Nu-i nevoie să deschizi televizorul ca să-ţi dai seama de nivelul mitocăniei din jurul nostru; pentru că în presă ajung azi mitocăniile mari, senzaţionale, excepţionale. E la fel de mitocan şi cel care trece cu limuzina, avînd 120 la oră, pe roşu şi cel care-şi lasă scuterul pe rampa de acces a invalizilor – cred că vreau să zic că ne-am cam obişnuit să reacţionăm doar la mitocăniile foarte, foarte mari şi să tolerăm, într-un fel, mitocăniile mai mici, nu-i aşa?
Probabil că şi de-asta am ajuns la atîtea mitocănii mari, pentru că am închis ochii la cele mici. În fine – e mult de vorbit, şi ideea e că nu scriu asta pentru mitocani, ci pentru cei care nu sînt mitocani.
Locul perfect pentru a vedea mitocănia la lucru e aglomeraţia. Piaţa, trotuarul ticsit de tarabe, tramvaiul – aici oricine poate, la adăpostul mulţimii, să lase deoparte bunul-simţ.
Mitocăniile de tramvai
Nu s-a spălat, vorbeşte tare la telefon, răcneşte la prietenii tăi din capătul cel’lalt al autobuzului – cu siguranţă e măcar un specimen d-ăsta în fiecare mijloc de transport. Dar nu ăştia sînt cei mai răi mitocani. Cei mai răi sînt aceia cu pretenţii şi nevoi. Aceia care vor locuri.
Mitocanii care ţin locurile ocupate
S-a urcat repede şi a ginit două scaune; pe unul s-a aşezat şi pe ăl’lalt ţine o geantă, o plasă, sau s-a crăcănat în mod sugestiv – locul ăsta e ocupat!
Vaco – sau boule – locul ăla îl ţii ocupat maxim cinci secunde. Dacă tu te-ai urcat repede, pe la uşa din faţă, şi ţii locul ăla pentru cineva care încă nu s-a urcat pe la uşa din spate – ghinion! Lasă pe altcineva să stea acolo. Dacă te-ai urcat la capăt şi ţii locul ocupat pentru cineva care se urcă la prima – plăteşte un bilet în plus.
Deci – de cîte ori vedeţi pe cineva care ţine un loc ocupat – cereţi să-l elibereze. Nu vrea? Daţi-i deoparte geanta, haina de pe scaun – şi aşezaţi-vă de-a dreptul. N-are ce să zică.
Mitocanii care se urcă primii
Îmbrîncesc, se bagă, te calcă pe picior şi nu prea ai ce să le faci sau să le zici. Dar partea haioasă e că poţi să le pui piedică. Cel mai eficient e să le bagi, ca din greşeală – cînd sînt în plin avînt, cu un picior pe scară şi cu celălalt în aer – sacoşa sau geanta între picioare; se-mpiedică pe scări sigur. Dă-i încolo, că merită.