Ce șanse mai are economia-mutant a României

Înainte de-a intra în UE, România s-a bătut pentru statutul de economie funcțională. Politic, l-a primit și pentru o perioadă chiar a părut să-l merite. Criza ne aduce însă cu picioarele pe pământ și arată că de fapt economia este contorsionată cu totul.

Cinci indicatori majori arată starea unei economii: evoluția PIB, șomajul, inflația, cursul valutar și dobânzile. În România, toți se comportă altfel decât ar trebui. Pe rând:

Evoluția PIB. După ce economia “duduia” atunci când toți vecinii erau zguduiți de criză, acum România este printre ultimele țări care se încăpățânează să rămână pe minus. SUA și câteva țări europene au ieșit deja din recesiune de mai mult de un an, România nu știe încă dacă va ieși sau nu anul viitor. În mod normal, decalajele au ajutat țări cu structură economică asemănătoare – Turcia sau Ucraina – să iasă spectaculos din recesiune. În România, decalajul pare să fie doar o piatră de moară în plus.

Șomajul. Rata șomajului continuă să pară mică, deși indicatorul complementar – rata de ocupare a forței de muncă, este la rândul său foarte jos. Pentru un potențial investitor nu este foarte clar dacă în România este exces de forță de muncă sau penurie. Două lucruri sunt însă clare: Pe de-o parte forța de muncă este relativ ieftină, ceea ce rămâne deocamdată singurul avantaj competitiv al României. Pe de altă parte, taxarea muncii – în medie 43% – este printre cele mai mari din Europa, ceea ce reduce din avantajul arătat anterior.

Inflația. Principala presiune în cazul unei crize economice este de scădere a prețurilor, lucru de care statele din Vest încearcă să se ferească. În cazul României, inflația a reușit chiar să accelereze. Motivul principal este, evident, mărirea TVA, însă de vină este și faptul că n-a existat niciodată o tendință dezinflaționistă reală. Poate că alte țări își doresc inflație tocmai pentru a-și rezolva problemele financiare și bugetare, dar pentru o economie imatură ca a României, dezavantajele s-ar putea dovedi mai mari decât avantajele:

Dobânzile. Până la mărirea TVA, România avea o politică monetară strânsă. Asta înseamnă o dobândă de politică monetară (6,25%) semnificativ peste inflație, care să păstreze leul atractiv ca monedă de economisire și să descurajeze creditarea relaxată. Brusc, din cauza măririi TVA, dobânda de 6,25% a devenit real negativă, ceea ce înseamnă că nu acoperă nici măcar inflația. Asta înseamnă că împrumuturile și cheltuielile sunt acum mai rentabile decât economisirile și investițiile.

Cursul valutar. După o depreciere abruptă la începutul crizei, monedele țărilor vecine – forintul, coroana, zlotul – se întăresc, uneori până la niveluri mai bune decât înaintea crizei. Leul, care a pierdut 15%, pare să rămână înțepenit pe palierul de acum. Vestea este bună pentru cei care și-au pus pe picioare afacerile de export, dar foarte proastă pentru o economie care are nevoie masivă de investiții făcute la prețuri cât mai bune.

Vestea bună este că o parte dintre dezavantajele de mai sus se anulează între ele. Astfel, deși penalizează economisirea, dobânzile negative ar putea reaprinde motorul consumului. În plus, stagnarea cursului valutar este compensată de inflație, astfel că pe termen lung leul se apreciază în termeni reali.

Vestea proastă este că, deocamdată, România nu are nicio perspectivă de recapitalizare și de creștere susținută – pe bază de investiții. Toate politicile guvernamentale posibile au sfârșit prin a-și pune piedică una-alteia. Așa că singura șansă a rămas ca statul să se dea bătut, să-și ia mâinile de unde nu se pricepe, să taie masiv din taxe și să le dea voie antreprenorilor privați – reali, nu vechii clienți – să repare ce se mai poate repara.