Visul vieţii veşnice este specific omului din momentul în care a învăţat ce este moartea. Toate religiile au la bază cultul morţii şi trecerea către o altă dimensiune spirituală sau orice altceva, numai dispariţie totală să nu fie. În timp, magicienii, alchimiştii şi oamenii de ştiinţă au căutat secretul vieţii veşnice, de regulă fără succes. Recent însă, cercetătorii de la Harvard au reuşit să inverseze procesul de îmbătrânire la un şoarece, un cobai de laborator, conform BBC. Ceea ce înseamnă că ne apropiem tot mai mult de visul dintotdeauna (măcar parţial).
Bun, să presupunem că vom reuşi să încetinim procesul de îmbătrânire sau chiar să îl stopăm. Şi vom ajunge să trăim ca în Dune de Frank Herbert 300 de ani. Chiar dorim să trăim atât de mult?
Lumea evoluează. Până acum 50 de ani (chiar mai puţin) era normal ca primul copil să fie făcut de o femeie la 16-18 ani. În prezent media sare de 25, iar pentru categoriile educate se apropie de 30. Modificarea a apărut odată cu creşterea speranţei de viaţă, care a depăşit 70 de ani. Ceea ce înseamnă că tot ajungi să îţi vezi nepoţii timp de 10-15 ani.
Indiferent dacă ne place sau nu, trăim după anumite reguli. Ne dorim (mă refer la majoritatea oamenilor) să avem copii, să ne vedem nepoţii. Să muncim o perioadă şi să ne relaxăm la „bătrâneţe“ (relaxare care de multe ori este echivalentă cu senilitatea). Dar păstrăm aceste reguli. Un bunic sau o bunicuţă care trăieşte până la 90 de ani sau mai mult îşi poate vedea şi strănepoţii. Se degradează fizic, se „împuţinează“, dar trăieşte şi aşteaptă să moară. Cum ar fi dacă ar trăi până la 150 de ani, astfel încât să îşi vadă şi stră-stră-strănepoţii?
În cazul în care procesul de îmbătrânire ar putea fi încetinit, toate aceste reguli ar trebui modificate. Pentru 150 de ani ar trebui să facem copiii la 50 de ani, dacă nu mai târziu. Vârsta de pensionare ar sări de 100 de ani şamd. În caz contrar am păţi ca populaţiile de pe planetele lui Frank Herbert, care pleacă să colonizeze alte galaxii.
Dar am fi realmente capabili să ducem o viaţă atât de lungă? În prezent nu ne putem pune problema decât luând în calcul ceea ce ştim. Pornind de la ideea că dizenteria, ciuma, poliomelita şi alte boli care făceau ravagii acum 100-200 de ani sau mai mult au fost eradicate putem presupune că vom încetini şi îmbătrânirea. Dar să nu uităm că femeile (şi nu numai!) de 40-50 de ani sunt disperate din cauza ridurilor care apar şi care trebuie tratate urgent cu colagen sub formă de injecţii. Sigur, dacă îşi permit!
Aici apare o formă clară de inechitate socială. „Tratamentul“ împotriva îmbătrânirii nu va fi ieftin. Iar dacă acum cei bogaţi trăiesc mai bine, dar aproximativ la fel de mult, în viitor vom vorbi de cei care trăiesc pentru că au bani şi de restul. Adică de sărăntocii care mor.
Să mai aducem în discuţie singurătatea bătrânului care trăieşte prea mult şi devine o povară pentru copii sau nepoţi (în cazul în care „tratamentul“ ar fi la liber)? BBC se concentrează mai mult pe problema suprapopulării planetei şi pe degradarea inevitabilă (mai ales fizică) a vârstnicului.
Prefer să îmi amintesc o reclamă Discovery, în care se spune că „dacă am ştii totul nu am mai avea nimic de descoperit.“ Dar şi dacă am trăi prea mult am ajunge să nu mai avem ce descoperi. Mai ales că am avea şi siguranţa timpului la dispoziţie. Iar în cazuri mai nefericite, nu aş vrea să aflu ce înseamnă să faci aceeaşi slujbă, cu aceeaşi rutină, în fiecare zi, dar pe o perioadă de 70 de ani, nu 30.
sursa-businesscover.ro
