Leni Oxana îşi petrecuse anii studenţiei într-un frumos oraş universitar cu şapte coline, care văzut noaptea din avion era o splendoare multicoloră. Nici ziua nu era de lepădat cu bisericile vechi, maiestuoase, cu palatul administrativ şi cu parcurile sale străjuite de copaci care văzuseră oameni de vază ai ţării, chiar şi pe Leni Oxana studentă silitoare la limbi germanice. Prietenia ei cu scriitorul Z se înfiripase încet, încet încă de atunci, dar ea fiind un perpetuum mobile căuta o frână, un punct fix care veni de la un băiat tocmai din satul ei natal de aceeaşi vârstă cu ea dar fără şcoală. Leni Oxana l-a intrebat atunci pe Z: ”Ce dacă o să mă căsătoresc cu acest domn care e blajin şi mă iubeşte şi mai ales îmi dă stabilitate?” Domnul scriitor Z care cunoştea ceva care pentru ceilalţi oameni era de nepătruns îi răspunse promt: „Ai să te îmbolnăveşti”, ceea ce se întâmplă nu peste mult timp.
Leni Oxana a a avut noroc, a divorţat, s-a făcut bine dar a căpătat ceva din proprietăţile unui releu, a unei antene uriaşe de mare frecvenţă care transmite iute şi degrabă un mesaj fatal către toţi bărbaţii pe care această femeie deosebită acum la maturitate îi frecventa. Cei mai apropiaţi, fie tineri sau mai puţin tineri primeau odată cu bucuria inefabilă a dragostei şi o săgeată otrăvită nevăzută, care le marca existenţa şi-i trimitea mai repede spre celălalt tărâm…
Acum aş zice că sunt mai mult decât matur dar mă gandesc că nu mi-ar strica un sărut şi o îmbrăţişare din partea acestei femei deosebite Leni Oxana, că ştiu cum să mă apăr…
Horia Petru Vertan
