* * *
A fi marginal faţa de ceilalţi în vremurile noastre când marginalitatea a dobândit drept la cetate, e cautată şi trendy, este o adevarata provocare. Ex-centricitatea care pe vremuri era construită împotriva modelelor oficiale, e problematică astazi când oficialul s-a pulverizat, când perifericul a devenit model, iar cartierul tinde să devină ’’centrul’’ oraşului Astazi familiarul este ’’onest’’, vulgaritatea dezirabilă, iar frivolitatea religie. Chiar acum se sapă până la fundaţia stilului şi se frământă mortarul pentru cocina viitorului. Totul s-a produs gradual şi ireversibil, acum 3 secole era dificil sa fii aristocrat, astazi e aproape imposibil să fii măcar burghez! Dacă nu eşti ca ceilalţi eşti considerat în era neglijenţei căutate drept ridicul, desuet, cabotin.
* * *
Prostia a fost dintotdeauna prezentă printe oameni, dar niciodata nu a fost atât de agresivă, de ‘’omniscientă’’ şi niciodată nu s-a bucurat de onorabilitatea de care se bucură astazi. Prostimea îşi comemorează unul din idoli (de exemplu Michael Jackson ca să luam un caz la scară planetară), mediocritatea este zeificată, isteria lacrimogenă îşi dă întreaga masură. Obraznicia numărului, unanimitatea cretinilor, arată că prostia s-a instalat bine-merci în centrul lumii. Dacă până acum pe scena lumii era nobilul, mai apoi burghezul, acum acefalul a devenit omnipotent, toţi îl flatează pentru că este un bun consumator. În media, homo stultus îi vorbeşte lui homo stultus, îşi flatează reciproc prostia, îl face să fie asemenea, îl face să se simtă Umanitatea.
* * *
Adevarata revoltă nu cred că mai este posibilă în timpurile noastre când seria, massa, cantitatea, ’’domnia majoritaţii’’ sunt realitaţile tentaculare care normeaza respiraţia societăţilor. Şi totuşi exista un spaţiu care nu poate fi cucerit de nimeni. Acolo e citadela omului ce caută să evadeze din pandemoniul contemporan şi spre ea se îndreaptă paşii mei alerţi, de evadat. Pe frontonul acestei cetăţi scrie Imaginar, iar geografie ei se deseneaza în interioritate.
Mai bine mori în mizerie, decât să traieşti ca o râmă hidrocefală, târându-te prin mediocritatea veacului.




















