S-au adunat pentru că aşa a trebuit. Unul, cel mai mare, era născut în anul 1933, cealaltă persoana, sora celui dintîi era născută în 1953, iar vărul decedatului ei soţ, în anul 1943.
Acum trecuse deja un deceniu din secolul XXI şi ce să vezi, din vorbă în vorbă, şi-au amintit de cântâreţii de muzica uşoară din trecut. „1933” era el însuşi un fost cântăreţ, ceilalţi mai puţin… sora lui, cea din 1953 fusese farmacistă, iar vărul „1943” era un inginer care-şi făcuse veacul mai mult în învăţământ.
Dar amintindu-şi melodiile s-au ambalat, au început să cânte şi ca pe o estradă se deplasau prin cameră şi dansau… parcă ar fi fost în spectacol.
Însă nu despre asta e vorba… să fi trecut un sfert de oră, poate o oră sau mai mult, peisajul camerei din blocul bucureşetan s-a schimbat şi nu numai… Cei trei erau de-acum îmbrăcaţi ca pentru un spectacol, bărbaţii cu frac iar doamna cu o rochiţă frumos decolttată şi suficient de scurtă pentru a-i permite să facă piruete, ce mai era un spectacol al bucuriei pe care se pare că n-o trăiseră până atunci.
O bucurie peste limitele normalului, parcă toate bucuriile vieţii fiecăruia invadaseră acea cameră de bloc, transformând-o în scenă şi întinerindu-i pe cei trei…
Acum aveau vârsta bucuriei, nu depăşau nici unul 20 de ani… şi toate astea de la nişte banale amintiri.
horia petru vertan
