Generaţia 2010
«Nu vă supăraţi, am scăpat poezia în lucernă şi
e un forceps interzis dar aş face
o programare, cash, numai să
„ce programare domnule, din gară – vă cumpăraţi bilet!” »
Poeme de Cristian Apostol
Nu punctez nimic
O vară de-a mea, din acelea decupate parcă din carnetul de note al unui
demiurg rămas corigent la seminarul de climatologie, începuse mai mai
să topească cerneala prin cartier cu cele CLXXVI grade fahrenheit
stropite brusc, fără p(ia)r, într-o miercuri la subsol. Nedistributiv însă, ca
precipitaţiile unui beţiv logoreic. Pierdusem pe rînd în aşternuturi
tipografice diferite vreo patruzeci şi două de i-uri.
Sunt un punct. Mama fusese sedilă pe vremuri, cînd bucureştenii vorbeau
franceză la orice colţ interbelic de cărămidă şi lut. N-a vrut să participe
sintactic la desangvinizarea noului limbaj, de partid, şi a fost dată la topit
într-o anexă încinsă a închisorii din Aiud. De prea mult alb s-a
îmbolnăvit, a pierdut pe rînd părul apoi francofonia şi doar prin lirismul
unui medic de pe-acolo şi-a punctat bătrîneţile într-o semnătură: V. V. .
Tata, un pic corcit. Mama îi spunea mereu punct şi virgulă pentru că
întotdeauna după Beţivule; îţi vine să mai adaugi o scatoalcă sau două, să
nu-i dai de înţeles că e apostrofat şi-atît.
Dintre colegii mei de pension sunt singurul ratat cu diacritice în regulă.
Punct pe i. Tata e singurul mîndru de mine.
Am croşetat la i-uri pînă acum încît seara, înainte de culcare, împreună
cu cele trei puncte de suspensie cu care m-a binecuvîntat bunul
Dumnesemn ne rugăm pentru o limbă consonantică. Şi-atît.
Cum ziceam, fredonam şi eu ca punctul pe caniculă „noi în anul două mii
cînd nu vom mai fi doar i” cînd un traducător imaginar mă ia de tei şi maruncă
printre:
„…Grăbită, cărunteţea mă-mbracă-n promoroacă,
Amarnice vîntoase de gînduri şi nesomn,
Smuls unul cîte unul, de visuri mă dezghioacă…
Pe rîpile uitării, însingurat, mă-ntomn.
Îndură-te, coboară şi vino de mă vezi
Pîn’ nu s-aştern pe mine somnele zăpezi.”
Leşi na seem. Un cuvînt, aproape i re al, îl pipăisem orb pe drum. Ştiam
că n-are… Începusem să plîng şi adineauri cînd vă povestii. Boceam pînntr-
acolo încît g-uri, e-uri, c-uri şi r-uri erau îngropate în puncte de i-uri
cam cum se întîmplă cu un adult înconjurat de vărsat de vînt, boală a
copilăriei.
Nu avea i
O luasem de la ghilimele înapoi spre titlu de cred că am mai parcurs o
dată şi acest text şi tot.
Doamne, cel ce ai.
Cuvîntul nu avea i.
Mă îndreptam cu caligrafia vîlvoi precum Kleist sau turma de porci în
prăpastie spre sugativă. Nu-ţi vei găsi propriul cuvînt ce nu te conţine şi
vei supravieţui.
Niciodată, îmi ziceam pe cînd din umbra celui mai anotimp „n” de pe
faţa tiparului propriile lacrimi îmi căutau cu aceeaşi disperare ochii.
În oglindă. Sunt Punctul de la capătul tunelului sintactic:
V.V.: Ţi-am cunoscut părinţii, nu e sonetul meu preferat, cineva îmi scrie
că nu mai eşti punct pe i. Mă-ntomn în tine.
peronul Alexandriei în traducere dezimaginară…
(impiegatul) „trenul spre avrig pleacă în patru…”
pleacă în patru, cinci răzgîndiri spre linia..
domnule, dacă mă citesc în palmă aş
avea doar reclamaţii, una şi
iulia mi-a citit pentru prima tuberculoză în…
tu ai şti să întorci celălalt chiuretaj?!
„domnule Haşdeu vă repet trenul spre Av…”
Nu vă supăraţi, am scăpat poezia în lucernă şi
e un forceps interzis dar aş face
o programare, cash, numai să
„ce programare domnule, din gară – vă cumpăraţi bilet!”
Eu nu merg cu trenul şi
dacă pipăi vagoanele ca pe o bibliotecă încerc
să vă spun că e „impiegat” necesar sămi
sterilizaţi cărţile, tomurile din biblioteca
desfrînării de azi
„se toarnă şină nouă, tovarăşe!
Noi nu mai deosebim navetiştii de
intelectuali, îi supra tax..”
sunt mulţi toxicomani printre noi
epigoni sifilitici care nu ştiu să se poziţioneze
într-un lotus intrauterin pînă cînd
„domnule, locomotiva nu ocoleşte hîrtoapele doar
Nu suntem pe asfalt”
Întocmai, şi totuşi s-a fecundat
„ce tren spuneţi că a întîrziat??”
Aştept în staţie următorul avort, mă anonimizează dar nu-mi
permit să nasc texte ac
um, ştiţi, celebritatea portugheză e scumpă, eu…
„ce-aşteptaţi?!!!!”
Ăăă, un… cum să vă… dacă la început, vă respect, dar dacă la înce
put Cuvîntul ar fi fost…
„trimis la Avrig?! Ce dracu’ bolmojiţi acolo?!!!”
…ar fi fost avortat domnule, ca la Carte!
„nu-ţi mai convin trenurile de provincie! Marş şi cerşeşte în piaţă
fir-ai al dracu’ de septua(r)gintar…”
