Proverb-nou chinezesc: “Nu putem intra în comunism săraci. Dar e imposibil să ne îmbogăţim toţi odată.”
Metodele de îmbogăţire rapidă nu fac parte din această discuţie. Au fost detaliate cu vârf şi îndesat în ultimii 20 de ani. Se poate presupune că un miliardar care a furat este mult mai puţin eficient decât unul care nu a furat. Motiv pentru care, la reglajul fin, e bine să fie cât mai mulţi din prima categorie. Dar de ce nu e rău să existe miliardari în general:
Matematica intuitivă spune că dacă un individ ia mai mult din tort rămâne mai puţin pentru ceilalţi. Logica contraintuitivă demonstrează că nu-i aşa. Pentru că tortul în discuţie are blat – activele şi cremă – venturile. Deşi interconvertibile, blatul şi crema sunt perfect redundante.
Aşa mari cum par averile, dacă toţi bogaţii ar vrea să le lichideze simultan ele ar valora fix zero. Pentru că nu ar avea cine să le cumpere. De aceeea, comparaţia dintre active şi venituri este prea puţin relevantă. Dimpotrivă! Cu cât proprietarul este mai bogat, cu atât va fi mai mică conversia activului în venituri proprii, după principiul “tot cu o gură mănâncă”. Ce avantaje oferă în schimb acumularea de capital: bază de economisire, economii de scară şi management.
Să luăm un exemplu simplu de administrat, de numai un milion:
Proprietar a 100 de taxiuri în valoare de 10.000 de euro fiecare. Omul este, deci, milionar în euro. Asta, ca active. Ca venituri, activul îi produce 100.000 de euro pe an. O parte din bani merg în consum (cremă), alţii se adaugă la investiţii (blat).
În timpul ăsta, 100 de şoferi câştigă câte 5.000 de euro pe an, adică în total 500.000, adică de numai cinci ori mai mult decât bampirul.
Dacă ar fi ei proprietari, teoretic le-ar creşte veniturile cu 20%. E mult, nu? Începem să scădem.
1. Economisire. De unde baza de capital pentru pornire? De la bancă, nu-i aşa? Dar banca de unde are bani? Din economisirea altora, care au surplus de venituri şi active. Adică bogaţi, pe care abia îi voiam eliminaţi. Deci, în lipsa acumulării de capital, cum ieşim din impas?
2. Dezvoltare. Cât din plusul de capital se mai întoarce în investiţii noi? De exemplu, încă 10 maşini în fiecare an. La o creştere de venituri de la 420 la 500 de euro pe lună, probabil undeva spre zero.
3. Economii de scară. Cu cât cresc cheltuielile fiecărui nou-mic-proprietar luat în parte faţă de reducerile obţinute înainte? Mai exact, cu cât din cei 80 de euro pe lună pe care tocmai i-a câştigat?
4. Credibilitate. Răspunde onest: iei taxi “particular” sau “de firmă”?
5. Management. Se poate argumenta că neajunsurile #2, #3 şi #4 pot fi depăşite dacă cei 100 se asociază şi lucrează împreună. Asocierea ar putea rezolva chiar şi #1, dacă toţi cei 100 sunt de acord să renunţe la creşterea de salariu de 80 de euro pentru beneficii viitoare mai mari.
Ar funcţiona o asociere de genul ăsta? Bunul simţ spune că da. Teoria jocurilor spune că e puţin probabil. Ce spune experienţa: ştie cineva dacă măcar una – una singură – dintre firmele privatizate în România prin MEBO mai rezistă şi azi în formula iniţială?
