De ce se prăbuşeşte populaţia României

Pe nici 40 de metri pătrați locuiesc 2,7 români – o gospodărie medie – sau un singur irlandez.

Cea mai mare eroare în demografie este abordarea cum că populația trebuie să acopere “necesarul” țării, când de fapt lucrurile stau invers. Comunismul a greșit teribil atunci când a încercat să forțeze creșterea demografică fără să poată oferi condiții, iar asta s-a văzut: populația a intrat pe un curs de corecție care acum s-ar putea dovedi catastrofal.

Chiar și acum, politicile publice de „stimulare a natalității” se dovedesc ineficiente, ba chiar insultătoare. Dintr-un motiv simplu – ele nu țin cont de nevoile omului ci de ale „societății”. Evident, asta e imposibil. Ceaușescu închisese cercul și îi împușca pe cei care încercau să fugă. Acum însă, trei milioane de români au ales să satisfacă nevoile societăților care la rândul lor le servesc interesele. Iar exodul va continua, simultan cu scăderea demografică, până când lucrurile se vor reechilibra.

Sunt mulți factori care influențează decizia de-a avea un copil, iar suportul financiar pentru creșterea lui este cu siguranță unul. Dar în niciun caz singurul și nici măcar cel mai important. Până și calitatea proastă a educației este un factor negativ. Majoritatea absolvenților descoperă că n-au învățat aproape nimic în școală sau că și-au greșit vocația. Procesul de învățare o ia de la zero, „la locul de muncă”, în condiții de incertitudine teribilă.

Însă cel mai important factor este disponibilitatea spațiului de locuit. România stă catastrofal în Uniunea Europeană la (alți) doi indicatori. Spațiul mediu de locuit este de doar 14 metri pătrați pe locuitor, cel mai mic din UE, iar rata locuințelor supraaglomerate este de 55%, a doua cea mai mare după Letonia (57%). Concret, asta înseamnă că multe familii sunt nevoite să locuiască împreună cu părinții/socrii sau în apartamente și case foarte mici. E destul de simplu de intuit câți copii va dori să aibă un cuplu cu nici 30 de metri pătrați la dispoziție: cât mai puțini.

Prin urmare, populația României va continua să scadă – fie prin reducerea fertilității, fie prin migrație. O eventuală creștere a fertilității nu va conduce decât la mărirea migrației. Scăderea se va opri abia în momentul în care graficul populației se va intersecta cu nivelul conforatabil al spațiului de locuit. Sau, mai direct spus, când vor fi suficiente locuințe libere.

Atenție, spațiul locativ nu-i o soluție care le rezolvă pe toate, e doar una fără de care nu se poate. La cum arată lucrurile acum – spațiu puțin, locuri de muncă puține, locuințe rurale fără veceu cu apă – și dacă situația nu se schimbă, România nu poate susține mai mult de 10 milioane de oameni. Marea problemă nu ar fi numărul ci faptul că în urma autoselecției va rămâne în principal populația inactivă.

Există un scenariu și mai pesimist: ca poporul român să dispară cum au dispărut și altele în istorie (România obiectivă) dar și unul optimist: că vom apela la singura soluție posibilă, aceea de-a importa populație (Turambar).

sursa-www.riscograma.ro