Sinceritatea face parte din acele virtuţi care alunecă pe sub om, a fi sincer în zilele noaste devine dificil. Convenţiile sociale, politica sau timpul liber sunt cateva ramuri în care a spune adevărul nu este întotdeauna recomandat.
Sinceritatea poate fi acea calitate de care te poti îndragosti de un om sau fix detaliul unui om insuportabil. Pe vremea bunicilor mei, a fi sincer era una din virtuţiile unui caracter deosebit, preţuit în societate , azi mă intreb în ce măsură mai putem fi sinceri unii cu alţii, cand însaşi reguliile societăţii ne îndeamnă să « cosmeticizam » adevărul ? Lucian Blaga spunea in “Trei Feţe”
“Copilul râde:“Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!”
Tânărul cântă: “Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!”
Bătrânul tace:“Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!” ”.
Am ales trei niveluri de comparaţie ale sincerităţii, la vîrste diferite. Atunci când eşti copil, percepi sinceritatea prin prisma familiei, a valorilor ei, în adolescenţă, tinereţe te raportezi la relaţiile cu prietenii , politica fiind un domeniu care ar trebui să necesite o experienta de viaţa bogată şi un anumit grad al maturitaţii .
Cu toţii comunicăm şi în alte feluri decât prin cuvinte, aproximativ 7% din comunicare este verbală. Expresia vocală( volumul, tonalitatea, ritmul) constituie 38% din orice mesaj. Restul de 55% este realizat prin mişcările corpului, majoritatea fiind expresii faciale. Fără a înţelege limbajul, bebeluşii pot inţelege mesajele parinţilor de la o vârstă foarte frageda. Relaţia strânsă de la început se bazează pe încredere, copii aşteptând mesaje sincere din partea celor care au grija de ei,în momentul în care nu eşti sincer cu un copil, el se simte ameninţat.
Am auzit de multe ori când eram mică „Greşeala spusă e pe jumatate iertată”de la bunicii mei , în tentativele lor de a nu mă mai face să visez atât de mult . Copilul trebuie să inveţe de mic să aprecieze sinceritatea şi să iubească adevărul, să nu ii fie frică de realitate. Copii de azi , parcă nu mai sunt copii, se maturizează mult prea devreme , învăţând să comunice mai repede, ei sunt cei ce nu mai acceptă „păcăleli”.
Un lucru rămâne acelaşi indiferent ,duce la aproprierea relaţiilor interfamiliale, la unitate familiei şi a unor relaţii bazate pe respect reciproc.
Citeam zilele trecute despre un studiu în care una din cinci femei era speriată de ideea de a-i spune unei prietene că ar trebui să slăbească , iar cele care au facut-o au regretat acest lucru. Bunica îmi spunea că în cel mai bun caz lăuda un nou regim apărut, nu şi-ar fi permis niciodată să spună aşa ceva pe faţă. Cred că astăzi şi relaţiile de prietenie s-au modificat, societatea în sine a evoluat , francheţea declaraţiilor putând să ţină cont şi de gradul de apropiere între persoane.
De fapt şi pe o gramada de site-uri este promovată ideea că în unele situaţii-capcană (de ex. clasicul « M-am ingraşat, iubitule ? », « Nu te deranjează ca i-am chemat pe baieţi să ne uitam la fotbal, uitasem că vi… ? »« Poate să vină mama să stea cu noi o lună, nu te deranjează ? »,ş.a.) sinceritatea este ultimul lucru la care ar trebui să recurgem. Dar oare chiar toate relaţiile noastre sunt prinse cu astfel de micii capcane ? Prefer să cred că acestea sunt excepţiile , iar adevărul poate fi spus sincer, folosindu-ne şi de alte calităţi (dacă merge cu tact şi diplomaţie, bănuiesc că nu o să trebuiască să spun vreodata cuiva pe faţă ceva ce mie nu mi-ar place să aud) .
Politica este unul din domeniile în care exerciţiile de sinceritate sunt foarte rare. In politica romaneasca de azi (dar şi în cea internaţională) nu mai este loc de sinceritate. Nu caut sa disec elementele de P.R. ale politicienilor, însă mă gândesc că politicienii secolului trecut nu aveau motive să mintă la fel de mult ca cei de azi. Făceau parte din elită, aveau o stabilitate financiară, vreau să cred că intrau în politică şi pentru alte motive decât banii! Văzusem un documentar cu unul din cei care a facut parte din echipa de promovare la prezidenţiale a lui Barack Obama şi mi-a ramas în minte una din ideile din final, care se aplică politicii în general: cerem sinceritate de la un posibil candidat, dar dacă am primi acel lucru, am rămâne fără nici un ales. În acelaşi timp, candidatul nu poate spune adevărul, contracandidatul acestuia putându-se folosi de slăbiciunile lui. Sunt lucruri ştiute, dar unul din motivele pentru care încetăm să ne mai pese de politică şi implicit ce se intâmplă în ţara asta ,are la bază o lipsă de sinceritate . Sinceritate deşi este deranjantă cateodată, este preferabilă miciunii, pentru că sinceritatea are un rol corectiv, cu condiţia să accepţi să priveşti adevarul in faţă. Toţi oamenii mint din când în când, însă atunci când o faci chiar zilnic denotă probleme.
Exerciţiu de imaginaţie : Armand Călinescu, I.C. Brătianu, Dimitrie Sturdza sau oricare alta figură marcantă a politicii româneşti la o discuţie cu Mircea Geoana, Traian Basescu , Elena Udrea şi … lista poate continua.
Ceva s-a schimbat, ce insemna sinceritatea in constiinta colectiva acum 50 de ani si ce insemna acum, diferentele resimtite in societate dar si la nivel personal, ma fac sa ii dau dreptate lui George Orwell, “ Într-o vreme a minciunii, a spune adevarul este un act revoluţionar”.
Şuteu Irina, an II Master, Peisaj şi Teritoriu, Facultatea de Urbanism, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion M;incu”, Bucureşti
Disclaimer: pozele care nu imi apartin, au ca surse urmatoarele site-uri