Despre stil, barbati si femei cu Adrian Oianu

M-am intal­nit cu Adrian Oianu intr-o dupa-amiaza de sam­bata, la show-room. Ceea ce cre­deam ca va fi o intalnire scurta, de o jumatate de ora, s-a trans­for­mat intr-o dupa-amiaza pla­cuta de duminica. In primul rand, pen­tru ca Adrian vorbeste cu pasi­une despre femeia cu per­son­al­i­tate, despre perioada petre­cuta in Tur­cia dar si despre stilul ves­ti­men­tar mas­culina. Dupa o perioada lunga, petre­cuta in afara Romaniei, a revenit in tara pen­tru ca simte ca aici este nevoie de el, ca aici poate sa aduca o schim­bare in bine, sa trans­forme oamenii. Sa invete fetele tinere sa apeleze la designer si nu la croitore­sele bunicii. “Indi­rect edu­cam, asta e si util­i­tatea noas­tra. Oamenii nu inte­leg. Inca se duc in cartiere si isi fac haine la comanda. Romanul crede ca se pri­cepe la toate. Multe fête, obis­nu­ite de la mama, de la bunica, se duc la croitorese. Aces­tea le iau o cal­dare de bani si le fac niste baza­conii. In Roma­nia au aparut niste designeri care iti ofera un lucru, de care nici o croitore­asa nu e capa­bila. Sa nu mai vor­bim de actualitate,”spune Adrian. “

Despre tend­inte si bar­bati bine imbracati

Ce inseamna un bar­bat bine imbra­cat?
Un bar­bat bine imbra­cat, este in primul rand, un bar­bat sanatos, un bar­bat care isi respecta cor­pul. Dupa care ii pui o camasa, un sacou si un pan­talon si e ok.  Tre­buie sa existe o grija legata de trupul tau, pe care bar­batii romani o negli­jeaza.  Dar asta cred ca vine de la femei. Pen­tru ca femeia nu  are pre­ten­tia asta de la el. Pen­tru ea e sufi­cient sa ii dea bani si sa o intretina.  In alte tari europene, bar­batii sunt atenti cu ei insisi. Vorbesc fara sa simti mis­ogin­is­mul, ceea ce reprez­inta o mare ele­ganta, la fel ca si capac­i­tatea de a asculta. In ceea ce priveste hainele, fiecare tre­buie sa se adapteze la viata pe care o are. Un bar­bat care se imbraca for­mal, intr-un cos­tum, arata extra­or­di­nar de bine. Nu tre­buie sa fie nea­parat cos­tu­mul cla­sic, sin­istru. Daca ai o viata activa, cos­tu­mul poate fi mai sport, mai lejer. Ele­gant in Europa inseamna sa fii atent cu cor­pul tau si hainele sa stea pe tine.

De reg­ula, tii cont de tend­inte in stilul tau ves­ti­men­tar?
In mare. Mi s-ar parea un pic exagerat acum. O faceam cand aveam 20 de ani. La varsta mea, m-am relaxat cu carpele. Imi place sa fiu atent, dar din­colo de asta ma intere­seaza mult con­for­tul, sa ma simt eu bine,  si o anu­mita flex­i­bil­i­tate. Imi place sa port sneak­ers la costume.

Care este tin­uta prefer­ata pen­tru un eveni­ment?
Tuxedo. Daca poti sa porti tuxedo, poarta tuxedo.

Ce reco­manzi in tim­pul zilei?
Eu port camasa si pan­taloni. Tot tim­pul am o palarie sau o sapca, ceva de genul asta. Imi plac tren­ci­urile, jachetele, sacourile cu Lycra, care iti dau con­fort sa poti sa te misti, sa con­duci. Impor­tant e sa ai camasi fru­moase si sa fii atent la cat­eva piese confortabile.

Care e cel mai impor­tant acce­so­riu bar­batesc?
Cred ca cea­sul dar nu cred in acce­sorii bar­bat­esti, ma sperie idea. Daca esti Indian, iti pui un colt de urs la gat. Asta inte­leg.  Dar in soci­etatea noas­tra, nu cred in asa ceva.  Poate in tat­u­aje… de ce nu? Cred ca e o cale buna de a arata, cateo­data, o parte a car­ac­teru­lui tau si a fi deschis si hotarat legat de aceasta.

Ce impact a avut moda ital­iana asupra ta?
Hainele bar­bat­esti se fac in Italia. Punct. Sin­gurii pro­d­u­ca­tori de haine bar­bat­esti sunt ital­ienii. Indus­tria modei bar­bat­esti  este din Italia. Ori­unde te uiti pe plan­eta asta, hainele bar­bat­esti sunt ital­iene. Nu se poate sa traim alt­fel decat cu moda ital­iana. Toata viata m-am uitat acolo. Pen­tru mine, toate hainele vin Italia mai mult sau mai putin. Ca bar­bat, daca vrei sa te imbraci, tre­buie sa te imbraci cu lucruri italiene.

Etapele unei maturizari artis­tice

Ai fost ple­cat din Roma­nia niste ani buni. Cum este Tur­cia din punct de vedere al indus­triei de fash­ion si al stilu­lui ves­ti­men­tar mas­culin?
Tur­cia este o tara mult mai avansata decat noi. Ce stim noi despre turci, este ce stiu aus­triecii despre romani. Istan­bu­lul, unde am trait si am locuit, este un oras cos­mopolit, de o com­plex­i­tate extra­or­di­nara si cu o viata cul­tur­ala bogata. Eu acolo am facut haine bar­bat­esti. Bar­batii sunt la fel de cocheti ca ital­ienii. Sunt medit­er­a­neeni, sunt foarte atenti la fash­ion, la cum se imbraca. Provin dintr-un imperiu in care accen­tul se pune pe bar­bat, dintr-un popor care a pur­tat numeroase razboaie asa ca gena lor e adap­tata sa faca bar­bati. Ast­fel incat este inflatie de bar­bati si o penurie de femei. Moda e peste tot iar Istan­bul este, in acest moment, unul din­tre cele mai cool si mai hip orase din Europa. Tur­cia a dat cativa designer faimosi care locui­esc la Lon­dra si la Paris, care au facut lucrari extra­or­dinare. Oamenii sunt calzi, prim­i­tori, curiosi sa cunoasca alti oameni. A fost una din cele mai fru­moase perioade din viata mea.
Cum a fost in Amer­ica?
Eu am ple­cat in Amer­ica la studii. Tre­cusem prin Italia iar nevoia mea de ma per­fec­tionare era foarte mare. Ini­tial, m-am dus la un colegiu pub­lic, iar dupa un an m-am trans­ferat la “Par­sons & Ottis Art Uni­ver­sity”, unde am obt­inut o bursa. Am si lucrat intre timp, in dome­niul meu, ca sa pot supravi­e­tui. A fost o perioada extra­or­di­nar de grea dar care ma si defineste pen­tru ca atunci am invatat si am pus in prac­tica tot ce imi tre­cea mie prin cap. Am prins foarte multa incredere in mine. Insa din­colo de asta, acolo e o lume devi­ata. Tu, de pe pozi­tia de emi­grant, ai acces o lume sin­is­tra. Din cauza asta, sase ani de zile nu m-am intors deloc in tara. Nu mi-am dat seama cum au tre­cut, in dor­inta mea fireasca de a evolua, de a ajunge in zona din soci­etate in care ma simteam confortabil.

De ce te-ai intors in Roma­nia?
M-am dus in Amer­ica la 30 de ani, nu la 20, si asta m-a facut sa intru in criza de timp. Au urmat rece­siuni care m-au dat peste cap si mai mult. Insa, odata cu aceasta maturizare, am real­izat ca nu sunt fericit intr-o lume in care nu am iden­ti­tate. Eu aveam nevoie de o iden­ti­tate, aveam nevoie sa vorbesc in numele a ceva, in numele a cuiva. Chiar daca sunt foarte bun pe dome­niul meu, nu sunt capa­bil sa trai­esc intr-o lume in care nu reprezint nimic, in care nu ma iden­ti­fic, de care nu apartin. Mi-am dat seama ca pen­tru orice lucru pe care vreau sa-l con­stru­i­esc, am nevoie de o temelie foarte buna. Iar temelia tre­buie sa fie de aici. Mari aro­gante legate de afir­marea inter­na­tional eu nu mai am, poate si din cauza varstei. Insa eu nu ma uit dupa afir­mare. Scopul meu este ca ceea ce fac eu sa aiba impact, sa insemne ceva, mai mult decat un busi­ness. Aici, in Roma­nia, pot sa schimb lumea, sa trans­form oamenii. Si asta ma motiveaza. Eu sunt asa cum sunt pen­tru a putea face ceva aici. Iar asta e o armonie.

Cum a fost intoarcerea in Roma­nia?
Intoarcerea in Roma­nia a fost un fel de emi­grare, sti­ind limba. Aveam nevoie de tra­d­u­ca­tor la inceput, pen­tru a putea intelege ce vor sa spuna oamenii, din­colo de cuvinte. Din pacate, noi asa gandim si asa func­tionam. La inceput mi se parea difi­cil. Parca ma intors­esem intr-o soci­etate neo-comunista in care totul era fals, totul era ipocrizie, nimeni nu face ace zicea.

Muza lui Adrian Oianu  — femeia cu per­son­al­i­tate 

De ce bar­batii fac haine pen­tru femei? De ce faci tu moda pen­tru femei
Fiecare bar­bat are o viz­iune legata de femeia ide­ala, despre cum ar tre­bui sa fie femeia din viata lui. Pe langa aceasta exista si o anu­mita detasare de care, noi, bar­batii sun­tem in stare pen­tru ca noi nu imbra­cam aceste haine dar sun­tem cei care né bucu­ram foarte mult de ceea ce vedem. Per­sonal, am nevoie sa simt ca par­ticip la dez­voltarea com­plexa a fem­i­ni­tatii, ca pot pune putin umarul pen­tru ca aceasta fru­musete care este femeia pen­tru mine, sa fie mai con­tu­rata, sa se vada mai mult. Si-atunci sunt foarte inter­est sa  ghidez acest lucru intr-o anu­mita direc­tie. Iar in momen­tul in care am fost bom­bar­dat de toata sex­u­al­i­tatea fara dis­cer­na­mant din grader­oba, binein­te­les ca reac­tia mea a fost sa arat ca te poti imbraca din cap pana in picioare si sa fii sexy, sa fii fem­i­nina, sa arati foarte fru­mos si lumea sa intoarca privirea dupa tine. Multe din­tre femeile care imbraca rochi­ile noas­tre né spun sur­prinse ca, desi poarta o rochie necon­ven­tion­ala, care le acopera, star­nesc admi­ra­tia. Asta e diferenta si asta am incer­cat sa arat: si anume ca nu carpele te fac spe­ciala. Esti spe­ciala. Hainele doar con­tureaza si arata cine esti.  Rochitele mele par sim­pliste cateo­data, eu ma duc mult spre min­i­mal­ism, insa fac asta voit, las lucrurile cat mai sim­ple, cat mai curate. Pas­trez esen­tialul. Din­colo de asta, esti tu. Nicio­data nu voi spune ca rochia mea te trans­forma in altcineva. Pen­tru ca multi vand asta, iar asta e van­zarea cheap: imbraca-te de la mine si vei devein o print­esa. Nu e ede­varat: daca nu esti o print­esa,  nu vei fi nicio­data. Dege­aba te imbraci. Aparent poti sa pacalesti unul doi trei,  dar pe unul ca mine, niciodata.

Ce tip de per­son­al­i­tate fem­i­nina te inspira sa creezi?
Cand spun per­son­al­i­tate, ma refer la femei cu per­son­al­i­tate. Pen­tru ca sunt si femei fara per­son­al­i­tate. Nu ma intere­seaza un anu­mit tip de per­son­al­i­tate, ma intere­seaza sa aiba per­son­al­i­tate. Pen­tru ca daca ai per­son­al­i­tate, rochia mea te ajuta. E ca si in cazul unui tablou. Daca spune ceva, o rama va accen­tua ceea ce iti arata. Dar daca u spune nimic, ii poti pune toate ramele de pe pamant, il poti polei cu aur. Dege­aba!   La fel e si la oameni: ii poti polei, imbraca in cos­tume si haine.  Daca nu au per­son­al­i­tate si un car­ac­ter val­oros, e inutil. Asa ca eu atat le cer fetelor care imbraca rochi­ile noas­tre: per­son­al­i­tate. Iar asta se decide de la sine. Rochi­ile mele nefi­ind exager­ate, flam­boy­ante, aleg oameni cu per­son­al­i­tate. Pen­tru ca unui om fara per­son­al­i­tate, care are o mul­time de inse­cu­ri­tati, nu ii ajunge designul meu.

Ce inseamna, in viz­iunea ta, o femeie cu per­son­al­i­tate?
Un om bine con­struit, cu o scara a val­o­rilor sana­toasa,  care are car­ac­ter, prin­cipii de viata sana­toase, o edu­catie si, evi­dent, o anu­mita crestere. Vor­bim despre oameni nor­mali, de care e plina Roma­nia, oameni  decenti, oameni dis­creti, pe care nu-i vezi la tele­vi­zor nicio­data.  Mass – media este aca­parata de aceasta lume livida si lip­sita de nuante, care a ajuns sa decida. Ca si cele­lalte aspecte ale vietii romanesti,  si socialul este con­dus de niste finite stranii, ca sa nu le numesc alt­fel. Eu si cativa din tara asta pariem pe acesti oameni dis­creti, nor­mali, care nu se vad. Oameni care stiu cum sa tra­iasca, stiu ce vor, isi sunt de ajuns. Rochita mea vine doar sa con­tureze, sa ajute priv­i­torul sa vada nuan­tele, sa vada cum omul acesta com­plex mai are o fata, un strat in plus. Viata e fru­moasa cand stii sa o ase­zonezi. E ca o salata care tre­buie sa con­tina toate culo­rile ca sa fie buna. Atunci, toate sim­turile noas­tre reac­tioneaza.  O traire deplina inseamna sa ai capac­i­tatea sa gusti tot ce iti ofera spir­i­tual uman, printre care si designul vestimentar.

Asadar, Adrian Oianu creeaza pen­tru …
Pen­tru acesti oamenii care au fost mar­gin­al­izati. Oamenii decenti, dis­creti, carora edu­ca­tia le spune sa nu faca scan­dal, sa nu se imbrace prea vul­gar sau prea zgo­mo­tos. Oamenii aces­tia nu au unde sa se duca. Noroc ca exista H&M si Zara si ca toata lumea se poate imbraca bine, in con­di­tii decente. Dar din­colo de asta, unde te duci? La mine clien­tul vine si isi un pro­dus de design care are o viata dubla fata de un pro­dus de la un mag­a­zin multi-brand. Si eu creez mod­elul cu sase luni inainte, ca si ei, insa lor le ia sase – opt luni pana cand pro­dusul ajunge in mag­a­zine. In schimb, la mine e astazi. Ceea ce iti aduce un avans con­sid­er­abil.
Noi nu né lafaim in nu stiu ce pungi, nu am cos­ntruit show-room-ul in nu stiu ce forma, nu avem can­de­labre. Eu nu vreau sa pun oamenii sa plateasca aceste can­de­labre. Mai bine nu pun nimic, si plat­esti designul. Vrei sa vinzi design, vinde si design si atat. Mi se pare o aro­ganta sa traiesti ca un print din lumea bas­melor si imi iei banii pen­tru asta. Daca vin la tine sa-mi iau haine, da-mi haine si atat. In ceea ce né priveste, aces­tea inseamna pro­dusul cel mai de lux in indus­tria designu­lui ves­ti­men­tar din Roma­nia: mate­ri­alul, tex­tura, orig­i­nal­i­tatea, toate sunt aici.

Ce anume iti atrage aten­tia la o femeie?
Incred­erea in sine . Eu vad incred­erea in sine in fem­i­ni­tate, in fragili­tate, in capac­i­tatea de a arata ca esti  vul­ner­a­bil. Toti oamenii sunt vul­ner­a­bili.  Dar sun­tem capa­bili sa né aratam vul­ner­a­bil­i­tate ain fata celor­lalti? Nu, né con­struim o armura si nu mai lasam nimic sa né raneasca. Dar si sufer­inta face parte din viata. Cum poti sa traiesti fara sa fii ranit, fara sa suferi, fara sa fii deza­m­agit? Dupa care sa ai bucurie, dupa care sa ai regasiri, dupa care sa ai impliniri…  Oare nu asta e viata? Putem sa né pref­acem, dar atunci nu mai traim. E un suro­gat in care nimic nu e, ce e. Pe mine ma intere­seaza aut­en­tic­i­tatea, oamenii sim­pli, directi care sunt capa­bili sa se arate pe ei. Fem­i­ni­tatea con­tine toate lucrurile astea. Eu cred ca omul poate sa fie extra­or­di­nar de put­er­nic, de sigur pe el si,  in ace­lasi timp,  sen­si­bil, fragil, vulnerabil.

In ultimii ani am asi­s­tat la o avalansa de dez­goliri. Oare bar­batii nu tre­buie sa rein­vete sa redescopere femeia, din­colo de aparente?
Binein­te­les. Bar­batii au in ei ches­tia asta dar o ignora pen­tru ca soci­etatea a incu­ra­jat un anu­mit tip de com­por­ta­ment: bea, fumeaza, mergi in club, fara rost de-o femeie. Insa ei nu sunt asa. De aceea, reac­tia bar­batilor a fost de retragere. Bar­batii au devenit mai sen­si­bili, libidoul le-a scazut, hor­monii sunt ameste­cati, din ce in ce mai multi au ales calea homo­sex­u­al­i­tatii. Dar toate aces­tea sunt reac­tii fata de femeile cu apu­ca­turi mas­cu­line. Unde sunt femeile pe care tre­buiau ei sa le cucereasca? Aici tre­buie sa asezam lucrurile. Bar­batii sunt bar­bati, femeile sunt femei. Hai sa pas­tram armo­nia naturala.

Deci si femeile au de lucru..
Fara dis­cutie. Femeile tre­buie, incet incet, sa se rein­toarca la fem­i­ni­tate, sa renunte la aceasta apropiere arti­fi­ciala de mas­culin­i­tate despre care ele cred ca inseamna put­ere. Nu e ade­varat. Femeia fer­me­ca­toare, fem­i­nina, este de zece ori mai put­er­nica decat un mas­cul. Un mas­cul e doar un nauc care vine unde-l chemi tu si dupa cum te plimbi tu. Si aici revenim la incred­erea in sine. Pen­tru ca o femeie sa poata sa faca asta, tre­buie sa aiba incredere in ea, sa isi aduca aminte ce reprez­inta, ce i-a dat natura. Ce ti-a dat natura e mai impor­tant decat orice arti­fi­ciu pe care il poti face intr-o viata neca­jita de om.  Cum te misti, cum intinzi o mana, cum mintea ta femeiasca te duce intr-o direc­tie si –atunci noi sun­tem nauci…Iar atunci cand femeia cap­ata aceasta incredere iar eu o ajut cu o rochie, asta afecteaza bar­batul ime­diat. El observa ceva la care nu tre­buie sa se gan­deasca, dar pe care il simte. E esen­tial, e natura, e echili­bru, e armonie.  Si brusc, totul se deschide. Iar asta atrage si schimba si bar­batul care se uita din­cole de aparente si spune: imi place echili­brul de aici. As vrea sa fiu in lumea asta si nu in lumea aia. Ma astep­tam sa fie nevoie sa lupt mai mult. Insa totul vine nat­ural. Te sperii pen­tru ca intr-un timp foarte scurt, lucrurile s-au schim­bat foarte mult. Noi avem prezen­tari in tara iar pub­licul nos­tru de acum trei ani este foarte diferit de pub­licul nos­trude acum. Din neant, aceste femei s-au trans­for­mat. Sunt toate in rochite, fem­i­nine, cochete,vesele, increza­toare in ele, arata superb. Iar asta schimba si barbatul.

Post scrip­tum

Te implici in proiecte car­i­tabile. De ce?
E o chestie care ma face pe mine fericit, un ego­ism pana la urma. Si nu vreau sa fac caz de ego­is­mele mele (rade). In Amer­ica am invatat esen­tialul unei parti a firii umane:  sa-l ajuti pe celalalt, sa faci bine. Asta la noi nu exista. Am descoperit cat de benefic poate fi pen­tru fiecare din noi, cat de superba e sen­za­tia ca nu esti doar un con­suma­tor, ca poti sa devii cateo­data o min­une. Ca poti trans­forma viata unui copil intr-o bucurie. Si asta da o alta valenta omu­lui. Cand m-am intors in Roma­nia, am fost foarte intere­sat sa pun in apli­care ceea ce am invatat in Amer­ica. Am gasit o fun­datie, am inceput cu vol­un­tariat, poze. Acum avem diferite proiecte si né gandim la urma­toarea etapa. Partea asta va fi cu mine toata viata si  cred ca toti oamenii ar tre­bui sa se implice in actiuni car­i­tabile. Prob­lema, in Roma­nia, este ca nu exista un sis­tem si o cale. Plus ca sun­tem tinuti intr-o igno­ranta si o fuga dupa ziua de maine,  care nu né per­mit sa né gandim la altceva.

Din cate stiu eu, si fotografia va ramane cu tine toata viata….
O, da… Imi aduc aminte de perioada cand eram in clasa a doua sau a treia si am infi­in­tat cu pri­etenul meu cel mai bun “Cer­cul de fotografie”. Asta e una din­tre pasi­u­nile mele de-o viata. Multi ani am iesit prin oras, cu aparatul de gat. In ultima vreme, incerc sa aduc si fotografia pe care o fac la nivelul de impact pe care il au hainele. Pozele mele nu-s asa de com­er­ciale, de spec­tac­u­loase insa cred eu ca prind un pic de fem­i­ni­tate, un pic de gest del­i­cat. Incerc sa fiu dis­cret pen­tru ca e usor sa fii dis­cret in poze, sa te misti dar eu fac poze in care nu exista poz­i­tii stranii, nu exista prea multa mis­care, prea multa ati­tu­dine. Tre­buie sa fii atent, sa te uiti, ca sa intelegi de ce pozele mele sunt mis­cate tot tim­pul. Incerc sa prind viata, dinamis­mul vietii sub­til. Noi res­pi­ram tot timpul….