Nobelul uitat. Un român a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 1985

Nobelul uitat. Un român a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 1985

Când vorbim de Premiul Nobel acordat unor personalităţi născute în România, avem cel puţin trei certitudini. Emil Palade a primit în 1974 Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină; Ellie Wiesel a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 1986; scriitoarea Herta Müller a primit Prmeiul Nobel pentru Literatură în 2009. Mai puţin cunoscut este faptul că un alt Nobel pentru Pace a fost primit de un român în 1985. Este vorba de Ioan Moraru, un medic sibian care conducea, alături de un rus şi un american, asociaţia internaţională “Medicii lumii pentru prevenirea razboiului nuclear”, care cerceta efectele devastatoare pe care le-ar produce un război nuclear.

Organizaţia, care milita pentru pace în plin Război Rece, a primit Premiul Nobel pentru Pace pe anul 1985. La Oslo, distincţia a fost primită de cei trei oameni de ştiinţă care conduceau organizaţia – Mihail Kuzin (URSS), Ioan Moraru (România) şi Bernard Lown (SUA). Pentru că Ceauşescu vroia să primească el însuşi prestigiosul premiu, în România evenimentul a fost abia pomenit, iar numele celor trei laureaţi a fost total ignorat. Aşadar, despre succesul compatriotului nostru nu s-a scris mai nimic în ţară la acea vreme.

Mai mult, ani de zile, profesorului Moraru i s-a refuzat participarea la conferinţe internaţionale şi deschiderea în ţară a unei filiale a organizaţiei. Recunoaşterea meritelor sale a venit abia după căderea regimului comunist, când a fost primit, post-mortem, în Academia Română.