Am să glosez mai jos pe marginea acestei forme de paranoia (forma politică a paranoiei, i-aş spune), care mă amuză, atunci când nu mă deprimă.
Conspiraţioniştii nu par deloc deranjaţi că neagă îndeobşte lucruri atât de evidente, de pildă Holocaustul, a cărui realitate poate fi verificată prin documente, imagini şi bineînţeles mărturii directe, admiţând în schimb lucruri complet impalpabile şi neverificabile legate de acel omnipotent Guvern Mondial care ar conduce umanitatea din umbră.
Citind ’’fişa postului’’ acestui ipotetic guvern, ai senzaţia că lecturezi atributele lui Dumnezeu Tatăl din vreo scriere medievală.
Conspiraţioniştii împrumută foarte mult din ’’stilul’’ celor pe care ei cred că-i deconspiră. Astfel, majoritatea celor care vehiculează o retorică conspiraţionistă sugerează că au acces la surse esoterice şi ca ei înşişi sunt o masonerie a celor care ŞTIU, spre deosebire de ignoranţii care se lasă condus orbeşte de guvernul camuflat.
Succesul teoriei conspiraţioniste printre români bănuiesc că este datorată faptului că românii nu prea au jucat vreun rol în luarea deciziilor politice, exceptând scurte perioade- jumătatea a doua a sec.19 şi perioada interbelică- românii doar au suportat istoria, nu au făcut-o. De la intelectualul verde Maxenţiu până la Sile de la Gaze, teoria că o forţă ascunsă ia la nivel mondial toate deciziile relevante este foarte des întâlnită. Desigur, e de prost gust ca tu, om al Balcanilor, să nu ştii cine conduce lumea…
Conspiraţia nu este pentru români doar o grilă la nivel macro, ci şi la nivel micro (aşa-numita scenarită). De vorbim de un concurs pentru un mic post de conţopist, de un meci de fotbal din Liga a doua ori de vreun concurs de frumuseţe sau muzică, toate stau sub semnul unor forţe subterane care trag sforile şi indiferent de prestaţia participanţilor, stabilesc rezultatele.
