Desigur ai citit despre gara noastră principală că este asemănătoare cu cea din Paris. Dar dacă ai văzut gara din Paris nu ţi-o mai poţi imagina pe cea din Bucureşti. Clişeul acesta s-a păstrat până în contemporan dar mai mult s-a denaturat. Problema este că din vechea gară nu a rămas mai nimic.
Despre primii ani de funcţionare ai aflat în articolul trecut. Iniţial nu s-a dorit nici pe departe să devină o gară principală de călători însă datorită investiţiilor pe parcursul a peste 100 de ani de existenţa şi-a căpătat acest renume.
În epocă majoritatea gărilor erau construite tip terminus. Aşa arătau şi cele din Paris, Torino, Viena sau Budapesta. Modelul folosit era mai ieftin de implementat şi puteai pătrunde cu liniile cât mai adânc în oraş fără expropieri costisitoare.
Lucrările au fost concesionate de către statul român companiei Strussberg care a ales un teren din nordul capitalei lângă o legătură importantă a oraşului cu Târgovişte, Calea Targovistei (Calea Grivitei de astăzi). De menţionat că dincolo de strada Basarab (actualul bulevard Nicolae Titulescu) se cam termina oraşul. Un plan cadastral al zonei ne arată configuraţia gării.
Lucrările au început în 1869 şi s-au finalizat în 1872. Constructorul a ales ca pe terenul aflat până în Piaţa Matache Macelaru să construiască Atelierele iar în prelungirea lor, în sesnul spre Ploieşti să fie amplasată gara. Terenul a aparţinut boierului Dinicu Golescu, iar după moartea acestuia ce l-a lăsat moştenire fiicei sale Zoe, căsătorită cu Effingham Grant (sună cunoscut?).
Suprapunerea de mai jos ne dezvăluie dezvoltarea actuală a zonei.
Gara a fost proiectată în formă de “U” similară cu cea a Filaretului, partea dinspre Calea Grivitei fiind destinată călătorilor. Un lucru interesant pentru noi în momentul acesta dar, se pare, normal atunci era existenţa peronului acoperit cu o structură metalică şi sticlă.
Clădirea avea 5 linii înfundate dintre care două destinate pentru sosirea trenurilor iar trei pentru plecări. Prin parterul aripii dinspre Dinicu Golescu trecea o linie ce făcea legătura cu Atelierele, amplasate pe locul actual al Ministerului Transporturilor.
Intrarea principală a gării era spre actualul bulevard Gh. Duca.
Pasajul Basarab
O dată cu construcţia gării legătura dintre şoseaua Basarab şi estul oraşului se estompase. Astfel că se impunea construcţia unui pasaj suprateran destinat traficului rutier şi nu numai. Construcţia se realizează nu de parte de actualul loc propus pentru Pasajul Basarb.
Rampele erau construite din cărămidă iar peste calea ferată de deschidea un tablier cu o lungime de 12m. Construcţia a dăinuit până în anul 1927 când a fost demolata deoarece împiedica dezvoltarea staţiei.
Deja Gara de Nord devenise un real punct de interes având un rol de tranzit între Occident şi Orient culminând cu plecarea primului tren “fulger P” pe 5 iunie 1883 pe direcţia Strasbourg – Munchen – Salzburg – Viena – Vîrciorova – Bucureşti – Giurgiu – Ruse – Varna – Constantinopol, tren ce avea sa devină renumitul Orient-Expres.
Gara Targovişte devenea neîncăpătoare[…]
