Mediul urban românesc, în prima jumătate a secolului XX, reprezenta suma acumulărilor anterioare, cu oameni, valori şi instituţii formate într-un ritm divers de dezvoltare şi cu specificităţi zonale. Romanul, ca oraş de provincie, dar şi reşedinţă de judeţ oferea, în această perioadă, o imagine complexă, dinamică, cu un mozaic uman, rezultat atât al vieţuirii în spaţiul urban de mai multe generaţii, al coexistenţei mai multor etnii (armeni, evrei, greci, ţigani, rusi – lipoveni), cât şi a schimbărilor rapide petrecute în viaţa economică, socială, politică şi familială, sub impactul modernizării.
Studierea modalităţilor de petrecere a timpului liber, mai mult, poate, decât a activităţilor lucrative, permite observarea şi interpretarea comportamentelor individuale şi de grup, a unor tipare comportamentale relevante pentru înţelegerea unui specific urban provincial, romaşcan.
Timpul liber, înteles ca interval de care individul dispune dupa bunul plac, in afara activitîtilor lucrative care îi asigurau subzistenta, este specific traiului în mediul urban si este influentat de modificarea de ritm intervenită în viata cotidiană. În general, mobilitatea oamenilor, dezvoltarea si diversificarea mijloacelor de transport din a doua jumătate a secolului XIX au impulsionat regândirea traiului zilnic, accelerarea ritmului de viată contribuind la o mai bună gestionare a timpului, la nivel individual si colectiv.
Modalitătile de petrecere a timpului liber erau diverse, reglate prin intermediul ofertei si a cererii, într-un permanent flux uman, într-un schimb de idei si comportamente între indivizi, influentându-se reciproc. Oferta era limitată în orasul de provincie, ce avea un pronuntat specific comercial si mestesugaresc si doar o mica industrie în dezvoltare, dar încerca să urmeze modelul oferit de capitală.
Diferentieri în ceea ce priveste preferintele de petrecere a timpului liber sunt sesizabile functie de apartenenta la o anumită categorie socio – profesională, de vârstă, sex, dar si de etnie sau repartitie geografică in cadrul orasului.
Fără a fi o sursă unică şi completă pentru acest subiect, presa locală face posibilă aprecierea dimensiunii si diversitătii activitătilor care tin de petrecerea timpului liber.
Petrecerea timpului liber priveste, pe de o parte o sumă de activităti legate de sptiul privat, iar pe de altă patte de unele care au loc în spatiul public.
Raportarea la activităţile practicate în interior, în spaţiul privat este dificilă, în măsura în care sursele la care se poate apela sunt reduse. În această categorie se pot încadra: lectura, muzica, întîlnirile de socializare în cerc restrâns, vizite între prieteni, recepţii private legate de un anumit eveniment din viata familială. Acestea sunt specifice unei categorii elevate a populaţiei, cu un anumit potenţial economic şi standard social, care trebuia arătat si menţinut .
Lectura este preocuparea care a cunoscut un evident progres spre sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. XX, datorită generalizării accesului la învăţământ. Ştiinţa de carte nu mai era doar apanajul unei elite restrânse numeric, ci a pătruns la categorii mai largi de populaţie. Nivelul pregătirii intelectuale este acela care diferenţiază tipurile de lectură.
Aprecierile contemporanilor asupra interesului fată de lectură le putem extrage din presa locală, la câtiva ani de la încheierea războiului (1924) si ele nu sunt tocmai favorabile: „Concetăţenii noştri n-au încă îndeajuns de desvoltat gustul cetitului serios, n-au cultul cărţii. Cartea cea bună îngălbeneşte în rafturile librăriilor, iar în schimb se vând ca pâinea caldă, aventurile cutărui conte sau bandit, întocmai cum la teatru, se admiră pornografiile debitate de artişti dubioşi. Cele câteva biblioteci sunt vizitate doar de cîţi-va licieni (liceeni n.n.) şi cucoane bătrăne, publicul cel mare strălucind prin absenţă. ”[1] Apar evident îngroşate aspectele negative, însă de remarcat că afirmaţia era făcută după război, cînd lucrurile se reaşezaseră deja într-un făgaş al normalităţii cotidiene.. Preferinta pentru lectura facila, romantioasă era legată mai mult de un public feminin, încă putin activ în spatiul public, compensând, astfel, inactivitatea, prin stimularea unui univers imaginar, care permitea găsirea unor paliere comune de discutie cu cei /cele care se întâlneau în aceleasi cercuri. La fel de căutate erau revistele care actualizau informatii din sfera vietii artistice. Un exemplu în acest sens este „Teatrul”, revistă – program a Teatrului Naţional din Iaşi.[2]. Între lecturile periodicelor vremii apar însă şi revistele medicale Sănătatea sau Hygiena[3].
Muzica în spaţiul privat era învăţată şi practicată mai ales de către tinerele domnişoare, ca o componentă educaţională şi recreativă. Lecţiile de pian sau de violină erau însuşite şi ca o modă a timpului.[4] Practica lectiilor particulare însusite de tinerele fete, din cercurile cu pretentii de elită provincială era un obicei de extractie mai veche, a sec. XIX (ex. în ziarul local Romanu din 2 septembrie 1884, la rubrica ”Anunciuri”, apare: ”O damă germană, profesoră bacalauriată cu diplomă, dispunând de timp, se angajază a da lectiuni private în familii, de limbă germană si piano. Pentru informatiuni a se adresa la D. Paschevitz în Roman.”)
Ceea ce pentru unii era o sursă de venit, (chiar, sau mai ales, pe timp de război), pentru un alt segment de populaţie reprezenta un mod de petrecere a timpului liber (la rubrica de anunţuri din presa locală erau frecvente anunţurile de acest fel:în vara lui 1918 – ”Lecții de violină predă practic și teoretic după metoda Conservatorului, I. G. Dimitriu fost profesor de conservator. Strada Sucedava No. 144”[5]).
Muzica era atât practicată, ci şi ascultată, progresele tehnicii fiind valorificate şi căutate în casele cu posibilităţi financiare. Se asculta muzică la gramofon pentru alungarea plictisului sau întreţinerea musafirilor[6].
Întălnirile în spaţiul privat erau şi ele o formă de petrecere a timpului liber. Între vecini sau prieteni, de obicei oameni care aparţineau aceloraşi cercuri, aceste întruniri îmbrăcau forme variate. Se regăsesc frecvent în Romanul de început de secol XX, de la moda ceaiurilor de dupăamiază, până la recepţiile private ocazionate de evenimente festive ale familiei. Cele mai multe astfel de întruniri aveau conţinut similar: schimbarea de amabilităţi şi discuţiile ocazionale cu împărtăşirea noutăţilor, dar şi jocurile de cărţi practicate atât de femei cît şi de bărbaţi. Lipsa de accesibilitate în anumite cercuri, dar şi lipsa de orizont cultural în aceste manifestări care, mai devreme sau mai tîrziu, aveau incidenţă şi în spaţiul public a fost remarcată de contemporani şi semnalată ca un defect: „Toată distracţia se reducea la petreceri familiare: jocul de cărţi şi înşirarea de palavre, mai mult sau mai puţin inocente.” – afirmaţie a profesorului N. Apostol (în 1912), în cuprinsul unui articol din presa locală[7].
Cu mai multă deschidere decât alte manifestări din spaţiul privat erau cele ocazionate de evenimentele festive ale familiei. Unele dintre ele fiind o adevărată practică în cadrul aceleiaşi familii, altele singulare şi cu atât mai importante în viaţa domestică, dar şi în aceea a comunităţii sunt, toate, păstrătoare ale unor tradiţii şi prilej de distracţie comună. Un astfel de exemplu, dar care priveşte viaţa comunităţii evreieşti din localitate il găsim în „Cronica mondenă” din ziarul (în 1926) Cuvântul Romanului: la a 20-a aniversare a nunții doamnei și domnului L. Ștein, „s-a dansat și s-a petrecut într-o atmosferă plină de voe bună până în zorii zilei”[8]. Prilej cu care, tot în presă, sunt menţionaţi prietenii, apropiaţii familiei (familiile, domnişoarele şi domnii), adunaţi la respectivul momentul festiv (aproape exclusiv coreligionari).
În acelaşi sens o nuntă transformată în eveniment monden, pentru că implica personalităţile oraşului este consemnată în presa locală, în ianuarie 1913, ziarul „Actualitatea”: ”fiica d-lui Teohari, prefectul judeţului Roman, cu tânărul Petre G. Filipescu, proprietar. Cununia religioasă s-a oficiat în biserica Precista Mare, în faţa unei asistenţe compuse din tot ce Romanul are mai select. Nuni au fost d-na şi d-l Alex. Cantemir. …(urmează aproape 50 de nume ale unor personalităţi locale – dublate de soţiile acestora – având precizate şi funcţiile lor). După terminarea cununiei religioase invitaţii la eşirea din biserică au fost întâmpinaţi de muzica Reg. 14 Inf. care a executat cele mai alese opere. După aceia invitaţii au plecat spre locuinţa d-nei şi d-lui Teohary, unde a avut loc o recepţie.”[9] Publicul cititor al ziarului consuma, probabil, astfel de informaţii cu interes (dată fiind preocuparea celor din presa locală de a da cât mai multe detalii si a prezenta cât mai multe asemenea evenimente). Personalităţile oraşului puteau fi considerate modele existenţiale ori le era necesară păstrarea unei anumite imagini în ochii publicului, cunoaşterea relaţionărilor publice şi familiale pentru demonstrarea statutului social.
Spaţiul public oferea un mediu mult mai divers de manifestare. Activităţile recreative cuprind exemple numeroase, de la cele mai accesibile – plimbări pe jos ori cu birja, iesirile la teatru, cinematograf, restaurante, pînă la adresate unui public restrâns, avizat, cele considerate elitiste: conferinţe, baluri, serbări, activităţile unor societăţi culturale.
Cea mai accesibilă, fiind si cea mai ieftină modalitate de petrecere a timpului liber era plimbarea pe străzile oraşului şi în Grădina Mare. Strada, în special centrul, cunoscut drept Strada Mare, grădina publică sunt cele mai frecvente locuri de întâlnire şi de recreere. În Roman, de la sfârsitul sec. XIX exista Grădina publică, cunoscută si sub denumirea de Grădina Mare – cel mai frecventat spatiu public, atunci când se iesea la plimbarea duminicală (dar si în alte zile ale săpămânii, dacă exista răgazul necesar), dar si loc unde se organizau serbări în aer liber, de către Primărie ori diverse societăti, asociatii locale.
Dincolo de relaxare în aer liber, Grădina Mare a Romanului trebuia să ofere utilităţi şi comodităţi pentru petrecerea timpului liber. O dată cu interesele electorale veneau şi preocupările pentru urbe şi activităţile recreative care se cereau stimulate şi subliniate prin intermediul presei locale: „Printre primele îmbunătăţiri pe cari a început să le realizeze, merită să relevăm faptu, că de unde până mai eri grădina Mare era aproape complect lipsită de bănci, pe cari să se poată odihni cetăţenii urbei noastre în timpul liber, în urma instalării actualului consiliu, s-a înzestrat grădina cu bănci portative şi fixe, cari au fost instalate din abundenţă în întreaga grădină. Pe lângă acestea, s-a instalat stâlpi şi numeroase becuri electrice pe aleele retrase, ce până mai acum câteva zile zăceau în întuneric şi nu erau cercetate decât de haimanale. S-a început totodată vopsirea gardului de fier al grădinei”[10] .
Grădina Mare nu era singurul loc de acest fel din oras. Exista pe str. Stefan cel Mare, vis a vis de clădirea Tribunalului, Grădina Centrală, în plin centru comercial al orasului si care îndeplinea aceleasi functiuni, însă dispunea de un spatiu mult mai restrîns.
Petrecerea recreativă a timpului liber era asigurată si prin frecventarea unor localuri gen cofetărie, restaurant, berărie, fiecare având o clientelă care tinea mai mult de zona limitrofă. În general acestea erau amplasate pe artera principală a orasului (strada Stefan cel Mare). Pentru zonele periferice ale oraşului şi cu o adresabilitate, în general, diferită la publicul consumator, cărciuma şi bordelul aveau aceeaşi funcţiune. Cârciumele de cartier aveau deja traditie la începutul sec. XX si, probabil, consumatori fideli. Nu dispunem decât de putine informatii asupra acestora, oricum acestea nu isi fac reclamă in ziarele locale. Erau preferate zonele aglomerate ale orasului, care puteau atrage o clientelă mai numeroasă. În presa locală, inca din 1884[11], sunt mentionate astfel de localuri în perimetrul gării, deservind nu doar pe cei din zonă, ci si pe cei aflati în tranzit.(ex: firma înregistrată de Avram Haim Bercovici, care isi avea sediul lânga gară sau aceea a comerciantului Bernard Raiter care îsi deschidea, în acelasi an, restaurant tot în zona gării).
Între locurile cele mai frecventate şi apreciate din oraş era Cofetăria Sternatti[12] (1925), cofetăria lui I. Niculescu (1916)[13], cofetăria Gheorghiu (1912)[14] .Aceasta din urmă îsi făcea reclamă în paginile ziarului local, detaliind oferta: ”Cofetăria Gheorghiu înştiinţează onor. public romaşcan şi în special onorata sa clientelă că s-a stabilit din nou, definitiv, în Roman şi poate servi zilnic produsele ei proaspete ca: Glassele, Prăjituri, Lisă de Chitru, Marons Glace, 101 feluri fursecuri frruits confits, etc. Asortat cu un deposit permanent de bomboane de toate felurile. În vederea sărbătorilor a redus preţul la Lei 4,50 /Kg bomboane asortate. Cu stimă Cofetăria Gheorghiu.”
Printre ofertele de petrecere a timpului liber se află frecventarea restaurantelor – erau câteva în Roman, bine apreciate de public. Acestea beneficiau, de regulă, de un amplasament bine ales, (preferând străzile Stefan cel Mare, Sucedava sau Cuza – Vodă), de asocierea cu alte oferte care atrageau un flux continuu de clienţi – terasa ori cafeneaua, ori alte comodităţi, uneori asociat cu ofertele hoteliere.
Gusturile romascanilor în privinta ofertelor culinare, se regăsesc tot în presa locală: ”Restaurantul Elitei I. Nicotescu posedă o bucătărie română şi franceză unde onor. Consumatori pot găsi la ori – ce oră, mâncăruri gustoase, precum şi vinuri indigene şi străine de calităţi superioare – provenienţa celor mai renumite podgorii – Champanii de toate mărcile. Organizează banchete şi supeuri pentru nunţi şi baluri. În fie – ce seară reprezentaţii familiare de varieteu, cu artişti de primul rang.”
Sunt numeroase reclame în presa romascana, pentru ”marele local Modern” .[15] Localul Modern era, de fapt, un ansamblu care dispunea de hotel cu 40 de camere, restaurant, berărie, buvetă, cofetărie, club, teatru, cinematograf[16]. (1926) .”Restaurant bar – dance Modern” îşi făcea reclamă în ziarul „Cuvântul Romanului”: „local amenajat după sistemul marilor baruri din străinătate. Bufet asortat cu tot felul de mâncări calde şi reci, precum şi grătar special, stă la dispoziţia onor. consumatori până la ora 4 dimineaţă. Orchestră clasică sub conducerea apreciaţilor şi simpaticilor… Herman şi Jean”[17]
Pentru cei cu dare de mînă, oferta era bogată raportată la potentialul Romanului: berăria şi restaurantul de pe lângă hotelul Central[18], despre care publicul era informat asupra dotărilor, era detaliată oferta bogată, cu precizări asupra modalitatătii de a face rezervări pentru ocazii deosebite sau pentru sărbători („Pentru Sf.-tele Sărbători numere speciale / cu ocazia revelionului rugăm a se reţine mese din timp; se pot comanda şi dineuri speciale”)[19].
Astfel de modalităti de recreere nu s-au desfăşurat exclusiv în spaţiul urban. Au existat oferte de acest gen pentru romascani şi în afara oraşului. Este cazul ”parcului englezesc” de la Dulceşti, unde romaşcanii puteau petrece timpul liber beneficiind de comodităţi aproape urbane în ambient natural.[20]
La graniţa între spaţiul public şi cel privat se plasează oferta femeilor de moravuri usoare. Acest tip de distractie putea fi legat de un loc anume pregătit în acest scop, fie de închirierea unor camere (inclusiv la Hotel Central) sau în plină stradă. În presa locală apare semnalată în repetate rânduri drept o problemă de interes public. Astfel, în decembrie 1925, aparea în ziarul Cuvântul Romanului un articol sub titlul „Pentru poliţia de moravuri”: ”Atragem atenţiunea organelor însărcinate cu supravegherea moralității publice că sunt localuri (hoteluri, cârciumi și hanuri) ce țin loc de case publice. Acest fapt constituie un pericol social, întrucât femeile ce frecventează în mod clandestin aceste localuri nu sunt supuse nici unui control medical.”[21]
Se pare că astfel de stabilimente nu erau doar la periferia oraşului, ci şi în centru. (În Curentul Romanului din februarie 1931 apărea un articol edificator: ”Focarul de destrăbălare şi infecţie venerică e mare dacă nu se vor lua încă măsurile posibile de asanare a moralei unui întreg cartier batjocorit. Repetăm că viaţa aceasta galantă se petrece în plin centru”[22]). Beneficiarii distracţiilor oferite în astfel de stabilimente se grupau în functie de calitatea ofertei. Modalitătile de plată erau si ele variate: ”Persoane mai mult sau mai puţin autorizate ne informează că dela o anumită autoritate locală s-a trimis o importantă cantitate de lemne de foc persoanei în chestie, lemne furate desigur din tainul şomerilor sau săracilor oraşului”[23]
Dincolo de modalitptile susmenţionate in privinta petrecerii timpului liber, exista oferta recreativ – distractivă adresată intelectului.
În decembrie 1912, la Roman se făceau „mari progrese”, conform presei locale: „Dacă anul acesta ne lipseşte, peste câte-va luni însă, mulţumită iniţiativei d-lui Cobzaru, vom avea o sală de teatru, cazino, cinematograf, care, cred, că vor fi punctul cel mai de atracţie în viaţa distractivă a Romanului.”[24] (– luat din interviul cu prof. N. Apostol – art. cu titlul ”Romanul de eri şi de astă – zi”)
Dintre aceste oferte merită amintit Cinema Brand, care pentru satisfacerea publicului romaşcan „nu cruţă nici un sacrificiu spre a-i procura vederile cele mai instructive”[25]. Oferta de la Modern cuprindea în decembrie 1915 „filmul Anna Karenin, după celebra operă a marelui Tolstoi”[26]. La Cinema Cobzariu „rulează cele mai reputate filme cari au făcut succesul Capitalei”[27]. În acelaşi registru de oferte se înscria şi cinematograful Trianon[28].
Aceste oferte (teatru – cinematograf) erau asociate. Prin folosirea aceluiaşi spaţiu se putea prezenta si drept local de întruniri pentru conferinţe, concerte. Dintre trupele dramatice care au trecut prin Roman: Nottara, Dragomir, Agatha Bărsescu, Liciu etc., precum şi trupe străine de operă italiană”[29]. În anul 1915 se promova in presa locală un concert de vioară ce urma să fie susţinut de Enescu în sala teatrului Modern.[30]
Reprezentaţiile muzicale, de operă date în perioada primului război mondial apăreau, în ochii provincialilor, destul de numeroase, mai ales într-o situaţie dificilă, de vreme ce au încercat să găsească o motivatie pentru aceasta: „Răsboiul din occidentul Europei a făcut ca toţi cântăreţii români sărbătoriţi ai scenelor din străinătate să vie să caute adăpost în patrie. (…)”[31]
Conferinţele publice, şedinţele societăţilor culturale, ţinute de localnici ori de personalităţi invitate din centre culturale recunoscute, din capitală au fost numeroase, publicul lor însă era unul restrâns, specializat. Ca si in cazul spectacolelor teatrale romaşcanii au intărit rândurile auditoriului, din plăcere sau doar pentru a fi văzuţi de concitadini.
Dintre acestea, Societatea Culturală ”Miron Costin” a avut o activitate bogată, diversă si rezistentă in timp. (Iorga, Titeica, Manolescu – Strunga s.a. erau prezenti in cadrul ciclului de conferinte saptămânale organizate de societate)
Tot în spaţiul public, serbările, balurile au găsit mult mai mulţi aderenţi. Printre aceste modalităti de petrecere colectivă se numără serbările Primăriei, serbări populare organizate de autorităţile locale în folosul săracilor din oraş, care beneficiau adeseori de „concursul binevoitor şi graţios oferit de gentilele domnişoare ale oraşului”[32].
Practicarea unor sporturi era o modalitate ocazională de petrecere a timpului liber. Vara – tenis în parcul orasului, iarna – curse de bob si sanii. (În articolul ”Cursa dela Dealul Mărului” sunt date informaţii despre cursele de bob şi săniuţe la care au participat numeroase familii considerate reprezentative pentru elita oraşului, dintre care: ”Matei Kostache, Gr. Solomon, V. Silveanu, Georges Solomon, Emil Chefneux, Sava Manea, Frank, etc. Boburile au fost conduse de d-nii maior Constantinescu, V. Silveanu, Lt. Silveanu, Lt. Ivan, Căp. Bogdan, Lt. Neculau, d-ra Missir, P. Cireş, Dan Vârgolici, Sandy Teodorescu”[33]). Exista un public pentru meciurile de fotbal, sustinător al echipei favorite – aflăm din presa vremii despre Avântul, echipa institutului de educaţie fizică din Roman.[34]
O modalitate care tine tot de spaţiul public, este aceea a bâlciului[35] şi circului. Distracţii la modă, uşor de gustat de public acestea erau manifestări periodice, cu dată fixă (în primul caz, bâlciul era anual) sau nu (circul era bine primit de fiecare dată când poposea în oraş). Aveau o mare accesibilitate şi astfel reprezintă un indicator al nivelului cultural. Este interesant de observat preferinta pentru amplasarea circului, în imediata apropiere a centrului orasului, str. Elena Doamna.
Se observă tendinţa de recuperare a decalajului, inerent, dintre capitală şi oraşul de provincie. Atât în privinta plimbărilor (in cazul Romanului, în centrul orasului spre zona Gradinii Mari), cât si a ofertelor restaurantelor, a teatrelor si cinematografelor din oras se încearcă apropierea de modelul oferit de capitală. Emulaţia manifestată de provincie către centru, în privinţa acestor forme de viaţă cotidiană, dau măsura interesului crescut al romaşcanilor pentru preluarea si transmiterea unor modele existenţiale şi culturale.
Iulia Butnariu este muzeograf la Muzeul De Istorie – Roman iar studiul a fost sustinut in cadrul Conferintei Nationale de Antropologie Urbana, editia I, Roman, 23-25 septembrie 2009
[1] Cuvântul Romanului, nr. 1, din 29 noiembrie 1924
[2] Actualitatea, nr. 5, din 9 decembrie 1912, p. 3
[3] Ecoul Romanului, din februarie 1915, p
[4] Îndreptarea, din 26 iunie 1918
[5] Îndreptarea, din 26 iunie 1918
[6] Îndreptarea, din mai 1918
[7] Actualitatea, nr. 4, din 2 decembrie 1912, p. 1, articolul „Romanul de eri şi de astăzi”
[8] Cuvântul Romanului, nr. 18, din 9 februarie 1926
[9] Actualitatea, nr. 8, din 5 ianuarie 1913, p. 1
[10] Cuvântul Romanului, nr. 31, din 26 iulie 1926, p. 2, rubrica „Edilitare”
[11] Ziarul local Romanu din 2 septembrie 1884
[12] Cuvântul Romanului, nr. 15 din 28 decembrie 1925, p. 4
[13] Ecoul Romanului din 1 iulie 1916, p. 1
[14] Actualitatea, nr. 7 din 23 decembrie 1912, p. 3, la rubrica reclame
[15] Ecoul Romanului, din 14 decembrie 1914,
[16] ”Ecoul Romanului”, 14 noiembrie 1914, p. 1
[17] Cuvântul Romanului, nr. 19, din 14 februarie 1926, p. 2
[18] Vezi reclama: „Bererie – Restaurant – Varieteu / Serviciu promt şi curat”, în ziarul ”Îndreptarea”, 5 august 1918
[19] Cuvântul Romanului, nr. 15 din 28 decembrie 1925, p. 4 şi Curentul Romanului, nr. 17, din 6 iulie 1930, p. 3
[20] Curentul Romanului, nr. 17, din 6 iulie 1930, de unde aflăm: ”Administraţia moşiei Dulceşti, proprietatea C.N. Vasiliu – Bolnavu, jud. Roman Anunţă deschiderea parcului englezesc şi a unui restaurant de primul rang cu mâncărurile cele mai alese. 20 lei un pui, 40 lei krg de cel mai bun vin pivniţile Vasiliu Bolnavu. // Romaşcani!Amuzaţi-vă în parcul Dulceşti. Numai 10 minute depărtare de Roman // O camionetă cu 14 locuri confortabile stă la dispoziţia publicului romaşcan. Preţul unei curse este 40 lei de persoană dus şi întors. Plecarea şi sosirea din faţa magazinului Aronovici. Cursele funcţionează din două în două ore. Cei care nu pleacă la băi şi au nevoie de aer găsesc un refugiu…”
[21] Cuvântul Romanului, nr. 13, din 10 Decembrie 1925, p.1
[22] Curentul Romanului, nr. 50, din 8 februarie 1931, p. 1, articolul cu titlul ”Nu voiți să desființați casa de rendez – vous?”
[23] ibidem
[24] Actualitatea, nr. 4, din 2 decembrie 1912
[25] Actualitatea, nr. 1, 8 nov. 1912, p. 3
[26] Ecoul Romanului, 29 noiembrie 1915
[27] Cuvântul Romanului, nr. 11, din 26 septembrie 1925, p. 2
[28] Curentul Romanului, nr. 83, din 4 octombrie 1931
[29] Actualitatea, nr. 4, din 2 decembrie 1912
[30] Ecoul Romanului, 2 decembrie 1915
[31] Ecoul Romanului, 5 februarie 1915, p. 1, de unde aflăm că ”În zilele de 9 şi 10 februarie compania operei române va da în oraşul nostru două representaţii. Se va juca Rigoletto și Tosca.”
[32] Ecoul Romanului, din 1 iulie 1914
[33] Curentul Romanului, nr. 50, din 8 februarie 1931
[34] Cuvântul Romanului, nr. 31, din 26 iulie 1926
[35] ibidem
