Periodul al doilea al istoriei moderne, de la încheierea răsboiului de treizeci de ani până la revoluţia franceză, se caracterizează prin întemeierea puterii statului în persoana monarhilor. Or unde un mnarh zicea „L\’état c\’est moi”, el avea concursul populaţiunilor, sătule de rapacitatea multiplă a sutelor de mii de mici tirani feudali, din care fiecare era pe pământul său stăpânitor absolut. Aceşti reprezentanţi ai libertăţii absolute, ai liberului veto au ruinat statele, unde ei conduceau afacerile, pe când ideea monarhică, deprinzând comodele caste ale evului mediu la muncă, a consolidat statele unde ea a domnit şi le-a dat puterea uriaşă pe care o au astăzi în Europa. În acest period, pe care cu drept cuvânt îl numim al ideii monarhice, vedem în Franţa pe Ludovic al XlV-lea, în Prusia pe Frideric al II-lea, în Rusia pe Petru cel Mare şi pe Caterina a II-a, în Austria pe Măria Terezia şi pe Iosif al II-lea. Şi tocmai aceste state le vedem şi astăzi cele mai puternice în Europa.

În ele s’a întemeiat stabilitatea administrativă şi judecătorească, în ele am văzut înflorind mai cu seamă artele frumoase şi ştiinţile, în ele progresul a fost gradat, fără sărituri, însă sigur şi temeinic. În această vreme a ideii monarhice cad cele două domnii a lui Grigorie Ghica Voevod; iar cronicele noastre în limba lor frumoasă ne arată pe acest Domn întrunind în sine calităţile mari ale monarhilor… Vrednic reprezentant al principiului monarhic şi fiu al unui secol bogat în caractere mari, el pricepuse că puterea Domnului nu poate sta în dreptul său de a dicta legi şi de a stoarce dări, ci că acea putere se razimă pe buna stare a populaţiilor . Pentru întâia dată i se spune birnicului pentru ce plăteşte dare, întâia dată slujbaşii ţării sunt priviţi ca atari (iar nu ca privilegiaţi) şi trebue să munciască pentru leafă, să nu iee mită, să nu facă hatâr, prin urmare aicia vedem apărând serviciul statului, în locul vechiului serviciu al evului-mediu, care avea un caracter cu totul personal. El urăşte luxul şi dă ruşinătoare pildă la boieri şi pământeni prin modestia îmbrăcăminţii; el înfiinţează o fabrică de postav, el deschide şcoli, el pavează Iaşul şi aduce apă în oraş şi toate acestea în scurta Domnie întâi de 2 ani şi 6 luni. Dar nu era de ajuns caracterul său individual pentru a aduce liniştea şi desvoltarea în ţară. Pentru aceasta s\’ar fi cerut ca poporul moldovenesc să nu fi fost desbinat înlăuntru şi în afară, precum fusese sute de ani de-a rândul, să nu fi fost slăbit prin vecinice schimbări de Domni şi prin vecinice intrigi. Astfel cu ţara slabă şi Domnia era slabă, era umbra puterii turceşti, încât când Austriacii au ocupat Bucovina fără nici un drept, toate silinţele Voevodului de a-i opri erau zadarnice. Văzând stupul matern al Moldovii întregi vândut Austriacilor de cătră Ruşi şi Turci chiar, Vodă a protestat, a ameninţat chiar Poarta; dar diplomaţia austriacă, ştiind prea bine ce slabă e Moldova şi Domnia ei, a ajuns să-l ponegrească pe Vodă la Poartă, încât aceasta, servită însăşi de oameni cumpăraţi cu bani austriaci, a dat contra nobilului Voevod ordinul de asasinare.
Istoria vorbeşte în genere clar. O ţară unde toţi poruncesc şi nimeni n\’ascultă, o ţară unde antiteza între partide se preface în adevărată duşmănie, unde Domnul nu are puterea să-i împace, precum n\’au avut-o în Polonia şi nici la noi, o asemenea ţară e menită să fie prada vecinilor ei. Iar dacă acela care în sufletul său reprezentează ideea statului, îşi ridică fruntea cu îndrăzneală, el cade sdrobit ca şi idolul de fer cu picioarele de lut.

(Fragment din articolul “Grigore Ghica Voevod” apărut în 1876 în “Curierul de Iaşi”. Articolul este prilejuit de comemorarea lui Grigore al III-lea Ghica, domnitor al Moldovei între 1764-1767 şi 1774-1777. Voievod luminat, acesta a fost executat de un capugiu otoman, în urma unei înţelegeri între Austria şi Rusia)

Autor: MIHAI EMINESCU