Extinderea oraselor in teritoriu

     Extinderea oraselor contemporane urmareste o singura tendinta, fie ca ea se numeste imprastiere urbana, urban sprawling, sau etalement urbain. Francois Ascher defineste acest ultim termen ca fiind o “extindere cu densitate redusa a oraselor in periferia din ce in ce mai indepartata.Este cauzata de o cerere crescuta de spatiu de locuit,de case unifamiliale si de gradini private, si adesea prin respingerea densitatii si a ambiantei orasului mare” [1] (ASCHER 2008, 77) Acest fenomen este adesea rezultatului modului de viata urban care presupune un mediu supraaglomerat. In cadrul oraselor, lipsa spatiilor verzi amenajate – scuaruri, gradini, parcuri – este resimtita atat la nivel fizic,cat si pshihologic.

     Extinderea necontrolata a oraselor are la baza atat elementul economic, cat si lipsa planificarii gestionarii resurselor si a dezvoltarii orasului. “Visul American” de locuire in suburbie se traduce in Europa tot prin cartiere de locuinte unifamiliale, care isi gasesc loc in special in comunele si satele din vecinatatea oraselor principale,unde preturile nurilor si imterepozitele sunt mult reduse.

     Limitarea oraselor a fost o optiune pentru toti vizionarii de orase ideale, pe care le proiectau pentru un numar fix de locuitori.(HALL 1999) Astfel, cand acest numar atingea pragul maxim, trebuia construit un alt oras, la o oarecare distanta fata de primul. Potrivit opiniei lui Raymond Unwin – “lasand orasele sa se intinda liber, este important sa le oferim intr-un anumit mod limite, si sa precizam, separandu-le de partile invecinate, spatiul destinat noilor cartiere si periferiilor.” [2](CHOAY 1965, 290) Aceste limite,sustine el, nu mai pot fi reprezentate de fortificatii, asa cum era cazul inainte, ci ele pot fi inlocuite de diferite elemente de cadru natural care sa limiteze extinderea fizica – anumite forme ale terenului, paduri.

     Orasul contemporan are insa nelimitarea printre atribute – lipsa limitelor, sau imposibilitatea delimitarii unor limite stabile.  Florin Biciusca este de parere ca “fara hotar, oamenii nu mai pot afla pana unde se intinde ordinea. Fara hotar, o comunitate devine prea fluida penru ca membrii ei sa se cunoasca si sa se recunoasca. Fara hotar, inseamna fara certitudini.” (FLORIN BICIUSCA 2008, 95)                                       

     Parisul este un exemplu interesant in acest sens. Orasul Paris nu s-a mai extins din anul 1860. Frontierele sale sunt evidente, fiind delimitat in mare parte de bulevardul Periferic. Cu toate acestea, influenta sa a crescut din ce in ce mai mult, devenind principalul pol urban al regiunii Ile de France. Dupa stabilirea limitelor orasului, acesta a generat dezvoltarea zonelor din jur, primele fiind departamentele Seine-Saint-Denis, Val-de-Marne si Hauts-de-Seine, care formeaza acum ceea ce se numeste “petite-couronne”. Nu este deci nevoie de extinderea administrativa a orasului pentru ca influenta sa sa se extinda in teritoriu. Acest process are loc prin periferizarea zonelor adiacente, sau in cazul Parisului – includerea unora dintre aceste zone in aria centrala (centrul Defense).

     Periferia orasului studiat, cunoscand o foarte mare dezvoltare in mai mult de cei 150 de ani, a ajuns la stadiul de a fi nu numai o continuare a orasului, de legatura intre acesta si rural, dar in special o completare a capitalei. Atractia exercitata de acest oras a avut ca efecte, mai intai, amplasarea industriei, rezultand periferiile industriale. Asa se explica prezenta puternica a activitatilor secundare, in special in partea de Nord a Parisului. 

     Primele cartiere de locuinte care s-au dezvoltat pornind de la limita orasului au fost cele colective, in special HLM. Si acum,ele sunt cele care inconjoara orasul; acest lucru face ca in plan sa se creeze unitate intre constructiile din intra-muros si din extra-muros,  dar sa se si realizeze o trecere treptata intre oras si zona rurala. Urmeaza apoi zone in care predomina locuintele colective, dar exista si locuinte individuale, si mai departate, zonele in care predomina locuintele individuale. Chiar daca dezvoltare comunelor apropiate capitalei nu s-a facut intr-un mod concertat, din cauza administratiilor diferite, avantajul este ca in oricare din aceste zone exista dotarile necesare.

     Dinamica evenimentelor si a dezvoltarii oraselor necesita abordari flexibile, “adaptate unei societati complexe si unui viitor nesigur”(Ascher) Dar in situatia actuala, in cadrul relatiei dintre orase, sau dintre orase si teritoriu, conexiunile s-au diversificat, la fel cum si “relatiile sociale s-au multiplicat si s-au diversificat ca natura”. In acest context,structurarea resurselor a devenit dificila prin diversificarea si intinderea lor. De asemenea, odata cu procesul de globalizare, orasele si-au extins influenta ceea ce le face detinatoare de resurse pentru alte locuri; devine evidenta nu numai extinderea in teritoriu a oraselor, dar si extinderea reteleleor(networks) si schimburilor de orice fel intre orase.

     Procesele amintite au fost facute posibile prin intermediul tehnologiei, a carei evolutie a fost urmata indeaproape de schimbari pe toate planurile. Impactul sau asupra elementului social (si mental) a fost poate cel mai putin luat in seama. Neil Leach rezuma conceptia lui Simmel asupra comportamentului astfel: “individul care traieste in metropola moderna si-a dezvoltat o forma de miscare abstractizata, dezinteresata, ecou al circulatiei banilor”(p 30).


[1] “L’etalement urbain est une extension  a basse densite des villes en peripherie de plus en plus lointaine. Il est engender par une demande accrue d’espace habitable, de maisons unifamiliales et de jardins prives, et souvent par le rejet de la densite et de l’ambiance de  la grande ville.” (in original)

[2] “[…] tout en laissant les villes s’etendre librement, il est important de leur donner d’une facon quelconque des limites, et de preciser, en le separant des parties voisines, l’espace devoulu aux nouveaux quartiers et au faubourgs.” (in original)