Domnul profesor H stătea liniștit pe o bancă în parcul întins, cu pânze de apă, pe care îl vizita foarte des și într-o doară se uita la mecanismul electronic de pe mâna stângă. Era mai mult decât un ceas electronic perfect, era și un minidetector de radiații X și gama. Când văzu că era ora când o ștergea spre casă se ridică încet de pe bancă, dar nu-și dezlipii privirea deoarece văzu că bijuteria lui electronică îi indică explozii nucleare, mai mult sau mai puțin apropiate, dar în tot cazul periculoase pentru pământ în primul rând pentru că ridică temperatura la suprafața pământului, exact cum se întâmplă acum. Își aminti de discuțiile despre acet fenomen cu colegii din străinătate și chiar cu cei din SUA – cetățeni americani de origine indiană – care puneau radiațiile nedorite pe seama unor găuri negre în formare care învârtindu-se ca un titirez emit două jeturi de radiație la cei doi poli ai acesteia.
În acele clipe d-l profesor H, care lucrase în domeniul militar o viață întreragă și care avea și o imaginație debordantă, a văzut cu ochii minții un desen animat în care ceva sau cineva, îndopat cu stronțiu în loc de spanac, prinde acel „titirez” și-i îndreaptă unul din jeturile ucigătoare acolo unde poftește. O armă mai puternică, eficientă și gratuită n-ar putea exista decât „hic et nunc” așa că trebuie folosită.
Cine sunt purecii care au invadat pământul, dacă nu bieții oameni alungați din raiul altor lumi mai bune și pentru care această „armă naturală” va fi mai mult decât amurgul zeilor, va fi chiar extincția speciei care a făcut umbră pământului atâta mii de ani…
Profesorul H nu era un pesimist, dimpotrivă, era un om vesel, plăcut companion, în orice agapă unde era invitat. Ei bine, își spuse până la apocalipsă mai este timp, suntem abia în 2011 și până la sfârșitul lui 2012 mai este. Maiașii știau ceva sau poate au fost anunțați de acest sfârșit curat și mai ales fără cheltuieli.
În aceeași seară, acasă la el, nu vru să fie singur și-și chemă o tânără prietenă, căreia îi făcu o mulțime de declarații de dragoste în versuri. Am uitat să vă spun că d-l profesor universitar H era și poet – pentru sine și pentru partenere… După plecarea frumoasei urmașe a Evei și gândindu-se la tot ce-o să urmeze, concluzionă: „Sic transit gloria mundi”…
(horia petru vertan)
