Un post scurt, scurt de data asta, cat sa-ti povestesc ca, in dimineata asta, am ajuns in Centru Vechi al Bucurestiului. E prima data cand pasesc pe caldaramul inca in lucru la o ora atat de matinala. A fost de-ajuns o privire sa-mi dau seama ca 11 nu este un ceas tocmai potrivit pentru cei care doresc sa studieze tipologia umana. Caci strazile sunt inca pustii. E liniste. Boxele sunt tacute iar angajatii cluburilor teraselor si puburilor, cu ochii inca carpiti de somn, inca fac pregatiri: aseaza o perna pe fotoliul de ratan sau pun o scrumiera pe masa. Centrul Vechi seamana acum cu o femeie tanara, abia trezita din somn, cu cateva bucle lungi, scapate din bigudiuri, cu un halat de casa matasos si roz, cazut de pe umeri, si o tigara subtire, aromata, intre buze. Atmosfera e plina de prospetime, ca o promisiune a unei zile pline de intamplari minunate. Ca un semn de recunostinta pentru o noua zi traita.
