Economia românească a stat mai mereu cu capul în frig şi picioarele în foc. Mai ales în ultimii 20 de ani. Iar un exemplu mai bun decât situaţia actuală e foarte greu de găsit. Consumul scade accentuat, inflaţia e cea mai mare din UE, salariile printre cele mai mici, dar avem cel mai bun an agricol din 2004 încoace, iar industria e împinsă în sus de cererea din occident care susţine şi creşterea exportului.
Până la urmă, marea noutate e perioada agricolă bună, valoarea producţiei vegetale în câmp fiind de 10 miliarde de euro, potrivit ministrului de profil Valeriu Tabără. Adică să ne bucurăm, pentru că, cel puţin teoretic, preţurile ar trebui să scadă. Mai bine vă puneţi pofta în cui, zic jucătorii din domeniu şi ca atare avem din nou o dovadă a faptului că cel puţin piaţa agricolă e departe de a fi liberă atâta vreme cât o ofertă în creştere a unor produse nu asigură şi ieftinirea lor.
Mai mult, consumul a scăzut masiv chiar în ceea ce priveşte produsele alimentare. Comercianţii din domeniu au pierdut în primele şase luni ale anului aproape 10% din cifra de afaceri, şi anunţă noi scumpiri, dovadă că ultimii doi ani în care inflaţia alimentară a crescut constant nu i-au învăţat nimic. Nu poţi vinde scump un produs care nu se caută nici ieftin.
Situaţia se repetă şi în cazul pieţei auto, care a picat cu aproape o treime, de la cele 117.513 autovehicule de toate felurile vândute în S1 2010, la 79.848 în S1 2011.
La coada UE
Cifre prezentate recent de Eurostat indică starea deplorabilă a consumului. Suntem pe al doilea loc în Europa din punctul de vedere al scăderii consumului, depăşiţi cu 0,1% de spanioli. Astfel, în iunie 2011 afacerile din retail au scăzut în volum cu 8,2% faţă de iunie 2010, cel mai mare picaj din acest an, superior lunilor „leneşe„ în mod normal, ianuarie şi februarie.
Iar scăderea continuă a consumului e evident cauzată de scăderea puterii de cumpărare şi a neîncrederii într-o economie care pare a se fi echilibrat, cât de cât, exclusiv pe seama bunăstării publice şi nu a creşterii în competitivitate şi productivitate. Din cauza asta România poate avea ghinionul unei creşteri economice anulate tocmai de măsurile de austeritate exagerate.
Economia românească în S1 2011
- Inflaţia – 7,93% în iunie
- Şomaj – 7,5%
- Afaceri în comerţ – minus 8,2% în iunie 2011 faţă de iunie 2010
- Piaţa auto – minus 33% faţă de S1 2010
- Export – plus 25,3% în mai 2011 faţă de mai 2010
- Producţia industrială – plus 8,4% în mai faţă de mai 2010
- Salariu mediu net – 1.472 lei/lună în iunie 2011
- Restanţe credite – 19,41 miliarde de lei
- Datorie publică – 200,66 miliarde lei în mai 2011, adică 37,02% din PIB.
Nu eram tocmai ţara cu cele mai ridicate venituri, iar diminuarea acestora la niveluri sub limită a condus la scăderea consumului (componentă firească a creşterii economice de oriunde), dar şi a unei excerbări a incidentelor de plată a creditelor, restanţele ajungând la aproape 20 de miliarde de lei, puţin sub 10% din valoarea creditelor.
Plătim, aşadar, din greu ieşirea din impasul economic, iar uşoara deflaţie din iunie, care s-ar putea repeta în iulie, august şi septembrie va fi anulată cel mai probabil de scumpirea utilităţilor (prin eliminarea subvenţiilor) şi a gazelor naturale. La toate aceste costuri se adaugă şi cele cu plata creditelor contractate de autorităţi.
Adică, o nouă generaţie de sacrificiu a unei ţări în care contează doar statul nu şi membrii săi, care doar au mirosit o prosperitate mai degrabă artificială, dar totuşi prosperitate în 2007 şi 2008 şi vor plăti pentru asta cel puţin un deceniu. Pentru că dincolo de evoluţiile macro şi cifrele seci pe hârtie apare o întrebare. Când ne vom putea întoarce măcar la nivelul de trai din 2007, prin urmare când va putea economia să producă atât cât să susţină plusuri în veniturile indivizilor şi nu în scriptele de la FMI?
