Faliment personal sau emigrare? 10 motive pentru care România riscă să-i piardă pe ultimii care mai muncesc

Băncile se tem că dacă şi România va avea o lege a falimentului personal ar creşte numărul celor care refuză să-şi mai plătească ratele. Raţionamentul este corect în logica simplistă “totul sau nimic”.

Dacă împrumutatul plăteşte pentru tot restul vieţii, există şanse să restituie totul. Însă dacă fuge din ţară, banca se alege cu nimic.

Cum ar funcţiona falimentul personal:
Debitorul pierde tot ce are, începând cu locuinţa. Poate păstra cel mult o maşină care se califică la “Rabla”, contul de pensie privată şi hainele de pe el.
Primeşte un plan de eşalonare, conform căruia trebuie să plătească un oarecare procent din venit pentru un oarecare număr de ani. Banii se împart între creditori după un oarecare algoritm.
La sfârşitul perioadei, se trage linie. Diferenţa dintre suma plătită şi total rămâne paguba creditorilor.
Sistemul este dezavantajos şi pentru bancă, dar şi pentru clienţii ei care chiar plătesc. Dobânzile vor fi mai mari, cât să acopere riscul unor astfel de pagube.
Un datornic cu veniturile amanetate pentru tot restul vieţii, nu are aproape nicio motivaţie să muncească deasupra nivelului de subzistenţă. Dacă totuşi o face, va prefera variantele la negru, pentru a returna cât mai puţin. Iar la un moment dat se poate sătura cu totul de România. Poate s-a săturat deja, dar nu a luat încă decizia.
Deja se adună prea multe motive:

1. Rate la casă mai mari cu până la 50%, din creşterea de dobânzi şi deprecierea de curs valutar. Între timp, valoarea locuinţei a scăzut cu mult sub valoarea creditului. Executarea silită e urmată de datorii pentru tot restul vieţii.

2. Maşină cumpărată în leasing şi returnată. După ce o vinde în pierdere, creditorul se îndreaptă împotriva clientului pentru diferenţă. Deja, în multe din cazurile grave de până acum, cheile au fost primele sacrificate.

3. Plăteşte deja lipsa de creier a băncilor, prin împrumutul de la FMI şi suveica monetară BNR-bănci-stat. În timpul ăsta, cei care au luat credite de milioane ca “dezvoltatori” scapă bine-mersi. Dacă au lipeli politice, sifonează banii strânşi din taxe. Dacă n-au, nu mai pot plăti nici măcar în zece vieţi.

4. Economia a scăzut cu 7%, dar statul a mărit cheltuielile. Cum a fost posibil? Sectorul privat a tăiat de două ori. Odată ca să se alinieze la cerere şi încă odată ca să menţină administraţia pe picior mare. Salarii mai mici, şomaj mai mare.

5. La începutul anului, Registrul Comerţului dădea termene abia pentru 2011. Acum, termenele s-au scurtat, dar cozile rămân umilitor de lungi. În timpul ăsta, impozitul minim (da, forfetarul!) este în vigoare bine-mersi. Aveai cumva vreo idee de afacere? Schimb-o! Vinde pliante de emigrare în faţă la ONRC! Sau la orice ghişeu din România. Sunt zeci de mii!!!

6. Este prima generaţie de părinţi care conştientizează că şcoala nu le-a folosit la nimic şi că lucrurile nu se schimbă nici pentru copiii lor.

7. Dau o treime din venituri pentru o pensie care va fi mizerabilă sau nu va fi deloc.

8. Credeau că se poate schimba ceva în România până au realizat că e democraţie. Şi că decide majoritatea. Ei bine, cei care muncesc sunt o minoritate.

9. El Comandante promite că dacă vine el la putere va aduce înapoi impozitul progresiv.

10. Cocălari. Rahat de câine.