Și 1 scenariu pozitiv.
Nimeni nu știe exact dacă și când se va opri vârtejul în care sunt prinse acum trezoreriile și băncile din Europa și SUA. Aproape nimeni nu îndrăznește să anticipeze care vor fi efectele exacte asupra economiilor emergente.
Există doar un scenariu optimist, potrivit căruia valurile de euro și dolari proaspăt-tipăriți vor căuta oportunități în locurile cu potențial de creștere, la fel ca până în 2008. Și există multe scenarii pesimiste, în care falimentele băncilor și ale statelor vor duce la o depresie chiar mai severă decât cea de după 2008.
România nu este acum cu nimic mai pregătită decât în momentul căderii Lehman Brothers, ba poate dimpotrivă. Față de prima jumătate a lui 2008, în prima jumătate a lui 2011 veniturile bugetare au crescut cu 4,5% în timp ce cheltuielile au crescut cu 11%. Între timp însă, impozitele au fost mărite, despăgubirile pentru bugetarii ale căror salarii au fost tăiate vin din urmă pentru a greva pe deficitele bugetare viitoare iar FMI nu ne va mai da bani ci, dimpotrivă, va aștepta să dăm înapoi ce-am luat deja. Pentru aceste motive, aceleași cauze de atunci vor produce efecte similare, dar cu o amplitudine greu de anticipat.
Scăderea exporturilor ar fi unul dintre efectele cele mai devastatoare pentru bugetul de stat. Fenomenul s-a manifestat și în prima parte a crizei, însă ulterior exporturile românești au crescut pe fondul programelor de stimulare a economiei din țările vestice. Creșterea exporturilor a oprit căderea încasărilor la buget și creșterea șomajului, însă România nu are nicio garanție că scenariul se va repeta. Disciplina bugetară din vestul Europei ar însemna șomaj și derapaj bugetar în România.
Restrângerea finanțării este un alt efect posibil, însă aici efectele ar fi mai puțin dureroase, pentru că pur și simplu a mai rămas prea puțin loc de scădere. Deja băncile dau cât de puține credite pot iar investițiile străine directe au scăzut de la un vârf de aproape 10 miliarde de euro în 2008 la doar un miliard de euro în prima jumătate a lui 2011. Totuși, efectele se pot agrava dacă investițiile trec pe minus, adică dacă începe o fugă a capitalurilor. Kraft, Colgate sau o parte dintre fabricile Coca-Cola, care s-au mutat din România, avertizează că nicio variantă nu este exclusă.
Criza bancară, antrenată de creditele neperformante, a ocolit România până acum, însă băncile sunt acum într-o pozițiie mult mai șubredă. Creditele neperformante sunt deja la 13% din total, ceea ce înseamnă enorm comparativ cu rata normală de capitalizare a unei bănci. Nici băncile-mamă nici băncile centrale nu își permit să mai treacă încă o dată printr-un asemenea travaliu în cazul în care alt val de clienți români va descoperi că nu poate sau nu vrea să-și mai plătească ratele.
Derapajul încasărilor bugetare este probabil cel mai subestimat pericol – chiar și în economiile dezvoltate, dar mai ales în România. Activitățile care țin turate motoarle economiei – tehnologia avansată și producția de software – sunt cel mai greu de localizat și taxat. Concomitent, incertitudinile fiscale și monetare fac ca protejarea capitalurilor să nu mai fie un moft al bogaților care nu vor să plătească nimic la stat ci o practică uzuală. Când un contract nu va mai fi semnat ca acum între o firmă rezidentă și un offshore ci între două offshore-uri, Fiscul din România – sau la fel de bine din oricare altă țară – va pierde orice control.
SURSA-http://www.riscograma.ro/4830/4-scenarii-despre-cum-va-lovi-al-doilea-val-al-crizei/
