Alo?… A, salut! Ce să fac, uite, pe acasă. Un pic obosit. Merge (oarecum)…
A, nu cred – mâine mi-e greu să… Am câteva drumuri şi… Da.
Măi, nu ştiu ce să mai zic. Probabil că e un pic nebună…
Evident că nu mă las.
Dar i-am vorbit şi de la radio, în direct, am pus muzică pentru ea (şi pe România Cultural, şi pe România Actualităţi), mai rămânea doar să-i divulg şi numele, îţi dai seama… Da, chiar mişto…
He, da, fără îndoială, mai trebuie să anunţ mulţimea şi unde să dea peste comoară, dacă tot veni vorba! Clar! Şi, apropo, traversam azi (pe la prânz) la Favorit şi m-am gândit că de fapt e aşa de simplu, că avem aceleaşi repere şi că nu mai rămâne decât să priceapă că limbajul ăsta ne aşteaptă – iar noi stăm pe margine şi ne uităm cum se învârt orele în ceas, de parcă am dispune de câte o serie infinită fiecare…
A, nu! Hai să fim serioşi! N-am să vorbesc mai mult nici despre comoară – şi presupun că nu-ţi dezvălui cine ştie ce chestie fabuloasă dacă spun că sunt legate… Nu, Marilyn Monroe şi o bere din Rahova!…, normal că ea şi povestea cu Hestugma! Ce naibii!…
Da, măi, tu ai dreptate, dar ce să fac…
Sincer să fiu, am şi cerut-o – chiar săptămâna asta. Bine, ok, mai voalat, însă destul de limpede. Ce pot să fac mai mult?…
Auzi, nu fii sarcastic, nu ţine!
Ok, o să-mi tuflesc un tricou pe mine cu poza ei… Ba nu, mai eficient ar fi să-mi trag un tatuaj din ăla cu albastru, o inimă săgetată, ca băieţii cu “Love MIMI”!… Da’ nu pe braţ, ci pe frunte!
Băi, am de gând să merg şi mai departe, n-am să renunţ! O cer de… de câte ori scot mufa-n public – şi la cursuri, şi la radio, şi la revistă! Poate candidez la preşedinţie – şi, dacă ajung să fiu Marea Căpetenie, cer să modifice Constituţia, fac referendum, să pună acolo negru pe alb că ea trebuie să fie a mea – scurt şi oficial! Da, imediat după numele ţării şi aburelile celelalte!
În fine…
Deja… hai, lasă, nu-mi spune că nu te-ai prins de câte ori i-am dat iniţialele… şi chiar şi tot numele, doar că mai pe ocolite… N-o face pe naivul!
E dificil să ticluiesc alte mijloace de a ocoli subiectul. Până la urmă, cred că voi organiza un eveniment – şi dau şi la ziar: “Miercuri, la ora h, e unul care zice pe ce stradă se află Comoara Hestugmiţilor şi cum o cheamă pe femeia cu părul negru” – măcar să ştim o chestie!…
Lahovari, gangul din clădirea cu bulină roşie, cutare colţ de stradă, Magheru, Parcul Moghioroş, Bulevardul Kogălniceanu, Calea Victoriei, Cişmigiu – toată afacerea, nu?
Iar pe urmă – cică “Dezvăluirile se vor petrece duminică, de la ora 13, la Biserica (tralala), în prezenţa naşilor X şi Y şi a cohortei de papagali care vor veni să mănânce, să bea şi să uite astfel că mă invidiază (acum având chiar motiv!)”. Ceva de genul ăsta… Fără şarade!
Aş vrea să mă trezesc. Aş vrea să mă trezesc din visul despre convorbirea telefonică avută cu Antinoghen T. în legătură cu Hestugma şi cu EA. Să se întâmple dincolo şi povestea cu ziarul, şi povestea cu biserica…
N-am nici o şansă – aşa e, Anti’?… Nu mai vorbi aiurea, ştii bine că te-am sunat fiindcă aveam nevoie de un pretext, evident; că tocmai încercam să găsesc o manieră de a scrie pentru “Bucureştii vechi şi noi”…
Acum (iartă-mă!) aş vrea să mă odihnesc.
Ritmul ăsta de viaţă mă ucide. (Ai auzit vreodată pe cineva susţinând că ritmul ăsta de moarte îl învie – ori înviază, ori cum s-o mai zice?…). Hm. Sper să prind mâine vreo două ore ca să gătesc, e una dintre ultimele activităţi care mă mai relaxează. Am luat azi (mă rog, ieri, că e aproape 5 dimineaţa) nişte inimi, le-am pus la baiţ cu vin şi cu ceva condimente… Şi am o ţuică tare de la târgul de produse tradiţionale de la Academie… Nu de la Academia aia, fraiere!, din faţa Academiei Militare!…
Te sun mâine să-ţi dau reţeta, perfect! Însă te avertizez că n-are cum să-ţi iasă în chip desăvârşit, fiindcă eu am scris-o luând în considerare (ca ipoteză) că maestrul bucătar pune de la sine un pic de gând la ea… Tu n-ai cum, tu râzi de mine când îţi vorbesc de femeia cu părul negru, e semn că eşti mort. Voi ăştia nu gătiţi ca lumea!
E adevărat că nu prea mai seamănă cu o convorbire telefonică. (Stai liniştit, spun asta pentru cititori).
Acum închid, mă duc să o visez, mâine s-ar putea s-o reîntâlnesc, ori poate că nu, dar poimâine sigur va fi o zi mai aproape de cea cu biserica, o să vezi!, de cea cu dimineaţa pe care mi-a promis-o laolaltă (n-a uitat!), ba încă şi de aroma pletelor ei negre lăsată în pernă când, peste nu multă vreme, îi voi adora picioarele pe care şi le ascunde în papuci (ca pe un secret mic, dublu şi preţios, de-acum şi dublu divulgat). (Assise sur ma grande chaise, / Mi-nue, elle joignait les mains. / Sur le plancher frissonnaient d’aise / Ses petits pieds si fins, si fins – Rimbaud, Première soirée). Noapte bună…
