1. Cum puteţi deslipi eticheta „Literatură mică, orgolii mari”, spusă,
între alţii şi de Macedonski, de pe literatura română de ieri, de azi,
dintotdeauna?
2. Avem un bun cititor de literatură universală şi un prost cititor de
literatură română, după opiniile multor specialişti în statistici de acest
gen. Cine e de vină? Autorul? Editorul? Politicile educaţionale?
Cititorul?
3. De la naţional la universal nu e decît un singur pas, sugera un critic
important. Cît de ferm a făcut acest pas literatura română? Cît de
important e acest pas pentru cultura europeană?
4. Unde începe şi unde sfîrşeşte provincia în (din) interiorul literaturii
(culturii) române?
5. Cum ar trebui să scrie (şi să fie?) autorul român ca să intre într-o
Europă care pare saturată de cultură?
(Ad.Al.Gh )
„Provincia în cultură e o noţiune care ţine de
talent, şi nu de geografie”
Nicolae Dabija
(Chişinău)
1. Cu cîţiva ani în urmă în Carolina de Nord mi s-a vorbit că în SUA sunt
importanţi doar scriitorii de succes, că în Franţa sunt importanţi toţi
scriitorii, că în Anglia nu e important niciunul, iar în Australia trebuie să
explici ce-i asta un scriitor. Literatura română are mai multe complexe: a
unei literaturi de provincie, de provincie a Europei, apoi şi de provincie a
provinciei, în măsura în care un scriitor scrie dincolo de barierele
Bucureştilor, sau, vorbesc aici de scriitorul român, dincolo de graniţele
României.
În România s-a scris o literatură mare în perioada interbelică, cînd
ţara era mare. Şi alte literaturi – rusă, engleză etc. − au devenit imperiale
pe măsura creşterii ţărilor de care au aparţinut scriitorii acestora. O părere
la care ţin: să facem tot ce depinde de noi ca să dăm la o parte graniţele
despărţitoare care trec prin inima limbii române, dacă pe cele politice nu
le putem înlătura deocamdată, şi atunci vom avea şi o literatură pe
potrivă.
2. Cititorul de azi citeşte foarte mult: titrele filmelor străine, la televizor
şi în cinematografe, publicitatea stradală ş.a.m.d., lui pur şi simplu nu-i
mai ajunge timp pentru literatura propriu-zisă. Asta nu înseamnă că ea nu
există. Tirajele unor cărţi de poezie tipărite în RSS Moldovenească pînă
la 1990 ajungeau şi la 100 000 exemplare. (Săptămînalul scriitoricesc
Literatura şi Arta avea în 1989 260.000 abonaţi). Unde au dispărut acei
cititori?! Ce s-a întîmplat cu ei?! Cine ni i-a furat?! Azi, cărţi tipărite în
cîteva sute de exemplare zac nevîndute în librării. Evident, de vină sunt şi
editorii, pentru că într-o perioadă au tipărit totul delaolaltă. De vină sunt
şi cititorii, pentru că, după 1990, au citit totul delaolaltă. De vină sunt şi
autorii, care şi-au tipărit, unii, lucrările înainte de a le scrie. Dar şi
politicile educaţionale.
Acum cîţiva ani, cînd am fost în SUA, am găsit societatea de acolo citind o singură carte! Oficialităţile oraşului Chicago avuseseră o iniţiativă: toată lumea să citească aceeaşi carte concomitent. Această lecturare în acelaşi timp a unei cărţi desemnate cea mai bună, făcea parte dintr-o cultură a lecturii, cultivată şi stimulată la nivel oficial, însoţită de discuţii, lansări de carte ş.a. Prietenii americani mă invitaseră să citesc romanul „Să nu ucizi o pasăre cîntătoare” de Herper Lee, care cîştigase recent Premiul Pulitzer, recomandată pentru săptămîna cînd poposisem în SUA. Apoi, în săptămîna următoare, toată America a citit „Anna Karenina” de Lev Tolstoi. M-a impresionat faptul că în metrou, în autobuz, în locuri de aşteptare, la coafor ş.a. puteau fi văzuţi oameni de diferite vîrste, de la elevi la pensionari, citind concomitent această carte.
Am propus o iniţiativă asemănătoare şi pentru Republica
Moldova, care, deocamdată, nu s-a bucurat de prea multă înţelegere,
reproşîndu-mi-se că o fac pentru cărţile mele, deşi eu prezentasem o listă
de 52 de scriitori, pentru un an, din care numele meu lipsea.
3. Literatura română e una universală. Doar că ea e prost tradusă. Şi
insuficient popularizată. Noi, cititorii de limba română din R. Moldova,
care avem acces şi la literaturile de expresie slavonă, putem compara.
Puţine literaturi, mai ales la capitolul poezie, din această parte a Europei,
pot concura cu autori români contemporani nouă, doar că aceştia rămîn
necunoscuţi şi în România, din motiv că ţara nu are o politică de
promovare a valorilor ei, aşa cum au alte ţări – Federaţia Rusă, Ucraina,
Armenia ş.a.
4. Provincia e o stare sufletească. De la un timp, aşa cum toate satele
basarabene au aspect de periferie a oraşului, oricît de departe ar fi situate
de acesta, ele mărginindu-se cu oraşul prin intermediul televizorului sau
internetului, există un complex al receptării pentru literatura care se scrie
dincolo de capitale. Este multă provincie şi la Bucureşti. Ca şi la
Chişinău. Cum de multe ori centrul unei literaturi poate fi însemnat de un
Daniel Corbu sau Casian Maria Spiridon la Iaşi, de un Adrian Alu
Gheorghe la Neamţ, de un Ovidiu Genaru la Bacău, de un Gheorghe Pîrja
la Baia Mare, de un Gellu Dorian la Botoşani, de un George Vulturescu
la Satu-Mare, ca să recurg doar la cîteva exemple.
Partea e un întreg, ea are puterea întregului, completîndu-l şi, de
multe ori, ajutîndu-l să fie receptat ca atare.
Limba română nu are provincii şi, implicit, nici literatura ei.
Provincia în cultură e o noţiune care ţine de talent, şi nu de
geografie.
5. Conceptul şi proiectul realizării unei Europe unite îi aparţine unui
român: George Ciorănescu, care în 1946 a lansat ideea ca deputat în
primul parlament european. Ideea unei Europe unite din punct de vedere
politic a fost realizată. Nu şi cea a unei Europe culturale. Care, se pare,
era mult mai uşor a fi înfăptuită.
Europa culturii e fără frontiere. Sau − ar trebui să fie. Cei care trag
graniţe între unele părţi şi alte părţi ale ei nu sunt oamenii de cultură, ci
politicienii. Anume aceştia afirmă, că omenirea s-a săturat de cultură, că
aceasta s-ar opune progresului, că există o saturaţie de poezie, literatură,
artă. Greşit. Europa aşa cum e concepută azi a fost precedată de o Europă
a culturii. Pentru a fi observat, autorul român nu trebuie decît să scrie
foarte bine, „bine” scriind toţi creatorii care fac parte din ea şi care o
ajută astfel să fie .
„
(
