foto: Carina Coman – seminarist foto
Motto: Trăiesc într-o ţară pe care nu o cunosc. Nu ştiu încotro s-o apuc, aşa că iau ca atare primul indicator care-mi iese-n cale: „înainte!“.
Coexistăm într-o ţară a paradoxurilor, unde rutina conduce detaşat, iar viaţa în adevăratul sens al cuvântului este lăsată pe planul al doilea, ba chiar uitată…
Un sistem bolnav, cum se plâng mulţi, s-a instalat fără a fi perceput. Oamenii, nepreveniţi, au învăţat să trăiască după acest „stil“ impus şi să profite de timpul liber debarasându-se de modul de viaţă de pe plaiurile natale. Mod care se află, evident, mult sub nivelul aşteptat sau dorit.
Ne place să găsim alternative, în loc să exploatăm la maximum ceea ce avem… În opinia mea, aceste cuvinte reflectă cel mai bine neputinţa de care ne agăţăm. Ne naştem şi trăim în România, dar viaţa, ironică de fel, ne împinge parcă să explorăm alte meleaguri din dorinţa de nou, de schimbare… Stă în natura umană să complicăm lucrurile, dar de ce să nu căutăm mai întâi simplitatea lor? Oare nu găsim motiv de mândrie prin faptele străbunilor noştri? Câţi dintre noi cunoaştem cu adevărat istoria României? Am descoperit măcar jumătate din frumuseţea reliefului, atât de diversificat spre deosebire de al altor ţări, care deşi inferioare din acest punct de vedere, ştiu să pună mai bine în valoare puţinul pe care îl au?
Dar marii oameni, personalităţile reprezentative care, prin devotament faţă de ceea ce făceau, au dovedit o dăruire fără margini faţă de patrie… mai sunt apreciaţi? Au rămas în memoria noastră sau măcar i-am avut vreodată în minte ca să-i putem uita? Poate că şi ei au căzut într-un vârtej al neglijării, unde singura alinare rămâne interesul străinilor… Aici găsim un punct de intersectare. Între străini (noi) şi străini (ei, cei născuţi deopotrivă în ţinuturi apropiate sau îndepărtate). Trist este când cei menţionaţi la urmă ne fac să realizăm că adevăraţii străini suntem noi.
Toată lumea poate să tragă un semnal de alarmă, dar câţi pot oare să facă ceva în privinţa asta? Câţi cunoscători mai avem printre noi? Câţi oameni „trecuţi prin viaţă“ se pot lăuda că nu au străbătut, pur şi simplu, un ansamblu de întâmplări? Ci, dimpotrivă, au căutat în cruciș și în curmeziș răspunsuri prin şi despre locul de baştină.
Haideţi să nu mai fim străini în România şi să căutăm esenţa din vorbele lui Alexandru Vlahuţă, care a evidenţiat prin „România pitorească“ splendoarea ţării noastre şi totodată frumuseţea de a lăsa, prin artă, o moştenire de nepreţuit, aprecierea: „ Într-o ţară aşa de frumoasă, c-un trecut aşa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deştept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie şi cum să nu-ţi ridici fruntea, ca falnicii strămoşi de odinioară, mândru că poţi spune: Sunt român!“
sursa-http://www.teenpress.ro/articole/patriotii-pe-cale-de-disparitie/
