Singurul avantaj al arborilor din oraş în comparaţie cu arborii din pădure e acela că legea îi protejează mai bine şi prin urmare ferăstrăul se apropie mai rar de ei. Din păcate, în ultimul timp se apropie mai des decât în trecut. Dacă nu sunt decimaţi, ei duc greul poluării, luptă acolo în tăcere ca să ne bucurăm de un aer cât de cât respirabil.
Avem arbori bătrâni de sute de ani, de pe vremea luptelor cu turcii, avem arbori mai tineri, plantaţi de muncitori şi pionieri cu ocazia zilei de 1 mai, dar sunt şi o mulţime de copaci răsăriţi te miri cum din crăpăturile bitumului. O armată vegetală se războieşte cu noxele generate fără oprire de marele oraş.
La ţară e mai simplu să usuci rufele: întinzi o sârmă între doi pomi. La oraş e mai complicat, din lipsă de spaţiu, mai ales dacă lipseşte balconul. Până la urmă oamenii se descurcă, improvizează ceva şi îşi suspendă deasupra hăului şosetele, lenjeria intimă, cămăşile şi preşurile care se usucă în bătaia soarelui şi a vântului. Unele nu mai apucă să se întoarcă în casă: îşi iau zborul, rătăcesc un timp prin aer apoi se aştern pe crengile şi aşa greu încercaţilor arbori din cartier. Altele au zburat direct din garderobă, lansate desigur de o mână nervoasă.
Aici, în crengi, sfârşeşte aventura unui maiou, a unei cămăşi de noapte dezbrăcate cu ocazia primului amor. Fusta de la petrecere, blugii de la discotecă, bluza cumpărată cu ani în urmă la Sovata, aici ajung să putrezească toate, agăţate prin ramuri. Rufele au ajuns al doilea frunziş, ba cad frunzele toamna, dar hainele rămân, nici nu mai poţi spune că arborii sunt goi.
Şi acolo ce stă nemişcat? Un porumbel? Ah, chiar am crezut că e un fes din acela vândut la promoţie în hypermarket.
sursa-businesscover.ro
