Trăim într-o epocă în care Paradisul e fiscal sau nu mai e deloc.
Despre presă. Borges afirma în convorbirile cu Sabato că presa este inutilă şi că multiplică lucuri neesenţiale, un ziar la 500 de ani ar fi îndeajuns, iar apariţia lui ar fi justificată doar când ar fi de reprodus un eveniment epocal. Genul de ştire pe care Borges o găseşte legitimă ar fi: Cristofor Columb a debarcat în America. Inaintea lui, Flaubert comentase şi el într-o maniera negativă jurnalismul: ’’dezgust profund pentru gazete, adică pentru efemer, pentru ce e important azi şi nu va mai fi mâine’’. La vremea aceea presa avea totuşi o anumtă ţinută. Glandul lui X., tatuajul de pe labii al vedetei porno Y., poşeta de 20000 de euro ai demoazelei Z. nu erau ’’ştiri’’ gândite nici măcar cu gândul.
Starea naţiunii române naşte monştri.
Mă gândesc la destinul tragic al celor doi mari poeţi expresionişti. Ambii se nasc în anul de graţie 1887, ambii poartă prenumele de Georg şi mor foarte tineri. George Trakl moare la 27 de ani, provocîndu-şi moartea cu o supradoză de cocaină după ce intră într-o depresie profundă produsă de experienţa terifiantă a războiului. Georg Heym se stinge mai devreme – la 25 de ani- după ce cade într-un lac îngheţat încercând să-şi salveze un prieten. Ai putea spune că blestemul le curgea în vene încă de la naştere şi că Moartea ’’care intră în casă cu paşi putreziţi’’ (G.Trakl) a avut măcar un dinte împotriva liricii expresioniste.
E aproape incredibil cum un om cu numele de Purcărete ne oferă atâtea diamante artistice!
Nu pot să nu mă gândesc la S. , la omul care mi-a fost cel mai drag dintre cei care nu-mi sunt rude, omul care m-a înţeles cel mai bine, şi care plecând a început să arunce totul în cenuşa uitării. Că nu mai vrea să audă deloc de Deşertul Valahilor, de locul asta uitat de zei şi de speranţă, pot să înţeleg şi nu-l învinovaţesc, dar cu toate astea de câte ori mă gândesc la el îmi revine invariabil în minte o nuvelă a lui Kafka intitulată Verdictul…
