Sectorul IV Verde a luat fiinţă la 1 martie 1926, cînd primar al Bucureştilor era Dr.I.Costinescu, devenit apoi ministru al industriei şi comerţului. Cu acel prilej Bucureştiul a fost împărţit în patru „culori” administrative: sectorul I Galben(părţi din secorul I şi sectorul II de azi), sectorul II Negru (astăzi sectorul III şi părţi din actualul sector IV), sectorul III Albastru(astăzi parti din sectorul IV şi V) şi sectorul IV Verde(astăzi sectorul I).
Pentru început, toate aceste primării de sector erau puse sub conducerea Primăriei centrale a Municipiului. Între 1-17 martie 1926, primăria „de verde” a fost condusă de un consiliu comunal cuprins din: 12 consilieri aleşi; 7 consilieri de drept; 2 consilieri cooptaţi şi 4 consilieri supleanţi. Printre primii consilieri aleşi îl avem şi pe doctorul Mina Minovici, director al Morgii din 1892. Între consilierii de drept se afla şi doctorul Ştefan Anastasiu, unul dintre primii interni ai Societăţii „Salvarea” la1906.
Întîiul primar al sectorului IV verde a fost dr.N.Lupu (17 martie 1926-6 iunie 1927, urmat de A.D.Mincu.
Pînă la 1 ianuarie 1927 primăria nu a avut buget propriu. Veniturile se încasau de Municipiu, care oferea sectoarelor avansuri pentru cheltuieli. Local propriu nu exista.
Pentru început întreaga Primărie a funcţionat în localul din Calea Griviţei nr.217 unde a fost închiriat un etaj compus din 6 camere şi nişte culoare, în care s-au instalat birouri. Intrarea era pe o scară de serviciu neluminată, iar întreaga activitate era foarte redusă. Tot în acel an s-a simţit nevoia extinderii şi s-a închiriat parterul aceluiaşi imobil instalându-se serviciul tehnic, caseria şi serviciul financiar. Pentru imobil se plătea „doamnei Florian” chiria de lei 960 000 lei anual (960 milioane lei astăzi)
Salariul mediu primit de funcţionarii bugetari ai primăriei sector IV verde a variat de la 8.400 lei lunar în 1927 la 3 800 lei lunar în 1935.
La apariţia sa, sectorul avea un total de 375 străzi, o lungime totală de 150 km şi o suprafaţă de 2 150 000 mp. Timp de nouă ani, tânăra primărie, a reuşit să paveze străzile din sector, cu precădere cele secundare, fie cu piatră(86.270 m.p.), fie cu asfalt(40.300 m.p.)
În anul 1927 a fost cumpărat în b-dul Banu Manta un teren în suprafaţă de 19 201 mp pe preţul de lei 17.500 000. Pe acest teren, în anul 1928 a fost ridicat liceul Marele Voievod Mihai şi a fost început Palatul Comunal; lucrările acestui palat au durat 9 ani şi au costat 35 milioane lei.
A fost cea dintâi Primărie din Bucureşti construită din temelie în acest scop. Localul avea 50 birouri, o sală mare de marmură pentru consilii şi festivităţi, iar turnul Primăriei care măsoară 56 de metri, era pe atunci cel mai înalt edificiu din oraş.
Între 1927-1935, Primăria „de verde” a reuşit printre altele să ridice câteva aşezăminte de prestigiu precum: liceul Voevod Mihai, Liceul Carmen Silva(astăzi parte a Conservatorului de Muzică), Şcoala Tabla Buţii-Ciovică, Şcoala Florilor, Şcoala Costeasca, amenajrea unui stadion în sector, judecătoria ocolului opt, solariul din Giuleşti, a fost ridicată biserica Sf.Maria şi biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena; au fost ridicate Căminul măturătorilor, Şcoala Sf.Maria, Hala Griviţa, ştrandrul Ciurel şi nu în ultimul rând, Palatul Comunal. Multe dintre ele pot fi admirate şi azi, deşi unele clădiri şi-au schimbat destinatia cum ar fi fostele licee: Mihai Voievod şi Carmen Silva.
În aceeaşi peripoadă au dispărut şi vestitele gropi ale lui Ouatu transformate în grădină pulbică. Aici a fost ridicat un complex care a cuprins biserica Sf.Maria, şcoala cu alelaşi nume, un dispensar şi un centru de distribuire a laptelui care funcţiona sub conducerea Fundaţiei Rockfeller. Primăria întreţinea la 1935 zece şocli primare de băieţi, 12 şcoli primare de fete şi alte zece grădiniţe pentru copii. Dacă majoritatea şcolilor aveau un local propriu, grădiniţele, cu o singură excepţie, aveau un local închiriat. Primăria achita şi chiriile pentru aceste spaţii.
Îşi mai aminteşte cineva de pădurea Grand? Aceasta se afla în cartierul Grant şi era locul de relaxare al funcţionarilor ceferişti care locuiau în vecinătatea lui. În zonă se afla şi solariul Giuleşti construt pentru copii nevoiaşi, pe care Primăria nu-i putea trimite în coloniile sale de la mare. În astfel de solarii(inexistente azi, desfiinţate de comunişti), copii făceau băi de soare, aveau bazine cu apă iar părinţii nu mai erau stresaţi de grija lor pe timpul orelor de lucru. Mai mult, Primăria avea case de vacanţă pentru copii nevoiaţi din sector, care plecau astfel la munte şi la Tekirghiol, în scurte vacanţe de două saptămâni. Pentru funcţionarii săi, Primăria avea un complex de vacanţă la Predeal. Totul se articula pentru binele comun, pentru minimul confort ale celor mulţi.
Sursa: Primăria Sectorului IV verde, 1926-1936, Tipografia şi Zincografia ziarului „Universul”, Bucureşti, 1936