D. C. A. Rosetti, în cuvântul său de la circ, vorbea cu dispreţ despre calitatea cea mai bună care o aveau boierii. ” Ţara ? – întreba d-lui – 40 de boieri mari, 40 de boieri mici, iată ţara pe când eram eu tânăr”. Ţinem seamă de aceste cuvinte. Ţara n-avea pe umerele ei decât 80 de oameni, încât la 30.000 de suflete venea un boier, şi încă şi acela cu trebuinţe foarte mici; adică 80 de oameni cari îmblau cu zilele în palmă şi ţineau neatârnarea ţării prin isteţie şi adesea prin sacrificiul persoanei sau al averii lor, adică compensau pe deplin munca socială care-i purta. Astăzi avem zeci de mii de liberali cari nici îmblă cu zilele-n palmă, pentru că nici turc, nici leah, nici ungur nu caută să-i taie, nici de vrun duh aşa de subţire nu se bucură, nici compensează prin ceva muncă socială, pe care o istovesc din rădăcini, mâncând chiar condiţiile de existenţă a claselor producătoare, nu prisosul lor.
Moţul din Ardeal e un negustor foarte cuminte, lui nu-i trebuie la negoţ nici un fel de samsar, nici chiar banul. El face ciubere şi doniţe, trece în Ţara Ungurească şi nu se mai încurcă, ci le schimbă de-a dreptul pe… grâu. Atâtea doniţe de grâu pe o doniţă de lemn, atâtea ciubere de grâu pe un ciubăr de lemn. Dacă am face şi noi socoteala moţului din Ardeal am zice: Atâtea mii de chile de grâu ne ţine o chilă de fraze liberale, atâtea chile ne ţin mărfurile importate din străinătate, atâtea chile ne ţin tinerii ce-şi pierd vremea prin străini, atâtea mii de chile ne ţine Constituţia, atâtea ne ţin legile franţuzeşti, cu un cuvânt toate liberalismurile. Prisoasele economiilor individuale constituiesc o sumă certă. Daca vei hrăni cu ele câteva mii de stârpituri liberale, de unde îţi mai rămân condiţiile pentru întreţinerea unei culturi sănătoase şi temeinice? Două sute de nebuni mănâncă desigur mai mult decât un singur înţelept.
Deci abecedarul nostru economic zice :
Natura i-a dat omului putere mărginită, socotită numai pentru a se ţinea pe sine şi familia. El produce ceva mai mult decât consumă. În acest „ceva” mai mult, în acest prisos sunt cuprinse: întâi ceea ce-i trebuie pentru a reproduce, va să zică condiţiile muncei de mâni, şi încolo un prea mic prisos, care-1 poate pune la dispoziţia societăţei sub formă de dare. Din acest prea mic prisos al gospodăriei producătorului trăieşte toată civilizaţia naţională. Dacă hrănim cu acest prisos străinătatea de idei, de instituţii şi de forme lipsite de cuprins al căror complex liberalii au apucat a-l numi „tot ce este românesc”, atunci nu ne mai rămâne nimic pentru ceea ce este într- adevăr românesc, pentru cultura naţională în adevăratul înţeles al cuvântului.
(Din ciclul “Icoane vechi şi icoane nouă”, publicat în “Timpul” – 1877)
