Marele “Vis American” – O Roata de cascaval gaurita

Marele

Doi vecini se intalnesc la scara blocului. Ambii decid sa mai zaboveasca la o punga de seminte, inainte de a urca fiecare la nevestele lor. “ Da-o ‘ncolo de viata..Nu vezi ca-n Romania se fura ca-n codru’…”, spune unul dintre ei, proaspat somer. “  Ma, maaa sa moara mama daca nu m-as duce in America. Daca una ca Columbeanca a ajuns mare branza, nici eu n-o sa mor de foame. Da nu ne dau astia viza, Ticule, nu ne dau,  ca ne-am nascut in trompeta asta de tara…”, incheie celalalt. Apoi, isi indeasa mai bine bastile asudate pe cap si incep sa urce alene scarile.

 

Asa ar arata o frantura de viata 100% romaneasca. Mereu vei gasi pe cineva cu care sa-ti imparti regretul ca te-ai nascut in tara asta, indiferent ca stai la vreo coada sau ca iti cureti zapada din fata casei. E clar, in America, oricat ar fi de rau, tot e mai bine ca la noi. Cel putin, la prima vedere. Pentu ca Visul American s-a transformat incet intr-o roata de cascaval cu niste gauri atat de mari incat poti sa-ti vari capul in ele. Sa vedem…

Copii lor nu stiu sa se orienteze nici in propria curte. Conform unui studiu realizat acum cativa ani de catre National Geographic, majoritatea tinerilor cu varste intre 18 si 24 de ani nu stie  prea multe despre tara sa. De fapt, mai bine de jumatate dintre ei n-au fost capabili sa identifice New York-ul pe harta. Tot in acel raport se mentioneaza ca, in ciuda mediatizarii intensive inca din martie 2003, odata cu invazia Statelor Unite asupra Iraqului, 63% dintre subiecti n-au gasit Iraqul pe harta. In urma chestionarului, National Geographic a lansat un program de cinci ani, prin care sa imbunatateasca nivelul de cunostinte geografice al tinerilor americani. Cea mai cunoscuta intamplare in acest sens s-a petrecut la finala concursului Miss Teenager, din 2007. Reprezentanta Carolinei de Sud a spus atunci ca americanii nu se pricep la geografie pur si simplu pentru ca … unii dintre ei nu au harti.

Mergand mai departe,  in binecunoscuta sa emisiune Jay Leno’s Tonight Show, Leno le-a demonstrat conationalilor sai ca nu au cultura generala. Rubrica se numea Jay Walkers si asta pentru ca intervievatii erau oameni simpli, de pe strada, care trebuiau sa raspunda la niste intrebari banale, din diverse domenii. Intrebata de Leno ce stie despre faptul ca, in anii 60’ femeile obisnuiau sa-si arda sutienele, o domnisoara a raspuns naiv: “ Erau infierbantate”.

Iata clipul: http://www.youtube.com/watch?v=MrA7qFYU84A&feature=related

 

Au bani sa cumpere lucruri. Atat de multe, incat nu mai au loc in casa din cauza lor.

Si nu este o gluma. In Romania, mai auzi de vreo bunicuta senila, care s-a inconjurat de mormane de vechituri si abia mai are loc sa traiasca in apartament. In America insa, asta e o problema nationala. Insasi Oprah s-a gandit sa traga un semnal de alarma si a inceput o campanie numita “ Clean Up your messy house “ (Fa curat in casa ta dezordonata). Peter Walsh, un guru al organizarii interioare si echipa sa, erau trimisi de Oprah prin toata America, sa-i ajute pe oamenii care nu stiau cum sa se debaraseze de lucruri. Odata cu lansarea postului OWN, Oprah a adus emisiunea la un alt nivel. Programul se numeste “ Enough Already” si prezinta cazuri extreme in care obiectele i-au scos efectiv pe oameni afara din casele lor. Gaditi-va de doua ori inainte sa exclamati: “ Daca as avea bani, as cumpara tot magazinul”. Poate nu e tocmai cea mai buna idee…

Puteti urmari o secventa chiar aici:

http://www.oprah.com/own-enough-already-peter-walsh/Enough-Already-with-Peter-Walsh-Bargain-Shopping_1

 

Fara clanuri de camatari. Au “Gang’s “ sau bande. Nutu’ Camataru’ si clanul sau nu sunt altceva, decat niste papusi muppets in fata gastilor care “ troneaza” peste fiecare cartier marginas din America. Mai mult, unele astfel de grupuri si-au extins influenta dincolo de granitele SUA si au ajuns un pericol international. Sunt niste baieti organizati, motivati si foarte periculosi. Genul de pastilati care nu se gandesc de doua ori inainte sa-ti gaureasca pieptul. Si tot ce trebuie sa faci este sa “ existi”. MS 13 ar putea fi vreun cifru secret de la o incuietoare, insa este numele gastii care ocupa locul 1, intr-un clasament al celor mai periculoase grupari realizat de totallytop10.com . Puterea lor se intinde de-a lungul a 33 de state din US. De la trafic de droguri , pana la saf armat, aceasta banda, Mara Salvatrucha, le face pe toate. Numele vine de la “ La Mara” o strada din El Salvador si “ Strada 13” din Los Angeles, acolo unde au sosit in 1980 primii imigrati din El Salvador, Mexic.

Vreti sa stiti in ce consta initierea? Ei bine, pe site-ul altereddimension.net aflam ca un baietel de 11 ani care isi facea intrarea in gasca a fost batut pana la inconstienta de catre ceilalti membri. “Testul” a durat 13 secunde, iar numaratoarea au tinut-o calaii. In cazul in care novicele este de sex feminin, initierea este de o cruzime abominabila. “Pasaportul” consta intr-un un viol in gasca comis de sase dintre membri. Si ca si cum n-ar fi de ajuns, odata ce ai intrat in banda, nu mai poti iesi, decat mort.

VA URMA

Foto credit: askville.amazon.com, crimetv.ro, kitschy kitschy coo.com