Tulcea este municipiu, resedinta judetului Tulcea, situata pe dreapta Dunarii, la portile Deltei Dunarii, la 30m altitudine, cu o populatie de 95.231 locuitori in anul 2000.[1]
Evolutia istorica a teritoriului tulcean este strans legata de cea a Dobrogei, o regiune propice schimburilor comerciale si de convietuire a mai multor etnii.Cu 700 de ani i.Hr., la gurile Dunarii, pe teritoriul actualului oras Tulcea exista o asezare autohtona, tribala, sau chiar o cetate de unde negustorii greci se aprovizionau cu unele marfuri. Diodor din Sicilia aminteste numele cetatii Aegyssus. Dar cea mai detaliata mentiune despre existenta acestei cetati autohtone, ne-a lasat-o poetul latin Ovidiu. El precizeaza caracterul getic al anticei cetati inainte de a fi supusa de legiunile romane. Din versurile lui Ovidiu rezulta clar ca asezarea era pe atunci o cetate intarita, situata langa Dunare.[2]
Cucerirea Dobrogei de romani a marcat procesul ireversibil al romanizarii populatiei geto-dace, cand, ca si in Dacia, se produce acea sinteza etnica a carui rezultat a fost nasterea poporului roman. Dobrogea a devenit un veritabil bastion al romanitatii la Dunarea de Jos. Aegyssus a devenit, in perioada romana, un infloritor centru de productie si comert. Cu toate acestea, ca urmare a retragerii romano-bizantine in secolul 7, in secolele urmatoare populatia acestor teritorii a suferit invazia popoarelor migratoare, care au devastat aceste teritorii ori s-au stabilit aici dupa cum ne arata si descoperirile arheologice. In anul 971 teritoriul tulcean actual a reintrat in componenta Imperiului Bizantin, cunoscand o perioada de inflorire.[3]
Ca urmare a dezvoltarii societatii feudale romanesti din Dobrogea se cristalizeaza cateva formatiuni politice locale, ca acelea conduse de Jupan Dimitrie. Intemeietorul si conducatorul statului feudal Dobrogea a fost Dobrotici. La sfarsitul secolului al XIV-lea este mentionat Mircea cel Batran. Expeditiile turcesti, atrase de bogatiile naturale si importanta strategica a Gurilor Dunarii, genereaza instaurarea puterii Imperiului Otoman timp de 460 de ani, fara ca integritatea si unitatea de cultura sa fie afectate. Asezarea turcilor in oras s-a facut dupa obiceiul roman al expulzarilor fortate, crestinii fiind impinsi tot mai mult spre exteriorul centrului comercial. Din perioada medievala dateaza si primele mentiuni despre numele actual al orasului. Cea mai veche mentiune documentara a orasului dateaza din anii 1515-1517 cand pe un registru vamal otoman apare sub forma Tulcsa.[4]
Intr-un studiu privind toponomia din Dobrogea medievala si in care se mentioneaza ca in registrele turcesti, pe anul 1543, privind obligatiile populatiei musulmane din Dobrogea catre Poarta, localitatea Tulcea apare sub forma Tulcea. Desi majoritatea locuitorilor se ocupau cu agricultura, viticultura, cresterea animalelor, piscicultura, Tulcea medievala a constituit si un important centru de desfacere a produselor de import, in bazarele orasului fiind des intalniti negustori straini. Interesante sunt marturiile calatorilor straini, care trecand prin Tulcea, pe la 1705, vad in oras o cetate mica, zidita pe malul Dunarii, ce pazeste un brat al Dunarii ca sa nu poata trece corabiile, fara de veste, din Dunare in Marea Neagra si invers. Descrierile calatorilor din aceasta perioada fixeaza Tulcea in zona dinspre Dealul Monumentului, populata de elementul romanesc, format din valahi si moldoveni, dar si de musulmani. Avem drept marturie cele doua cimitire alaturate, romanesc si turcesc, situate le 500m de port. In secolul al XVIII-lea armatele ruse au dus lupte indelungate impotriva oraselor fortificate, prin atacuri sistematice si bine organizate. Orasul Tulcea a suferit cele mai mari distrugeri in anul 1770. Zidurile groase ale fortificatiei au fost aruncate in aer, santurile de aparare astupate cu pamant, iar tunurile si munitia capturate de la turci, au fost aruncate in fluviu.[5]
Razboaiele ruso-turce de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea marcheaza pentru Dobrogea o perioada de adevarata rascolire a neamurilor, dar si de nenorociri aduse populatiei autohtone. Dupa desfiintarea Hanatului Crimeii, o parte din tatari, pribegind prin Dobrogea, s-au asezat pentru putin timp si in Tulcea. Concomitent cu ei sosesc si comunitati de lipoveni, populand partea de nord-vest a Dealului Monumentului, formand mahalaua lipoveneasca. In timpul razboaielor ruso-turce un mare numar de bulgari si-au parasit patria trecand in Basarabia dar, nemultumiti de noile conditii, multi dintre ei pornesc spre teritoriile din dreapta Dunarii. Asezandu-se in Tulcea ei au populat partea de rasarit a limanului, intemeind mahalaua bulgareasca. Ei au construit biserica cu hramul Sf. Gheorghe, cunoscuta drept Biserica cu ceas. Din registrele de stare civila pentru casatoriti constatam ca multi bulgari, casatoriti in orasul Tulcea, erau nascuti in Basarabia. Ademeniti de conditiile de trai mai bune si de terenurile agricole disponibile din Dobrogea, odata cu bulgarii vin si rusii. O parte s-au asezat in prelungirea cartierului bulgaresc, intemeind mahalaua ruseasca cu biserica ce poarta hramul Schimbarea la fata, iar o alta in partea de sud a cartierului romanesc de pe Dealul Comorofca, unde au ridicat din nuiele o mica bisericuta.[6]
De la 1860, orasul Tulcea devine resedinta de sangiac. Incepe sa se dezvolte din punct de vedere urbanistic si economic. Unele edificii sau locuinte datand din aceasta perioada, mai poarta si astazi amprenta arhitecturii nedefinite a epocii. Ele se disting, singulare, prin Tulcea de astazi. Dezvoltarea comertului a facut necesara extinderea portului comercial si disparitia vechiului port pescaresc. Comertul se intensifica, si ca rezultat, in apropierea portului se ridica primele pravalii de tipul bazarelor orientale. Viata orasului se muta mai mult de-alungul cheiului, spre vest. De asemenea, se construiesc alte doua edificii: noua geamie si Palatul Pasalelor. Tulcea de alta data se caracteriza mai cu seama prin existenta zecilor de mori de vant, asa cum au vazut-o si calatorii straini ai timpurilor. Morile, cu arhitectura lor maiestuoasa, strajuiau cele sapte coline ale orasului, ale targului cu aspect oriental si prafuit, in care nu se intampla nimic.[7]
Odata cu intrarea trupelor romane in Dobrogea , la 14 noiembrie 1878, se instaleaza si administratia romana la Tulcea. Orasul, in calitate de capitala a judetului Tulcea, ajunge resedinta tuturor autoritatilor centrale judetene. Fiind orasul cel mai populat din Dobrogea, devine centrul comertului. Orasul avea insa o infatisare orientala inapoiata, cu ulite inguste, nepavate. In primii ani, Primaria a trebuit sa desfasoare multa energie si sa cheltuiasca sume insemnate de bani, pentru alinierea si pavarea a cel putin 2-3 strazi, ca sa dea o mai buna infatisare, cel putin partii centrale a orasului.[8]
Dupa reunirea Dobrogei cu Romania, rusii si romanii din Tulcea construiesc bisericuta Acoperamantul Maicii Domnului. Dupa anul 1844 vin din Basarabia primele familii de colonisti germani intemeind mahalaua nemteasca, cu o scoala condusa de parintele Gheorghe Caragea. Actuala biserica catolica a fost construita in anul 1872. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, Dealul Mahmudiei a fost populat de valuri de tatari veniti din Rusia, din zona Bugeacului, formand mahalaua tatarilor. Despre acestia Ion Ionescu de la Brad spunea in 1850 ca „au parasit Dobrogea si s-au intors de trei ori”. Dezvoltarea economica a provinciei si, mai cu seama a comertului propriu-zis si de tranzit, a atras in orasul de pe Dunare grupuri de greci, armeni, evrei. Grecii au construit mahalaua greceasca, in care construiesc biserica Buna Vestire. Din aceeasi perioada dateaza si cimitirul romanesc si cel grecesc de pe Dealul Comorofca. De asemenea, se pun bazele scolii grecesti la care studiau si copii de alte nationalitati, dornici de a cunoaste limba elena. Alaturi de mahalaua bulgareasca, armenii veniti din provincia Anatolia si-au constituit propria mahala cu biserica Sf. Grigore Luminatorul, cunoscuta si sub numele de biserica armeana. In partea sudica a Dealului Babadagului, evreii formeaza mahalaua israeliana. Aici au ridicat in decursul timpului trei sinagogi, din care azi se pastreaza doar una, cea construita in 1901. Romanii macedoneni au adus o contributie netagaduita la dezvoltarea economica si culturala a orasului, contribuind la intarirea elementului romanesc autohton.[9]
In pofida ocuparii indelungate a acestor tinuturi de catre turci si a turcizarii accentuate a toponimelor, romanii au continuat sa locuiasca pe aceste meleaguri pastrandu-si modul lor de viata, datinile si obiceiurile.[10]
Suprapopularea orasului si indiguirea cu piatra a tarmului dunarean de Comisia Europeana a Dunarii au determinat colmatarea limanului si formarea a inca doua mahalale: Ceair si Ceamurlia. Asadar orasul era impartit in mahalale, cuprinse in doua asa-zise circumscriptii teritoriale, culoare de galben si culoare de rosu.[11]
Astfel, Tulcea era in plina dezvoltare. Activitatea noului port era legata si de lucrarile intreprinse de Comisia Europeana a Dunarii care isi organizase aici un stabiliment compus din ateliere si santiere de constructii si reparatii vase. Limanul devine locul de popas al carelor taranesti, in timp ce locuitorii de la periferia lui, in mare majoritate comercianti, incep sa-l valorifice prin ridicarea de magazii. Se conturau astfel viitoarele strazi: Regina Elisabeta, Stefan cel Mare, ambele cu deschidere spre Dunare. In apropiere s-a inceput si constructia primelor pravalii de comerciantii si mestesugarii bulgari, evrei, armeni. Romanii, pastrandu-si vechile ocupatii de agricultori si pescari, continuau sa locuiasca in vechile mahalale de pe dealurile: Monumentului, Mahmudiei si Comorofca. Romanii aveau nu numai preponderenta numerica ci si „o preponderenta politica tacuta” dupa cum spunea Ion Ionescu de la Brad, deoarece limba lor era cunoscuta si de celelalte grupuri etnice.[12]
In perioada de pana la primul razboi mondial se constata o dezvoltare deosebita a orasului concretizata prin extinderea perimetrului de locuire, construirea de edificii publice si particulare, punerea bazelor industriei, cresterea numarului populatiei. Din punct de vedere edilitar, centrul istoric capata un contur bine definit prin ridicarea de imobile impunatoare. Dintre edificiila publice se remarca: Palatul Justitiei, Banca Romaneasca, Palatul Pescariilor Statului. Prin straduinta poetului Ion Nenitescu, prefectul judetului intre 1897-1900, orasul se infrumuseteaza prin ridicarea Monumentului Independentei si al Reunirii Dobrogei cu Romania, si a statuii domnitorului Mircea cel Batran.[13]
In timpul primului razboi mondial, vitregia ocupatiei bulgare a transformat totul intr-un morman de ruine. La reintoarcerea in Tulcea, in noiembrie 1919, autoritatile romane au gasit orasul intr-o stare de nerecunoscut. Refugiatii se intorceau pe la casele lor ruinate si trebuiau ajutati cu alimente. Ocupatia inamica a distrus toate arhivele autoritatilor romane. Din totalul de 19.575 de locuitori cat avea Tulcea in anii 1907-1908, romani erau 4792, bulgari 4097, urmau rusi, evrei, lipoveni, greci, turci, tatari. Dupa statistica din 1913 s-a constatat ca erau: romani 7344, bulgari 4019, rusi si lipoveni 5621.[14]
In Tulcea existau patru scoli de baieti, patru scoli de fete, cinci gradinite, un azil confesional musulman, unul israelit si o scoala greceasca. De asemenea functiona un un liceu complet de baieti si o scoala secundara gradul II de fete. Religia era reprezentata prin sase biserici ortodoxe, o biserica catolica, doua lipovenesti, una armeana, o moschee, un templu israelit si unul protestant.[15]
Crearea statului national unitar roman in 1918 a creat cadrul adecvat pentru o dezvoltare si mai accentuata si o evolutie rapida a economiei, stiintei, culturii, a dinamizarii tuturor domeniilor vietii sociale, cu exceptia scurtei perioade din timpul crizei anilor 1929-1933. O vasta campanie de refacere a orasului a fost organizata intre anii 1923-1925.[16]
Dupa incheierea razboiului, marea majoritate a scolilor din judetul Tulcea erau distruse sau avariate. Autoritatile au luat masuri pentru refacerea acestora. In anul 1930, din cele 143 de scoli cat avea judetul Tulcea, 13 dintre ele nu aveau localuri proprii, functionand cu chirie in locuinte particulare, iar numarul cadrelor didactice era de 504. In anul 1928, populatia orasului Tulcea era de 29.129 locuitori, dintre care, dupa credinta religioasa, crestinii ortodocsi reprezentau 22.578 de enoriasi.[17]
Cel de-al doilea razboi modial, cu distrugerile provocate, si-a pus amprenta si asupra zestrei edilitare a orasului Tulcea. Transformarile politice si economice care au avut loc in Romania dupa cel de-al doilea razboi mondial au afectat profund viata orasului in toate aspectele ei. Identitatea lui incepe sa fie stirbita de aplicarea masurilor de sistematizare, la inceput in centrul orasului si apoi in celelalte zone.[18]
Astfel, dupa instaurarea comunismului in Romania, in anul 1944, dezvoltarea judetului Tulcea a fost incadrata in coordonatele economiei planificate impusa si condusa de partidul comunist timp de 45 de ani, pana la prabusirea acestuia in decembrie 1989.[19]
La 1 ianuarie 2009 orasul Tulcea avea o populatie de 91.067 locuitori. Structura populatiei pe nationalitati , la recensamantul din 2002, a fost de 90% romani, 6,4% rusi si lipoveni, 1,3% turci, 0,9% rromi, 0,7% greci, 0,3% alte minoritati nationale.[20]
Din punct de vedere etnic majoritatea locuitorilor orasului Tulcea sunt de nationalitate romana, dar exista si alte comunitati etnice: Comunitatea Rusilor Lipoveni, credinciosi ortodocsi de rit vechi, Uniunea Ucraineana, Comunitatea Italienilor, Uniunea Elena, Forumul Democrat German, Uniunea Democrata Turca, Uniunea Democrata a Tatarilor.[21]
Invatamantul tulcean s-a reorganizat dupa revolutia din 1989. In primii doi ani dupa 1990, au parasit invatamantul peste 600 de cadre didactice, reintorcandu-se in judetele natale sau schimband sectorul de activitate. A fost reinfiintat Liceul Pedagogic, au fost infiintate Liceul de Arta, Liceul Economic, Seminarul Teologic, scoli pentru copii cu dizabilitati, gradinite, scoli generale. Cea mai prestigioasa unitate liceala de invatamant ramane Colegiul Dobrogean „Spiru Haret”, infiintat in anul 1883, sub denumirea de Gimnaziul Real de Baieti Tulcea.[22]
Dintre personalitatile de marca ale judetului Tulcea amintim: Mioara Avram, lingvist, doctor in filologie, Traian Cosovei, prozator, poet, reporter, Poch Albert, artist plastic, grafician, Constantin Bratescu, geograf, poet, etnograf, traducator, Nicolae Cornateanu, academician, Constantin Dinculescu, academician, Alexandru P. Arbore, etnograf, Ivan Patzaichin, sportiv.[23]
Tulcea zilelor noastre este un oras frumos, in care predomina turismul, dezvoltat datorita Deltei Dunarii. De asemenea, este un centru industrial, Santierul Naval STX Offshore Tulcea asigurand un numar foarte mare de locuri de munca, pe langa importanta sa majora in constructia navelor. Tulcea, ca si restul Dobrogei, este un oras in care intalnim, pe langa populatia romana majoritara, rusi, lipoveni, turci, tatari, greci, rromi. Intalnim, de asemenea, mai multe culte religioase, cum ar fi catolici, musulmani, crestini ortodocsi de rit vechi, dar majoritatea populatiei este crestin ortodoxa.
Articol realizat de Nicoleta Pătraşcu, masterantă a Universităţii Ovidius din Constanţa, specializarea antropologie şi istorie europeană
[1] Ion Alexandrescu, Ion Bulei, Ion Mamina, Ioan Scurtu, Enciclopedie de istorie a Romaniei, Bucuresti, Edit. Meronia, 2000, p.492.
[2] Aurel Munteanu, Tulcea, Bucuresti, Edit. Sport-Turism, 1975, p.12.
[3] Tulcea. Monografie, Bucuresti, Edit. Sport-Turism, 1980, p.64.
[4] Valentina Postelnicu, Tulcea in documente de arhiva, Constanta, Edit. Ex Ponto, 2006, p.5.
[5] Ibidem, p.6.
[6] Ibidem, p.7.
[7] Aurel Munteanu, op.cit, p.15.
[8] Orasul Tulcea, Constanta, Institutul de Arte Grafice, f.a, p.37.
[9] Valentina Postelnicu, op.cit, p.8.
[10] Elena Nurciu, Judetul Tulcea, Tulcea, Centrul de Informare Comunitara din cadrul Bibliotecii Judetene Panait Cerna, 2010, p.7.
[11] Valentina Postelnicu, op.cit, p.9.
[12] Valentina Postelnicu, op.cit, p.11.
[13] Elena Nurciu, op.cit, p.7.
[14] T. Voicu, B. Cotovu, P. Constantinescu, Monografia orasului Tulcea. Trecutul, prezentul si viitorul sau, Constanta, Institutul de Arte Grafice, f.a, p.38.
[15] Ibidem, p.42.
[16] Valentina Postelnicu, op.cit, p.12.
[17] Iosif Colcer, Viorel Magureanu, File din istoria Dobrogei, Tulcea, Inspectoratul pentru Cultura a Judetului Tulcea, 1998, p.216.
[18] Valentina Postelnicu, op.cit, p.15.
[19] Elena Nurciu, op.cit, p.7.
[20] Ibidem, p.15.
[21] Ibidem, p.62.
[22] Ibidem, p.93.
[23] Elena Nurciu, op.cit.126.
