Burghezul mare sau mic, precum si proletarul postmodern nu prizeaza actul gratuit, subordonandu-si viaţa comandamentelor unei etici a acţiunii utile ce are drept scop profitul, actul fără finalitate practică li se pare acestora o aberaţie praxeologica, un act abnorm.
Actul gratuit este un privilegiu exclusiv al rafinaţilor si al proştilor. Prostul acţioneza gratuit din cauza lipsei de întelegere pentru relaţia acţiune-finalitate, actul gratuit fiind aici produs de ignoranţă, nu este asumat programatic, deci nu este relevant. Rafinatul se angajeaza pe calea actului fară scop util in primul rând pentru ca printre ingredientele unei filosofii de viaţa aristocratice, a acţiona si a produce nu sunt legate printr-un nexus cauzal.
A acţiona fară sa ai in vedere vreo raţiune economică, ca act de voinţa pură a unei conştiinte puternice si independente, a ieşi dintr-o logica prea comuna in secolul nostru consumerist, înseamna pe langa un act de reacţiune faţă de Zeitgeist sufocant şi metabolizarea unui stil specific care te diferenţieaza in aceasta massa informa de termite juisoare.
Actul gratuit, departe de a avea efecte gratuite, reprezintă o afirmare a umanităţii insăsi in faţa tavalugului neoliberal. A construi o filosofie de viaţa care sa melanjeze fericit un aristocratism non-ereditar si un anarhism epurat de naivitatile lui Rousseau si de militantism juvenil, cred ca ar putea constitui un raspuns potrivit adresat mic-burghezismului planetar si tentacular.
