O poză la minut

             Parizer.

            Fusesem rugat să cumpăr nişte parizer. M-am gândit să cobor la Drumul Taberei 34. Există acolo un mic magazin, chiar în dreptul staţiei. La semaforul dinainte, un copil de vreo 7-8 ani, crezând că ajunsese, a încercat să coboare prin uşile închise.  

            Lângă magazin există o patiserie-brutărie cu multe geamuri, apoi un fel de chioşc, apoi încă una sau două mici prăvălii (una cu jucării, un fast-food…). Lipite unele de altele. Cam prin faţa chioşcului, era o maşinărie din acelea zgomotoase de spart asfaltul (un ciocan pneumatic, presupun). Era şi un tip la vreo 45 ori 50 de ani, solid, chel şi transpirat, în maiou, care acţiona maşinăria, păcănind ca o mitralieră. Ne aflam în ziua de 13 ianuarie. Cerul – cenuşiu; temperatura – destul de scăzută.  Miercuri. La nici 3 metri distanţă, două doamne în vârstă se opriseră să discute; în vacarmul ciocanului de spart asfaltul, abia dacă le puteam auzi, dar sunt convins că urlau cât le ţineau plămânii, date fiind venele gata să le pocnească la gât şi la frunte. O camionetă venită să aprovizioneze unul dintre magazine fumega intens lângă dânsele, cu motorul duduind. Puţin mai departe, la vreo 7 paşi, o tânără zbiera la un ţânc bine înfofolit, care, nu se ştie de ce, plângea, refuzând să intre în magazin. La mijloc, între cele două doamne în vârstă, ciocanul de spart asfaltul, camionetă şi mama cu ţâncul îndărătnic, era o femeie cu cei doi fii ai săi. Cei doi semănau mult unul cu altul. Voi descrie mai întâi ce aveau la fel, iar apoi ce îi deosebea. La fel aveau mutrele. Amândoi erau nebărbieriţi de vreo săptămână, amândoi aveau smocuri anapoda risipite pe figură. Amândoi aveau privire bovină, apoasă, cu pleoapele căzute către colţul dinspre tâmplă. Nu-mi dau seama dacă erau handicapaţi şi fizic ori dacă numai profunda idioţie îi determina să meargă şleampăt, fiecare tinzând să devieze către partea lui. Se vedea clar că habar n-aveau şi nici nu le păsa unde merg sau dacă merg. Aveau pantaloni până puţin sub genunchi, lăsând să se observe nişte gambe anormal de subţiri, aproximativ cât încheietura mâinii unei domnişoare. Amândoi aveau curele groase şi late la brâu. Acestea erau similitudinile. Încep cu diferenţele. Cel din stânga era puţin mai înalt (mi-e greu să spun cât, fiindcă umblau amândoi cocoşaţi – mă rog, strâmbi). Tot celui din stânga îi curgeau balele groase pe bărbie şi chiar mai jos. Cel din dreapta, însă, avea buza inferioară atât de căzută, descoperindu-i dinţii maronii şi crăpaţi, încât ai fi crezut că este vorba tot de bale. Cel din stânga purta un soi de tunică maronie-verzui, cu nasturi mari şi (cândva) galbeni. O mânecă era descusută şi stătea să cadă. Pantalonii erau maro, de stofă destul de groasă. Avea ghete (ca şi celălalt) cu şireturile descheiate, negre sau, mai precis, gri-închis, fără formă. Pe mâna liberă (de cealaltă îl ţinea maică-sa) purta o sfoară brun-roşcată – în chip de brăţară. Părea un pic mai atras decât fratele său de ceea ce se întâmplă, uitându-se la vitrine cu o faţă de câine degerat. Cel din dreapta era complet pierdut; în ciuda unei urme de agresivitate pe chip, avea mai degrabă aerul unui animal care ştie că nu mai are şanse de a răspunde unui atac, iar dacă ai vrea să-l omori n-ar putea să replice altfel decât urându-te şi luând cu sine ura aceasta în eternitate. Haina lui era un gen de parpalac inform, ciudat de scurt, dezvelind o cămaşă odinioară albă (ori eventual crem); era din ceva ce semăna cu fâşul, dar atât de scorojit, încât ai fi zis la fel de bine că este prosop. Avea şi el o sfoară, dar la gât – şi în mai multe culori. Nădragii erau de un albastru-închis, din pânză. Cu mâna liberă părea că înoată.

            Mama celor doi nu era bătrână. Abia dacă spuneai că e la a doua tinereţe. Probabil că-i născuse pe idioţi în adolescenţă. Avea trăsături domol curbate, contrastând cu feţele osoase, de cal suferind, ale fiilor. Şi mai avea o haină lungă, până la pământ, gri, şi nişte bocanci vechi. Pe creştet purta un soi de fes croşetat, care o făcea să semene cu o acadea. Îi lipsea un dinte jos. Avea buzele foarte vinete. Urla ca un porc înjunghiat; se înţelegea numai că voia bani – şi ceva nebulos despre copiii ei.

            Copiii ei, absolut dezinteresaţi de răgetele mamei, trăgeau care încotro de braţele cu care încerca să-i ţină ca să nu cadă, să nu-şi crape capul de o dugheană sau să nu ajungă în mijlocul străzii ca să-i zdrobească vreo maşină. Erau larg desfăcute acele braţe. Avea capul dat uşor pe spate, iar ochii – aproape închişi. Vocea ei se ridica peste păcănitul ciocanului de spart asfaltul.

            Am reuşit să mă strecor printre grupul celor trei şi doamnele în vârstă. Am intrat în magazin să iau parizer.