Datele CIA Factbook indică pentru 2010 un PIB global de 75.000 de miliarde de dolari (la paritatea puterii de cumpărare) în vreme ce datoriile suverane la nivel global sunt de mai bine de 45.000 de miliarde de dolari. Adică, în jur de 6.700 de dolari pe cap de locuitor, la un PIB pe cap de locuitor de 11.200 de dolari, ceea ce înseamnă că ţările lumii produc mai mult decât consumă. Dacă vorbim despre datorii publice evident.
Dacă trecem aceste cifre raportându-se la PIB-ul nominal pe cap de locuitor, acesta este de circa 9.500 de dolari.
Cu toate astea, procentul global al datoriilor suverane în PGB (produs global brut) a crescut în 2010 cu 2,5%, până la 59,3%, iar anul acesta adâncirea în datorii pare a se accelera, mai ales că ţările puternice, care deţin procente masive din PGB au probleme serioase, avansul economic fiind lăsat mai degrabă pe seama zonelor emergente, unde datoriile sunt mai mici, iar ritmul de creştere economică e mai rapid.
De aici şi problemele. Chiar dacă PIB pe cap de locuitor în SUA este de 47.000 de dolari, fiecare cetăţean american are pe umeri datorii de 46.551 dolari, iar dacă ne referim doar la plătitorii de taxe, datoria se triplează, la 130.000 de dolari. Pe listă e înscrisă şi Japonia care are datorii cât aproape dublul PIB-ului de 5.500 de miliarde dolari, Italia cu 120% din economia de 2.000 de miliarde dolari, dar şi Germania şi Franţa care au ambele datorii publice de circa 74%, şi, respectiv, 86% din PIB.
PIB (miliarde dolari)
(SURSA: CIA – The World Factbook, Banca Mondială)
Cifrele prezentate indică cel mai probabil faptul că toate aceste ţări vor fi nevoite să-şi restrângă cheltuielile, prin programe de austeritate, care, pe termen scurt cel puţin, le vor diminua rolul în creşterea economică globală. De altfel, creşterea lor anuală era încadrată în intervalul 1%-4%, ceea ce, culmea dădea senzaţia de siguranţă. Creştere lentă şi sigură… De fapt, sub aparenta siguranţă mustea primejdia supraîndatorării.
Prin urmare, creşterea globală va rămâne tot apanajul ţărilor emergente, mai ales a celor din BRIC, deşi au şi ele problemele lor. Două sunt aproape de supraîncălzire din cauza datoriilor, Brazilia a trecut de 60% şi India de 52% din PIB, China se luptă cu inflaţia în creştere, în vreme ce Rusia continuă să se mişte în primul rând datorită resurselor sale şi mai puţin a dezvoltării economiei care produce relativ puţine bunuri cu valoare adăugată, pe care ruşii o smulg mai degrabă din monopoluri sau semimonopoluri.
Datorii publice din PIB (%)
(SURSA: CIA – The World Factbook, Banca Mondială)
În această situaţie se apropie economia globală de faliment? Nu tocmai, dar starea actuală de lucruri poate provoca o schimbare mai rapidă a polilor de putere, în condiţiile în care forţele tradiţionale, SUA şi UE sunt copleşite, americanii luptându-se între ei pentru aprobarea creşterii gradului de îndatorare, iar europenii pentru a stabili măsurile care să limiteze datoria publică ajunsă la 80% la nivelul Uniunii.
În fine, se poate modifica paradigma economică globală? Probabil că da, dar trecerea la o nouă schemă are puţine şanse. Mai ales că nu a fost descoperită încă. Mai valabilă pare eliminarea căpuşelor capitalismului, create în special în Europa, care a exacerbat susţinerea diferitelor grupuri sociale taxându-i mai mult pe cei care produc.
