Camerele actuale de revizuire nu vor avea oare nimic alta de făcut decît de-a da o soluţiune oarecare cestiunii izraelite? Opinia noastră intimă este că, deşi evreii în numărul mare ce a inundat ţara – dar mai cu seamă Moldova – constituie un pericol imediat pentru existenţa economică şi naţională a ţării, totuşi ei constituie mai mult o boală acută decît organică şi că, printr-o organizare mai conservatoare, ei ar fi siliţi să emigreze în alte ţări ale Orientului. Evreii se grămădesc în ţările unde semicivilizaţia e unită cu pseudoliberalismul şi fug de civilizaţia adevărată şi de libertatea adevărată. Iar libertatea adevărată şi neatîrnarea economică sînt două noţiuni identice. Şi cînd vorbim de neatîrnarea economică înţelegem eliberarea continuă, prin cultură şi prin împroprietărire, a clasei celei mai numeroase şi esclusiv productive, a clasei ţăranilor.
Observăm întîi că părticelele de pămînt acordate ţăranilor sub domnia lui Vodă Cuza constituie pînă acuma în mod definitiv proprietatea ţărăneasca şi o mărginesc prea de timpuriu la o cantitate oarecare, prea mică pentru epoca de astăzi, în care realul ţării stă în disproporţie cu populaţia. Dacă ţara ar fi locuită de altă rasă decît cea traco-latină, răul n-ar fi mare. Dar noi trebuie neapărat să ţinem seamă de calităţile şi defectele rasei noastre, de predispoziţiile ei psihologice de cîte ori croim legi generale. Evreul proletar, neavînd absolut nimic, nici capital în bani, nici meşteşug sigur, se-nsoară cu toate acestea foarte de timpuriu, face mulţime de copii; trăieşte cu ei în cea mai mare mizerie, adesea cîte două-trei familii într-o odăiţă şi astfel, în aceste furnicare omeneşti, se cresc apoi generaţii de hiene ale societăţii, copii reduşi şi închirciţi în privinţa fizică şi intelectuală, în cari se dezvoltă un singur instinct, acela al speculării muncii altuia, al esploatării altuia. Ţăranul român e departe de a fi atît de cutezător în maniera lui de a vedea. El, neavînd pămînt, nu se însoară defel; el renunţă de bună-voie de a-şi întemeia un cămin dacă împrejurul casei sale n-are şi instrumental necesar de muncă, care să asigure existenţa viitoarei sale familii. E evident însă că micile părţi de pămînt, dacă vor fi din nou împărţite între descendenţii familiilor foştilor clăcaşi, aceştia vor fi reduşi cu vremea la starea de proletari avînd fiecare cîte cîţiva stînjeni de pămînt, prea puţin pentru a trăi şi prea mult pentru a muri; se va naşte un fel de clasă ibridă, fără putere şi fără producţiune, incapabilă de a se înmulţi din cauza sărăciei, sclavă absolută a capitalului.
Puţini oameni cu mai multă energie economică îşi vor acapara apoi părticelele foştilor clăcaşi şi, deodată cu creşterea sau creiarea din nou a altor latifundii, populaţia agricolă va da mereu înapoi prin stingere, încît epoca n-ar fi departe în care n-am mai avea decît oraşe străine într-un deşert românesc.
Nouă ni se pare aşadar că un principiu care ar trebui admis în legislaţiunea noastră, cel puţin pentru un număr anumit de ani, este indivizibilitatea pămînturilor ţărăneşti, pe lîngă neînstrăinarea lor cătră nesăteni, va să zică maioratul. Dar corolarul acestei măsuri generale trebuie să fie neapărat parcelarea sistematică a moşiilor statului între minorii familiilor, adecă formarea altor minorate, minorum gentium, pe moşiile statului. În sine, pentru stat e mult mai folositor de a avea mici proprietari cari să-şi muncească pămîntul singuri şi în mod intensiv, decît de a-şi da moşiile pe mînile acelei neomenoase esploatări estensive care se sfîrşeşte cu ruinarea proprietăţilor şi a populaţiilor, şi e asemenea mai folositor decît crearea unei proprietăţi rurale de mijloc, căci aceasta din urmă se traduce în tirania capitalului mic asupra muncii. Capitalul mic are totdauna tendinţa de a fi uzurar şi un proprietar a o sută pogoane e mult mai apăsător în sat decît proprietarul a mii de pogoane.
În înlănţuirea măsurilor organice care trebuiesc luate pentru soluţiunea definitivă a cestiuni sociale, sustragerea populaţiei de la esploatarea de cătră cărciumari evrei formează o parte însemnată. Cîrciumăria evreiască în ţară au ajuns un adevărat scandal, care n-ar fi suferit în nici o ţară civilizată din lume; cîrciumele sînt locale de îndobitocire şi de prostituţie sufletească şi libertatea de a le ţinea deschise dumineca şi sărbătorile face ca biserica să fie pustie la zile mari şi cîrciuma plină. Măsura cea mai nimerită pentru a înlătura acest adevărat scandal, această cangrenă a societăţii, e de a preface dreptul de debit al băuturilor spirtoase în drept al comunelor rurale, iar consiliul comunal să îngrijească ca debitantul să fie numai locuitor şi alegător în comuna rurală, îndepărtîndu-se cu stricteţe orice subantreprenor ascuns sub titlul de servitor etc. Deodată cu aceste măsuri, cari ar avea de scop a pune la adăpost populaţia rurală în contra sărăcii, stingerii şi esploatării uzurare, ar trebui să se facă cei dintîi paşi pentru a introduce stabilitate în funcţiunile judecătoreşti şi administrative, căci numai o biurocraţie stabilă garantează aplicarea strictă a legilor. Întroducîndu-se stabilitatea în mod sistematic, ar înceta pînă la un grad oarecare alergarea după funcţiuni, calomniarea şi denigrarea funcţionarilor publici, făcute cu scopul de a ocupa locurile, pretextarea principii politice, pentru a se persecuta oameni îndealtmintrelea oneşti şi muncitori, numai pentru că se pretinde că ar fi din partidul cutare ori cutare. Totodată ar înceta şi starea de lucruri de astăzi, în care orice liberal mai cu seamă, dat afară pentru incapacitate sau hoţie, se constituie şi se gerează în victimă a principiilor sale politice, cerînd, la reîntoarcerea la putere a camarazilor săi, o recompensă pentru suferinţele sale pătimite pentru naţie şi libertate. Nu mai pomenim de marele folos că o mulţime de inteligenţe şi de braţe cari azi nu urmăresc decît munca stearpă a goanei funcţiunilor, luîndu-şi odată nădejdea de-a cîştiga prin schimbările din centru, ar fi silite a se aplica la o muncă mai productivă, folositoare în prima linie lor înşişi, în a doua, ţării întregi.
Noi sîntem siguri că cu o o rganizare mai strictă, mai protectoare pentru munca materială şi cea intelectuală, le-ar pieri evreilor pămîntul de sub picioare şi ar emigra de la noi cum emigrează din alte ţări într-adevăr civilizate, nerămînînd decît numărul strict necesar pentru mijlocirea schimbului în activitatea economică a ţării. Dar cu organizarea laxă de astăzi, cu corupţiunea erijată în principiu de administrare, cea mai bună şi mai naţională soluţiune a cestiunii izraelite nu va fi decît un paliativ bun contra unui simptom acut, nu însă medicamentul special contra boalei organice de care suferim.
Articol publicat în Timpul (IV) 1879, 17 Iulie, ca articol de fond fără titlu
