O serioasă turburare socialistă ameninţă Europa. Cetăţenii liberi, independenţi şi înfrăţiţi ai republicei universale, cari la noi sunt reprezentaţi prin partidul roşu, încearcă a răsturna toate formaţiunile pozitive de stat, şi dacă n’o vor putea face aceasta, ceea ce e de mai nainte sigur, totuşi vor încerca s’o facă pe calea lor obicinuită a atentatelor, a scenelor de uliţe, turburărilor etc, iar acele încercări încep a-şi arunca umbrele de pe acum.
Noi, cari suntem siguri că victoria principiilor liberale-socialiste însemnează moartea oricării culturi şi recăderea în vechea barbarie, vom combate tendenţele lor, ori în ce punct s’ar fi ivind.
Lucrul stă astfel. Cultura omenirii, adică grămădirea unui capital intelectual şi moral nu seamănă cu grămădirea capitalelor în bani. E drept, că cei ce trăiesc astăzi se folosesc de rezultatele dobândite de alţi cugetători înaintea lor, însă acele rezultate ei nu le capătă de odată ca o strânsură părintească, ci trebue să şi le aproprieze prin o nouă muncă intelectuală, prin studiu.
Civilizaţia omenească se’ncepe oarecum din nou şi din fundament cu orice generaţie nouă care, dacă nu e silită a repeta anevoioasele cercetări făcute de părinţi, totuşi trebue să-şi câştige prin propria memorie şi judecată cunoştinţele lor. Prin urmare, cercul de oameni într’adevăr culţi, cari conduc societatea şi au fost în stare să-şi aproprieze suma de cunoştinţe, grămădite de părinţi, acest cerc e relativ foarte mic; împrejurul acestui cerc e unul mai mare al publicului cult, care poate să priceapă şi să aprecieze munca învăţaţilor, fără însă de-a produce ceva pe acest teren. În afară de aceste cercuri e massa, sau incultă, sau pe jumătate cultă, lesne crezătoare, vanitoasă şi lesne de amăgit, pe care oamenii cu cunoştinţe jumătăţite, semidocţi sau inculţi cu totul, caută să o asmuţă asupra claselor superioare, a căror superioritate consistă în naştere, avere sau ştiinţă. Cultura oricărei naţii e împresurată de-o mulţime oarbă, gata a recădea în orice moment în barbarie. Această mulţime nu se recrutează mai niciodată la ţară, între ţărani, ci tocmai în oraşe, între acei oameni produşi în condiţii nefavorabile şi trăind în ele, cari-s crescuţi închirciţi fiziceşte şi intelectual, cari n’au mintea clară şi sănătoasă a omului născut şi crescut în condiţii normale.
Socialismul industrial porneşte de la o iluzie economică. El ignorează pe deplin faptul că chiar de s’ar împărţi averea toată, a claselor bogate între cele sărace, chiar de s’ar organiza altfel munca, mijloacele prime de existenţă nu se pot înmulţi în infinit şi că nevoile sociale trebue neapărat să consiste în renumita disproporţie formulată de Malthus, conform căreia populaţia se’nmulţeşte în progresie geometrică, adecă în pătrat, pe când mijloacele de traiu se’nmulţesc numai în progresie aritmetică. Contra acestei legi, în temeiul căreia omul e condamnat la muncă aspră pentru a putea să-şi întreţie existenţa fizică, nu există remediu. Dar omul se distinge tocmai prin aceasta de lumea animalelor, că are o existenţă deosebită morală, că are o cultură a minţii şi a inimei, ale cării hrănitoare sunt puţin numeroasele clase avute. A le răsturna pe acestea sau a le face existenţa imposibilă, însemnează a dărâma temelia culturei.
(Articol de fond fără titlu, apărut în TIMPUL, 6 august 1877)
