Pe nici 40 de metri pătraţi locuiesc 2,7 români – o gospodărie medie – sau un singur irlandez.
Cea mai mare eroare în demografie este abordarea cum că populaţia trebuie să acopere “necesarul” ţării, când de fapt lucrurile stau invers. Comunismul a greşit teribil atunci când a încercat să forţeze creşterea demografică fără să poată oferi condiţii, iar asta s-a văzut: populaţia a intrat pe un curs de corecţie care acum s-ar putea dovedi catastrofal.
Chiar şi acum, politicile publice de „stimulare a natalităţii” se dovedesc ineficiente, ba chiar insultătoare. Dintr-un motiv simplu – ele nu ţin cont de nevoile omului ci de ale „societăţii”. Evident, asta e imposibil. Ceauşescu închisese cercul şi îi împuşca pe cei care încercau să fugă. Acum însă, trei milioane de români au ales să satisfacă nevoile societăţilor care la rândul lor le servesc interesele. Iar exodul va continua, simultan cu scăderea demografică, până când lucrurile se vor reechilibra.
Sunt mulţi factori care influenţează decizia de-a avea un copil, iar suportul financiar pentru creşterea lui este cu siguranţă unul. Dar în niciun caz singurul şi nici măcar cel mai important. Până şi calitatea proastă a educaţiei este un factor negativ. Majoritatea absolvenţilor descoperă că n-au învăţat aproape nimic în şcoală sau că şi-au greşit vocaţia. Procesul de învăţare o ia de la zero, „la locul de muncă”, în condiţii de incertitudine teribilă.
Însă cel mai important factor este disponibilitatea spaţiului de locuit. România stă catastrofal în Uniunea Europeană la (alţi) doi indicatori. Spaţiul mediu de locuit este de doar 14 metri pătraţi pe locuitor, cel mai mic din UE, iar rata locuinţelor supraaglomerate este de 55%, a doua cea mai mare după Letonia (57%). Concret, asta înseamnă că multe familii sunt nevoite să locuiască împreună cu părinţii/socrii sau în apartamente şi case foarte mici. E destul de simplu de intuit câţi copii va dori să aibă un cuplu cu nici 30 de metri pătraţi la dispoziţie: cât mai puţini.
Prin urmare, populaţia României va continua să scadă – fie prin reducerea fertilităţii, fie prin migraţie. O eventuală creştere a fertilităţii nu va conduce decât la mărirea migraţiei. Scăderea se va opri abia în momentul în care graficul populaţiei se va intersecta cu nivelul conforatabil al spaţiului de locuit. Sau, mai direct spus, când vor fi suficiente locuinţe libere.
Atenţie, spaţiul locativ nu-i o soluţie care le rezolvă pe toate, e doar una fără de care nu se poate. La cum arată lucrurile acum – spaţiu puţin, locuri de muncă puţine, locuinţe rurale fără veceu cu apă – şi dacă situaţia nu se schimbă, România nu poate susţine mai mult de 10 milioane de oameni. Marea problemă nu ar fi numărul ci faptul că în urma autoselecţiei va rămâne în principal populaţia inactivă.
Există un scenariu şi mai pesimist: ca poporul român să dispară cum au dispărut şi altele în istorie (România obiectivă) dar şi unul optimist: că vom apela la singura soluţie posibilă, aceea de-a importa populaţie (Turambar).
Scurt studiu de caz – Irlanda, singura ţară UE unde rata fertilităţii este peste 2 (nivelul de înlocuire a populaţiei): Doar 3,7% din locuinţe sunt supra-aglomerate iar fiecare persoană are la dispoziţie – în medie – 2,1 camere. Doar o locuinţă din 10 este apartament la bloc iar în Dubiln 97% din populaţie locuieşte la mai puţin de 300 de metri distanţă de un parc. Atenţie, populaţia rurală a Irlandei este de 40% din total, o cifră incredibilă pentru Europa de Vest dar perfect comparabilă cu situaţia din România. Asta nu a împiedicat ţara să devină una dintre cele mai bogate din UE, după ce în urmă cu doar 40 de ani era una dintre cele mai sărace.
sursa-http://www.riscograma.ro/3587/de-ce-se-prabu%c8%99e%c8%99te-popula%c8%9bia-romaniei/
