1. Cum puteţi deslipi eticheta „Literatură mică, orgolii mari”, spusă,
între alţii şi de Macedonski, de pe literatura română de ieri, de azi,
dintotdeauna?
2. Avem un bun cititor de literatură universală şi un prost cititor de
literatură română, după opiniile multor specialişti în statistici de acest
gen. Cine e de vină? Autorul? Editorul? Politicile educaţionale?
Cititorul?
3. De la naţional la universal nu e decît un singur pas, sugera un critic
important. Cît de ferm a făcut acest pas literatura română? Cît de
important e acest pas pentru cultura europeană?
4. Unde începe şi unde sfîrşeşte provincia în (din) interiorul literaturii
(culturii) române?
5. Cum ar trebui să scrie (şi să fie?) autorul român ca să intre într-o
Europă care pare saturată de cultură?
(Ad.Al.Gh )
„Provincia începe şi se sfîrşeşte la scriitorii
provinciali, indiferent unde trăiesc ăştia…”
Attila F. Balázs
(Slovacia)
1. Nu sunt literaturi mari şi mici, numai scriitori mari şi mici. Marquez e
un scriitor mare, literatura ţării sale se poate numi mare? Milan Kundera
şi Bohumil Hrabal sunt scriitori cunoscuţi şi iubiţi de cititori, dar
literatura cehă este o literatură mare? Nu ştiu cum să numesc literatura
română: mare sau mică, însă avem scriitori şi poeţi de talie mondială. Şi
din păcate cu orgolii prea mici. Fără conştiinţă, fără ambiţii mari, în
oceanul fără sfîrşit a literaturii mondiale se pierde fără urme literatura
română.
2. Din fericire mai avem cititori. Toţi cititorii sunt buni, însă majoritatea
lor sunt manipulaţi de reclame, de „ţinutul tipografic”, de medii şi alte
influenţe. Se citeşte foarte puţin literatură bună, indiferent că e universală
sau românească. Autorul ar trebui să participe la mai multe lansări,
editorul ar trebui să facă reclamă cărţilor, să distribuie mai consecvent,
însă n-are finanţe, cititorul e pierdut în faţa dompingului de titluri,
politica educaţională face foarte puţin pentru promovarea literaturii
române, pentru propagarea cărţilor, a scriitorilor români în ţară şi în
străinătate. Ar fii o greşeală utilizarea concepţiei de economie de piaţă în
relaţia artă şi literatură.
3. De la naţional la universal nu e decît un singur pas, care nu sa făcut
însă numai de foarte puţini scriitori români. Scriitorii încearcă ce pot, fac
eforturi, însă traducerile făcute în diferite limbi sunt în majoritatea
cazurilor de proastă calitate, făcută de români care cunosc limbi de
circulaţie largă. O mare parte a cărţilor traduse au apărut în România şi nau
fost distribuite în străinătate. Unele cărţi apărute cu sprijinul ICR, ori
n-au reuşit să redea nivelul operei originale, ori n-au fost distribuite
corespunzător, au rămas fără ecou. Există şi un grilaj, o selecţie a
autorilor, operelor, care nu mi se pare corect. De gustibus…!
Cultura europeană se clădeşte din culturile ţărilor europene. Deci orice
contribuţie din partea culturilor naţionale este binevenită. Însă cultura
este margianalizată în politica europeană. Sunt foarte puţine proiecte
pentru această ramură şi fonduri minime. Se finanţează mai mult
propaganda culturală şi multiculturală, decît cultura propriu zisă.
Întrebaţi-i şi pe parlamentarii UE, delegaţi de partidele din România,
despre ce cred ei despre cultura română în Europa!? Să vedeţi atunci cît îi
frămîntă chestiunea…!
4. De la Satu Mare la Constanţa, de la Timişoara la Iaşi, de la Cluj la
Bucureşti, sunt reviste literare importante şi grupuri de scriitori
importanţi. Provincia începe şi se sfîrşeşte la scriitorii provinciali
indiferent unde trăiesc ăştia. Poate la Bucureşti, sau la Vama Veche, sau
in Berlin, nu contează. Provincia e în capul creatorilor nu pe harta
României.
5. Autorul român ar trebui să fie mai conştient. Să scrie cum îi vine, cum
crede că e bine, să nu-i dăm indicaţii preţioase ca pe vremuri. Doamne
fereşte să preluăm curente, mode, de la alte literaturi. Literatura română e
pe cale bună, în comparaţie cu aşa zise literaturi mari, aş spune: chiar mai
interesantă. Europa trebuie să fie mai primitoare, mai deschisă, mai generoasă faţă de cultură, de literatură, prin finanţare în primul rînd.Cultura europeană ar trebui să aibă un lobby ca agricultura sau alte ramuri. Europa este saturată de subcultură.
