Şerban Codrin – Testamentul din strada
Nisipuri sau poeme din Cartea de muncă
(1985-1989), Editura Helis, 2008. Stranie
carte, ciudată punere în abis a realităţii
nepoetice din jur, meşter autoriul! Cartea e o
cronică a deriziunii scrisă pas cu pas în perioada
în care „omul nou” era clocit în incubatoarele
puterii, cînd viitorii revoluţionari de la
momentul decembrie 1989 visau (de ce nu?) la
poziţii sociale înalte şi la buticuri în piaţa
centrală, cînd duhul lui Lenin se logodea cu
duhoarea (femininul de la duh, nu-i aşa?) locală
emanată de comisarii poporului, de adulatorii mustăţii lui Stalin şi ai
băştii lui Gheorghiu Dej. Pe acest fond de frică îmblînzită de foame şi de
speranţă îndoită cu oportunism, pînă la starea de schizofrenie a poetului
nu e decît un pas, unul mic pentru el, unul pe loc pentru omenire:
„Noaptea evadam avîntat, cu haina aruncată boţit pe un umăr, cu şapca
de student trasă pe idei./ În clipe suverane, la miting, la cîmp, luam
cuvîntul cu ardoare:/ Tovarăşi mesteceni! Ascultaţi-mi învăţătura şi
178
urmaţi-mă în revoluţia mondială! Cutremură-te,/ Lume a lui Dumnezeu,
de sprîncenele mele încruntate! Citeşte-mi în ochi,/ Lume a lui
Dumnezeu, şi nu vei găsi decît stepe înmulţindu-şi popoarele!”// Din
vigilenţă, nu pot recunoaşte la ce oră a nopţii îmi terminam plimbările
conspirative, însă proletariatul internaţional să afle:/ Pe îndelete,
înaintea urcării în pat, îmi sorbeam ceaiul”. Nu ştiu ce a învîrtit Şerban
Codrin pe lumea asta (literară) de trece aşa de discret, de neobservat, în
condiţiile în care o carte ca aceasta, comentată şi luată în serios, ar fi
putut impune un autor „care vorbeşte cu propriile cuvinte”, în condiţiile
în care mulţi autori de azi, de ieri, dintotdeauna sînt vorbiţi de limbajul
poetic al momentului. Realitatea propusă de Şerban Codrin, care e una
„pur românească” din perioada comunistă, e undeva între „materialitatea”
unui Ubu care o face pe-a seriosul şi a unui Hamlet căruia i se preling
culorile de la machiaj pe faţă, în momentul în care rosteşte replica finală,
decisivă: „Arta machiajului în revoluţie, iată esenţa!/ Nici un pictor de
fresce, oricît m-ar zugrăvi pe un fundal de aurore în sărbătoare, nici un
regizor de culise, nici un maestru de farduri, pudre şi peruci n-ar
descifra-o!…”.
DeSemn de Dinu Huminiuc: „Felinar”
