Cum e rău, să vieţuieşti ca un câine coborând zilnic printre gunoaie, mârâind la oameni şi dormind sub poduri sau să te retragi discret, să te sustragi vieţii, într-un loc uitat de oameni şi de timp?
Cum e rău, să priveşti decumpănit torturile vieţii, să le suporţi ca un stoic sau să le iei pieptiş cu un duşman invizibil şi omnipotent, chiar dacă ştii că la final vei fi învins?
Cum e rău, să porţi mereu măşti care să-ţi ofere protecţie împotriva semenilor, să-ţi asumi un cabotinsm cvasi-permanent sau să te araţi nud, autentic, dar infinit mai fragil?
Cum e rău, să-ţi iubeşti egoist soţia, să faci n compromisuri ’’pentru copilaşi’’ sau să te scufunzi în singurătate & sterilitate?
Cum e rău, să nu iei nimic în serios, şi ca un histrion să iei lumea drept scena unui circ sau să tribulezi patetic, chinuit de vertijul tristeţii?
Cum e rău, să-ţi iubeşti patria, pământul străbunilor, să simţi un aer de familie alaturi de orice compatriot sau să deambulezi ca un metec, nicăieri acasă, pretutindeni străin?
Cum e rău, să iubeşti tinereţea vitală, ferice şi totuşi tâmpă sau bătrăneţea, cînd trupul se retrage la depou şi mai totul se declină la trecut; înţelept şi totuşi semi-mort?
Cum e rău, să trăieşti laş şi cumpătat, ca un soi de conţopist al vieţii sau să fii un viking, mereu rebel fără cauză, în răspărul valorilor dominante, majorităţii şi legilor?
