CONCESIUNI ECONOMICE

O telegramă a agenţiei Havas ne vesteşte sosirea d-lui Brătianu în Viena, solicitarea sa pentru sprijinul Austriei în afacerile noastre şi răspunsul Austriei, care se zice că ar fi egal cu încuviinţarea acelui sprijin, dacă i se vor face concesiuni economice. Nu putem şti nici de ce natură pot fi acele concesiuni, nici întru cît prim-ministrul nostru este în stare de a pricepe însemnătatea lor.
Cu toate acestea, tărîmul economiei politice fiind circumscris şi putîndu-se împărţi în cele două ramuri mari ale producţiei brute şi a celei industriale, e uşor de presupus că Austria va fi cerînd avantage nouă pentru înlesnirea desfacerei industriei sale în România, avantaje pe care în mare parte le posedă şi astăzi şi le-a avut de mult.
 

Fără a prejudeca lucrurile, vom premite numai următoarea întrebare: Are Austria interes politic ca noi să existăm? în decursul lungei şi mult încercatei noastre vieţi istorice, am putut observa un lucru. De cîte ori i se propunea Poloniei să anexeze Moldova, de atîtea ori Polonia răspundea că desfiinţarea statului moldovenesc ar fi un pericol, pentru că această perdea între Turcia şi Polonia era cel dintîi zid de apărare, cea dintîi stavilă de înlăturat în înaintarea armelor osmane. Pe atunci Turcia era cea dentîi putere militară în Europa, neîntrecută decît de Spania, care, sub Casa de Austria, ajunsese la culmea mărirei sale. Polonia avea un interes ca Moldova să existe, precum Ungaria avea unul pentru ca Valahia să existe. Regii Ungariei şi ai Poloniei aveau pentru Domnii acestor ţări o deosebită bunăvoinţă. Cităm numai cîteva cazuri. Vladislav Iagello şi soţia sa Hedviga îl dăruiesc pe Vlad Dracul, fiul lui Mircea cel Bătrîn, cu foarte întinse posesiuni în Ungaria şi în Ardeal, Petru Muşat căpătă de la poloni Pocuţia pe o cale cu totul prietenească, Movileştii sînt principi egali în Polonia cu cei mai mari magnaţi ai acestei ţări, lui Miron de pe Bîrnova (Barnoschi Voevod) i se dau, pentru ca pierduse Moldova, cîteva mici principate în Polonia, pe cari el domneşte în acelaş mod semisuveran ca şi ceilalţi principi, c-un cuvînt marele regat slav căuta să întărească pe cît putea, prin simpatii, prin daruri, prin ajutoare contra turcilor şi tatarilor, perdeaua Moldovei şi a Ţării Româneşti contra puterii osmane. Cei ce vor să se încredinţeze despre aceasta pot cerceta Tratatul de la Karlovitz, şi anume stipulaţiunile privitoare la Polonia şi la Moldova.
 

Polonia îşi deschisese totodată o cale bătută şi sigura pentru comerciul său cu înfloritele oraşe italiane prin intermediul coloniilor genoveze din Cetatea Albă, Chilia şi Tighina. Această cale comercială se ramifica lîngă Prut în două drumuri, al Dunării şi al Mării Negre, respective a gurilor Nistrului.
Dar pe acea vreme industria omenească era mărginită la lucru cu mîna, produsă cu unelte care prefăceau în obiect de consumaţiune tot numai putere omenească. Căci războiul pînzarului şi al postavarului, ciocanul şi dalta, gelăul şi strugul sînt pîrghii şi suprafeţe înclinate care prefac la un capăt al lor în muncă industrială puterea omenească aplicată la cellalt capăt.
 

Afară de aceea, lipsind drumurile de fier, transportul scumpea marfa manufacturată în mod considerabil şi o făcea accesibilă numai claselor bogate, încît alături cu industria subţire, care era pusă în schimb de o negustorime internaţională, alături cu lucrarea capetelor culte a industrialilor străinătăţii, aceleaşi instrumente, acelaşi război, ciocan, daltă, gelău produceau la noi cu folos o industrie groasă pentru trebuinţele claselor de jos ale ţării, producţie care se dovedeşte prin organizarea medievală a breslelor din oraşe. Românii aveau o clasă de mijloc nu atît de puternică ca cele din străinătate, dar în orice caz populaţia oraşelor avea o piaţă în care să-şi vînză munca, avea pînea de toate zilele cu îndestulare. Dacă domnea un deplin liber schimb între ţările noastre şi celelalte, el scădea poate ceva din bunăstarea clasei noastre de mijloc, dar esistenţa ei modestă, traiul cu îndestulare [î]i era asigurat, încît zeci de mii de braţe erau puse în mişcare printr-o muncă folositoare, care-i ferea, în mod egal, şi de moleşirea produsă prin prea mari bogăţii, şi de istovirea şi imoralitatea produsă prin sărăcie şi lipsă. Animalul făcător de unelte, precum defineşte Aristotel pe om, era un animal liniştit şi neturburat de grija pentru a doua zi.
În veacul nostru însă lucrurile iau o formă foarte ameninţătoare pentru cel economiceşte slab, pentru cel necult, cînd concurenţa e pe deplin liberă. Nu aducem exemplul nostru, dar pînzarii din Silezia, ba chiar băiaşii din Boemia, care au găurit pămîntul mult mai adînc decît toţi băiaşii altor munţi, fără ca munca lor să poată concura, cu toată greutatea ei, cu munca lesnicioasă a altora, sînt o dovadă demnă de plîns pentru tristele împrejurări ce se nasc cînd i se ia unei populaţii piaţa pe care să-şi desfacă munca prin absoluta libertate de schimb între productele omeneşti. Atîrnarea economică de altădată se schimbă, din nefericire, în veacul nostru, în esterminarea economică a aceluia căruia locul unde munceşte sau nivelul său de cultură nu-i dau aceleaşi avantage ca vecinului său mai fericit.
Capătul pîrghiei, care odată era ridicat şi plecat de puterea omenească, e astăzi pus în mişcare de o putere elementară, care nu osteneşte niciodată, care se hrăneşte cu jăratic, asemenea cailor năzdrăvani din poveste, care produce în minute ceea ce omul singur ar produce în ceasuri sau în zile, puterea oarbă a aburului întemniţată în cilindrul maşinei cu vapor ridică pîrghia la un capăt, iar acea ridicătură se preface la cellalt capăt în rotaţiune, în izbiri cu ciocanul, în imprimări în metal, în zbor de suveică, c-un cuvînt puterea individuală nu e mai nimic faţă cu această neadormită putere care n-are nevoie pentru hrana ei decît de cărbuni şi de apă. Unde apare productul fabricei de postav sau de pînză, războiul postavarului şi al pînzarului încetează. Ba Maiestatea Sa aburul şi-a creat un anume popor în toate ţările, o a patra clasă care, datorindu-şi naşterea unei puteri oarbe şi elementare, ameninţă, c-o elementară orbire, vechile clădiri ale civilizaţiei omeneşti.
 

N-avem nevoie a o mai spune că România e asemenea în mare parte jerfa acestei întunecoase maiestăţi. Breslaşii, creştini şi evrei, şi-a zvîrlit uneltele la apropiarea lui, cu deosebirea că creştinii fac politică, se sfîşie şi se mănîncă între ei şi ridică în cer pe d. C. A. Rosetti, pe cînd evreii, mai practici şi mai oameni de pace, ştiu a se despăgubi de stîngerea breslelor prin precupeţirea întinsă a obiectelor de consumaţiune, scumpind în mod artificial traiul zilnic.
Cumcă acest soi de viaţă economică nu poate duce decît la discompunerea deplină a societăţii române nu mai poate fi îndoială. Mai poate însă o asemenea societate să formeze renumita perdea polonă între Austria şi… graţiosul nostru aliat?
 

Nu pomenim decît un lucru. Istovirea noastră economică ne-a oprit de-a avea o armată mai mare; această istovire a făcut ca, cu toată vitejia şi cu tot patriotismul celei ce o avem, ea să îmble goală şi flămîndă în această campanie de iarnă în care răbdarea soldatului român a fost poate mai de admirat decît curajul său.
Noi credem că împărăţia învecinată, care-nţelege atît de bine toate acestea, ar trebui să chibzuiască cu noi, în această privire, un modus vivendi care pe de o parte să ne facă cu putinţă – nu zic să ne înlesnească – de a ne crea o piaţă pentru munca populaţiilor noastre din tîrguri.
Leben und lehen lassen este un bun proverb german care se tîlcuieşte: „Trăieşte tu, dar lasă şi pe altul să trăiască”. O deplină subjugare economică în condiţiile de astăzi ale muncii e egală cu sărăcirea, demoralizarea şi moartea.
Tocmai pentru că ştim preţui înţelepciunea politică a oamenilor de stat din împărăţia învecinată, de aceea nici credem că acele concesiuni cerute să fie de natură a compromite viitorul nostru economic.

(Articolul a apărut în Timpul, 25 Martie 1878)