Excalibur

Am un şarpe în cameră şi nu ajung la mai multe foi. Deci: fie scriu puţin, economicos, pentru a-ncăpea în ce am, fie reciclez un text mai vechi, rămas întâmplător pe noptieră. Sau poate le combin. Oricum, promit să arunc toate volumele din Jung de prin casă, plus Dicţionarul de simboluri. Cică arhetip!…. Din fericire, adusesem un ibric de ceai de la bucătărie şi nu mor de sete. Mă uit peste hârtia găsită pe noptieră: îmi dau seama că nu se potriveşte. Sau, mai degrabă, că prea se potriveşte. Că parcă ar fi dedicată şarpelui. De fapt, cine ştie… Când se uită la tine o asemenea dihanie, îţi vin diferite idei. Sau – parcă – nici nu se uită. Mă mişc foarte puţin, e greu de spus. Noroc, totuşi, că aveam ochelarii la îndemână. Parcurg iarăşi textul (e scris alaltăieri). Numai o frază; destul de amplă. Nu merge. Problema este că, insistând aici cu evaluarea celuilalt, îmi epuizez inutil spaţiul pentru cel de faţă. Câteva rânduri. Este ca şi cum aş vorbi despre şerpi: unul de faţă, unul, cumva, celălalt. Însă eu văd numai un şarpe. Şi două texte. Ce naiba fac? E drept că simetria nu mi-a plăcut niciodată. Mă gândesc la prietenul Ducasse, el avea probleme cu baobabii şi cu nişte ace. Îmi asum responsabilitatea. “Vreau să scap de tine pentru că vreau să scap de colţii care macină golul pe dinăuntru, pentru că este frig, pentru că nu puţine State, planete şi continente imprecise acuză dureri metafizice, hipoestezie la nivelul membrelor superioare, pentru că, uite, se face dimineaţă, vreau să scap de tine pentru că se aud unele sunete în pereţi, pentru că nu mi se mai opreşte ceasul (am dobândit unele trăsături elveţiene cu vârsta), pentru că fumez întruna, pentru că habar n-am cum aş contrabalansa detaliul că, în cele din urmă, exişti, pentru că iniţial aş fi scris un alt text, însă mi-am adus aminte prenumele tău şi l-am comis pe acesta, pentru că mai ştiu câteva străzi pe care n-ai apucat să le contaminezi cu paşii, pentru că în singura istorie pe care o ştiu valabilă a rezistat cel puţin o cetate (sau nu o cetate: o insulă, un şal, un act) rezonând a glasul tău, pentru că dacă voi scăpa de tine mi se va întâmpla ceva minunat (o implozie, un vers, un centaur, o sabie, două hărţi), pentru că n-am cum dracului să scap de tine…”. Am obosit. Mi se pare că sunt ani de când aştept. Sunt ere. Îngheţat lângă şarpele care nu mă priveşte. Să dormi, să dormi. Să presupui că, dormind, se va consuma în fine atingerea pielii unduite, urcându-ţi-se pe vis acolo unde n-a avut puterea să ţi se urce pe umeri. Veninul, atunci, ne va uni – şi textul cel STRĂIN va căpăta formele tale de bacantă infernală.