Am înfiinţat o agenţie având drept unică sarcină decriptarea mesajului
“zjurzujrzznsyzzrzzhyarkhznrzzyntznfznu
geyengzrzyzzzyzzzrzzhzszyzzzzgfujfyfejuyzzzynu”.
Din motive de securitate, am luat ab initio două măsuri absolut necesare:
a) nu am legalizat agenţia;
b) am rămas unicul său membru.
Evident că, în asemenea condiţii, nu am stabilit nici un sediu. Ar fi fost o greşeală de amator. Funcţionam oriunde, inclusiv pe stradă, în diverse mijloace de transport, în magazine, în pieţe publice – fără a trezi cea mai neînsemnată bănuială. Uneori, am lucrat până şi la mine acasă. Era un sistem excelent pus la punct, mă uitam aproape cu milă către omologii mei din C.I.A., din K.G.B. şi din alte liote inofensive – despre care toată lumea a aflat (până şi ziariştii). Prima scăpare – şi totodată primul semn de neprofesionalism al acestor colegi îndepărtaţi – consta în faptul că-şi puseseră câte un nume. Unii, de pildă, s-au botezat “C.I.A.” (în cazul americanilor). Alţii – “K.G.B.” (ruşii). Dar ce speranţă poţi nutri să funcţionezi perfect incognito în situaţia în care te cheamă “C.I.A.”? Cine dracu’ n-a auzit de C.I.A.?! Discreţia este atuul principal în meseria asta. Or, atunci când n-ai nume, adversarul va avea din start un handicap serios, fiindu-i greu să se refere la tine.
Ne este greu să ne referim la entităţi ale căror nume nu le cunoaştem. Gândiţi-vă cum i-aţi comunica unui japonez că doriţi o chiuvetă sau un calorifer dacă nu aţi cunoaşte limba japoneză şi nu aţi şti cum se spune la chiuvetă (respectiv calorifer) în limba japoneză. Evident, presa ar putea inventa un cuvânt ca să vă desemneze în ştirile prin care şi-ar dori să vă dea în vileag şi să vă distrugă, însă, dacă ne sprijinim pe analogia cu necunoaşterea limbii japoneze, vedem îndată că nu are nici un rost să inventezi tu un cuvânt pentru a-i comunica unui japonez că vrei o chiuvetă sau un calorifer dacă nu ştii realmente limba japoneză, iar cuvintele pe care le inventezi nu coincid cu cele care, în limba japoneză, chiar înseamnă “chiuvetă” sau “calorifer”. Dar câte şanse ai, dacă este s-o luăm matematic, să coincidă cuvintele pe care tu le-ai inventat pentru a spune “chiuvetă” şi “calorifer” în limba japoneză cu cele care, în limba japoneză, înseamnă efectiv “chiuvetă” sau “calorifer”? Japonezul (adică publicul sau agenţiile concurente, în exemplul nostru bazat pe analogie) s-ar uita la tine ciudat, eventual ar surâde politicos, ar putea chiar să presupună că încerci să-i dai bună ziua, să-i ceri o ţigară sau că-l întrebi unde este cel mai apropiat hotel, dar niciodată nu s-ar gândi că de fapt zici “chiuvetă” sau “calorifer”. Mai întâi că este foarte rar ca, deodată, cineva să vină la tine şi să spună: “- Chiuvetă” (sau: “-Calorifer”). Mai ales dacă este cineva cu totul necunoscut ţie, care nu are personalitate juridică – şi nici măcar nume. Din acest punct de vedere, deci, mă simt foarte bine protejat.
Un alt avantaj major al agenţiei pe care tocmai am creat-o este comunicarea fără falie. Să ne gândim câte războaie au fost pierdute (de unii) sau câştigate (de ceilalţi) din pricina (respectiv datorită) unor probleme de comunicare. În cazul meu, aceste probleme au fost definitiv eliminate. Orice ordin, orice iniţiativă, orice idee ajunge imediat şi fără nici un fel de dificultăţi la destinaţie. O singură dată s-a întâmplat să intervină un bruiaj, întrucât eram beat, însă lucrurile au reintrat în normal destul de repede. Hai să fim cinstiţi şi să ne gândim câte comunicaţii ultrasecrete au fost rezolvate de-a lungul istoriei cu ajutorul exclusiv al unei banale aspirine!
Toate aceste măsuri fiind luate, agenţia poate să înceapă treaba. Deocamdată, am obţinut informaţii relativ neutre, cum ar fi că, în româneşte, după câte se pare, cea mai lungă anagramă perfectă este “radiotelegrafic”-“dactilografiere” (15 litere). În plus, am primit un soi de bizar haiku:
“Am văzut un autobuz
Care avea captatori de electricitate
Poate că era tramvai
Cum să ştiu?”.
Poemul de mai sus va intra curând la analiză.
Am aflat apoi că, în limba noastră, cele mai lungi cuvinte alcătuite dintr-o singură silabă sunt “chiompi”, “ghionţi”, “prompţi”, “schimbi”, “schingi”, “sconcşi”, “sfincşi”, “strâmbi”, “strâmţi”, “strângi”, “strânşi”, “stricţi”, “şchiopi”, “ştreang”, “trunchi”, “zbenghi”. Asupra acestei chestiuni sunt cu desăvârşire edificat. Bun.
Către finalul săptămânii trecute, am primit un mesaj din partea cuiva care citise “Parmenide, «kilojoulului» & Co.”. Spunea că a depistat în acea relatare câteva indicii care l-au condus până foarte aproape de soluţia enigmei cu care mă confrunt. Argumentele sale, însă, mi s-au părut bazate mai curând pe o intuiţie decât pe raţiune. Le voi reexamina cu atenţie. Jocul transferului de la femeie la homuncul şi de la ambii la arbore i se părea detaliul esenţial. După opinia domniei sale,
“zjurzujrzznsyzzrzzhyarkhznrzzyntznfznu”
fie:
a) nu reprezintă o propoziţie cifrată, ci un desen;
fie:
b) nu reprezintă un desen, ci o propoziţie cifrată.
Ipoteza de lucru de la care am hotărât să pornesc este că una (cel puţin una) dintre cele două variante (a, b) are şanse de a fi corectă. În consecinţă, am scris acest text, care nu afirmă ceea ce pare să afirme, ci, din contră, afirmă altceva. Cheia cifrului pe care l-am folosit este “HESTUGMA”.
Pentru a nu risca într-adevăr nimic, nu-mi mai rămâne decât să spun că tot ceea ce am îndrugat mai sus este doar o aiureală menită să deturneze atenţia de la preocupările agenţiei. De la cele reale, fireşte. În fapt, voiam doar să arunc în eter o întrebare – pe care mă prefac a o scăpa, fără legătură cu altceva, la final:
“Ce trebuie să fac dacă vreau să te văd, ascult, ascund, accept, ori dacă vreau să mă auzi, admiţi, aduni cu mine însumi, apoi să te gândesc (tu te-ai gândit că s-ar putea să vreau să te gândesc?), eventual să te am, chem, interoghez, dedic, să te mint, închid, farmec, zbor, să te scriu, ating, alint, încheg, înving, sărut, încifrez, dacă îmi trece prin minte un vis, un glonţ, un cap, un chip, un chip al tău, cât vrei să te compun, atac, iubesc, încerc, fărâm, păstrez, doresc, înving, să te împăturesc, numesc?…” .
