Teoretic, România are toate premizele necesare pentru a intra pe un traseu de dezvoltare rapidă. E nevoie de o enormă vocație distructivă pentru a inversa acestă tendință. Practic, vocația există din abundență.
[Centrifugarea României | sursa ilustrației: CursDeGuvernare.ro | votează-l pe grafician în concursul internațional de caricatură]
Așa se face că țara este pe cale să devină o anexă amorfă a Uniunii Europene, unde se vântură bani dar nu se instalează capital și unde mai stau băștinași dar nimeni nu locuiește. Ar fi echivalentul la nivel de națiune al unui ghetou urban. Iată câteva exemple:
România nu a reușit să termine nicio autostradă care să o lege de restul Europei. Toate contractele de până acum au fost fie anulate, fie “renegociate” pentru ca în final să se ajungă la o sumă mai mare, fie deviate politic și abandonate, orice numai terminate – nu! Nu s-a putut nici cu bani puțini, nici cu bani mulți, așa că a devenit limpede care sunt problemele adevărate: incompetența și ticăloșia. Rezolvarea în astfel de cazuri este simplă și cinică: localnicii sunt lăsați să mișune pe șoselele pline de gropi iar cei care trebuie să-și coordoneze afacerile la fața locului se vor învăța să folosească doar elicopterele și avioanele.
Sistemul de sănătate părea că trece printr-o revoluție în momentul în care economia a devenit suficient de puternică încât să permită importul de medicamente și echipamente moderne. Însă un lucru a rămas neschimbat: remunerația mizerabilă a medicilor, adevărată politică de stat – de sorginte stalinistă. Pentru cei care n-au emigrat deja, va apărea foarte curând varianta locală, a unităților de turism medical, care vor împăca pretențiile medicilor la un trai decent și pe ale străinilor la tratament mai ieftin. În spitalele “publice” vor mai mișuna doar măcelarii.
Oricine este liber să plece, însă în lipsa educației utile există doar două situații: “Creierele” pleacă de tot, la fel ca până acum, simțind că nu lasă nimic în urmă. Ceilalți se potrivesc doar pentru muncile necalificate sau pentru cerșit, însă nici măcar ei nu au unde și de ce să se mai întoarcă. Fără aceste două pături – cei mai capabili și cei mai muncitori – în țară se instalează o autoselecție infernală, dacă nu cumva s-a instalat deja.
În ochii statului, afacerile au un singur rost: să alimenteze bugetul. Cete de teroriști fiscali calcă firmele, evazioniste și cinstite de-a valma, pentru a face planul de încasări. Cu legea în mână, ar vrea acum să scormonească și prin conturi, sau prin corespondență. “Cine n-are nimic de ascuns, n-are de ce să se teamă”, argumentează ei candid, ca și cum statul român ar fi vreun exemplu de comportament corect față de propriii cetățeni.
La așa batjocură ar cădea victime poate doar micii proprietari de gogoșerii, încă dependenți de locația fizică. Pentru toți ceilalți există relocări de toate felurile: fizice, virtuale, fiscale, juridice etc. Primii vor fugi evazioniștii care n-au făcut-o deja. Apoi vor fugi și întreprinzătorii cinstiți, pentru a nu fi victimele următorului val de majorări de impozite, generat de incompetența de acum.
Iar după ce vor omorî găina cu ouă de aur, birocraților nu le va mai rămâne decât să scormonească unii în conturile altora.
