Scriitorii, actorii, plasticienii, mediul artistic si cultural in general, au atras intotdeauna atentia, fie admiratie, fie dezaprobare, dar in mod sigur interes, prin stilul de viata boem, prin vizibilitate si contributia importanta la viata orasului. Ei constituie o categorie aparte a umanitatii urbane, din randurile careia o serie de exponenti s-au ridicat si au lasat urme importante in istorie. Modul in care ei isi petreceau timpul, dimensiunea cu precadere publica a existentei lor, intalnirile si discutiile nesfarsite “la un pahar”, reprezentau secvente de viata colorate dar linistite si modeste, departe de luxul si stralucirea specifice vietii mondene de astazi.
Cum era atunci?
Catre mijlocul sec. XIX, inspirate de atmosfera localurilor din cartierul parizian Montmartre, prin excelenţă al creatorilor fără posibilităţi materiale, apar si in Romania cafenelele literare. “ Poate că tipul pur al boemului, la vremea aceea, a fost Eminescu. Dar toţi literaţii epocii, chiar şi Titu Maiorescu au cunoscut-o şi frecventat-o. Desigur, Bucureştiul a excelat. De la Fialcovschi la Terasa Oteteleşanu, numită şi Academia Terasa, de la Cafe de la Paix la Capşa, o lume de scriitori, ziarişti, plasticieni, muzicieni luau în posesie mesele, în fiecare seară.” (Adevărul literar şi artistic, Nr. 939 / 17 septembrie 2008, Dan Boicea, Victoria Anghelescu).
„Vedeta” promenadei era Podul (istoric) Mogosoaia, intre Cafeneaua Capsa si Palatul Regal. Pe aici era locul preferat de promenada al intelectualilor scriitori, artisti, gazetari, dar si politicieni sau latifundiari. Pe acest traseu se insirau o serie de cafenele, berarii, gradini si terase, cele mai renumite locuri de intalnire ale elitei culturale si artistice, astfel:
Promenada pe Calea Victoriei, Piata Teatrului
Primul punct al traseului, Casa Capsa, ii poarta numele lui Grigore Capsa, cofetar si proprietar al restaurantului de prin 1900. Inainte de inceputul secolului, Capsa purta numele de “Casa Slatineanu” – construita in 1867 si vestita in vremea respectiva pentru balurile mascate ce aveau loc acolo. Odata cu preluarea sa de catre Grigore Capsa, este transformata in hotel, cofetarie si restaurant. “Dacă erai acceptat la Capşa, aveai talent. Dacă nu, nu.” – O spuneau personalitati precum Tudor Arghezi si Ion Minulescu. Alti clienti celebri, Camil Petrescu, Ion Barbu, Ionel Teodoreanu, Şerban Cioculescu, isi beiau aici “svartul” (cafea; Băutură fierbinte făcută din boabe de cafea prăjite și râșnite, trecută prin filtru și îndulcită), alaturi de altii, mai putin celebri, precum si de actori ai Teatrului National, intr-o atmosfera calda si familiala. Capsa era un loc al umorului, ironiei, criticii literare, dar si un loc al intalnirilor intre prieteni si colegi de breasla.
Casa Capsa (dreapta- atunci, stanga-acum)
De o parte si de alta a cladirii fostului Teatrului National (distrusa de bombardamente în timpul celui de-al doilea Razboi Mondial), se aflau cafeneaua cofetariei „Fialkowski”, si legendara Terasa Otetelesanu, alte doua importante locuri de intalnire ale elitei culturale. Astfel, la cafenea putea fi intalnit in mod curent poetul Alexandru Macedonski (in ultima parte a vietii), alaturi de muzicianul Alfons Castaldi si pictorul Stefan Luchian. Terasa Otetelesanu era frecventata de actorii Nationalului bucurestean si gazetari de renume, precum redactorul Grigore Ventura, de la cotidianul “Timpul”.
Este interesanta istoria caselor Otetelesanu, care, desi faimoase in epoca, astazi au ramas simple amintiri.
Ioan Serban Otetelesanu, vornic al Capitalei si filantrop, detinea o avere considerabila si era proprietarul unor case amplasate pe actualele locatii ale Teatrului de Revista „Constantin Tanase” (in imediata vecinatate a Casei Capsa) si Palatului Telefoanelor, case recunoscute in documente oficiale inca de la mijlocul sec. al XIX- lea.
Cele doua cladiri au avut destine separate, dupa cum urmeaza: cea din vecinatetea Capsa, devenita Hotel Otetelesanu si distrusa apoi intr-un incendiu, in 1875, si-a schimbat proprietarul, a fost renovata si inaltata cu un etaj, primind numele de Hotel-Restaurant Frascatti.
Hotelul Frascatti
Elena Filipescu, cea de a doua sotie a proprietarului, transformase cea de a doua casa Otetelesanu intr-un loc de intalnire a lumii alese bucurestene, Palatul Sutu fiind singurul ce ii depasea renumele. In casa se tineau serate, baluri si receptii chiar si dupa moartea vornicului, in 1876, Elena a continuat sa-i primeasca pe invitati. Din anul 1888, casa a ramas mostenire lui Ioan Kalinderu, membru al Academiei Romane, fiind apoi vanduta Societatii de Asigurare „Dacia-Romana”, si inchiriata. Astfel a aparut Terasa Otetelesanu, cafenea si berarie, construita de catre Mihai Stere. Aceasta va deveni in scurt timp locul preferat de intalnire a scriitorilor si artistilor vremii : Ion Minulescu, Tudor Arghezi, Cosbuc, Victor Eftimiu , pictorii Szathmari si Iser si multi altii.
Restaurantul si gradina Otetelesanu
Cel mai prezent personaj era Emil Garleanu care manca si scria in aceasta cafenea, de multe ori „imprumutand” bani de la prietenii de breasala mai instariti.
Cafeneaua a fost amintita in multe dintre scrierile celor care au vizitat-o, atingand si poate depasind renumele de care se bucura casa in vremea Elenei Filipescu. Un alt element deosebit era gradina din spatele casei, impanzita cu platani, tei si castani.
Gradina Otetelesanu
Inspre capatul traseului mentionat mai sus, in apropierea Pietei Romane de astazi, se aflau alte doua locuri importante de intalnire: Restaurantul si gradina Otetelesanu” (pe locul hotelului Athenée Palace de azi), era cartierul general al lui Macedonski, Dimitrie Anghel, Stefan Octavian Iosif, Ilarie Chendi sau Stefan Petica.
Alaturi se afla cafeneaua „Kubler” (azi, restaurantul „Cina”) careia I. L.Caragiale i-a facut loc in istorie cu tot cu mesele sale prin schita „Caldura mare”, scrisa aici “pe cand se inmuia asfaltul si dupa doua halbe cu bere”.
Cafeneaua Kubler se afla la parterul Hotelului Imperial
In afara Caii Victoriei, care inca de la sfarsitul secolului XVII – inceputul secolului XVIII reprezenta “coloana vertebrala” a Bucurestiului, dar tot in zona centrala a orasului, se afla restaurantul “Zisu”(pe actualul amplasament al Intercontinentalului). Aici au cantat pianistul Jean Ionescu, Iancsy Korosy, Johnny Raducanu, Petrache Pechea. Exista si un un ring de dans, in fata orchestrei, precum si o gradina, in spate, pentru lungile seri de vara. Sefii de orchestra aveau legaturi cu edituri din strainatate, care le trimiteau partituri cu muzica americana, franceza, si cantau astfel tot timpul ultimele noutati.
Bd. I.C. Bratianu fara Intercontinental
Beraria Gambrinus, un alt local cu renume, construita in anul 1901 vis-a-vis de fostul Teatru National, era cea de a treia berarie construita in Romania. La Gambrinus isi invarteau bastoanele personajele Schitelor de mai tarziu (fundalul e de altfel usor recognoscibil) se bea mult, se glumea si mai mult, dar se platea putin. Beraria s-a mutat pe amplasamentul actual abia dupa anii ’40, si, cu cele sase etaje ale sale, a fost prima cladire construita pe Bulevardul Elisabeta, in 1912, de Nicolas Pissiota. Familia acestuia a detinut cladirea pana in 1948, cand a fost nationalizata. Apoi ea a schimbat mai multi proprietari si a avut mai multe destinatii.
Beraria Gambrinus
Cum s-au transformat aceste puncte semnificative pentru viata culturala a orasului?
Calea Victoriei – segmentul dintre Casa Capsa si Palatul Regal, odata unul dintre principalele locuri de promenada ale orasului, unde se intalneau personalitati si oameni de rand laolalta, toti imbracati de ocazie si bucurandu-se de intalnire si socializare, a devenit astazi un spatiu cu precadere de tranzit, un spatiu al vitezei (sau ambuteiajelor) si automobilului. Elementul de viata culturala mai este prezent in functiunile publice cu acest caracter, insa viata strazii, pentru care ea era vestita, nu mai exista.
Calea Victoriei ieri – penru pietoni si azi – pentru circulatie auto
Casa Capsa la 1900 – parterul deschis, si astazi – exclusivista
Casa Capsa si-a pastrat renumele si organizarea de hotel-restaurant-cofetarie, precum si imaginea si conformarea volumetrica. Ceea ce s-a schimbat este caracterul – desi odinioara locul de taifas al actorilor de la vechiul Teatru National, acum ea este un local de lux, dintre acelea care “isi rezerva dreptul de a isi selecta clientela”.
Locul fostului Teatru National, distrus in cel de al doilea razboi mondial, a fost ocupat de mediatizatul si controversatul Hotel Novotel, ai carui reprezentanti sustin ca pastreaza memoria teatrului prin replicarea intrarii cladirii originale.
Teatrul National si Hotelul Novotel
Cele doua cafenele amplasate de o parte si de alta a fostului Teatru au disparut si ele, lasand locul blocurilor moderne si Palatului Telefoanelor. Mai dramatic este parcursul celei de a doua – Casa Otetelesanu, din care astazi a ramas numai memoria, terenul fiind impartit, sub Palatul Telefoanelor si Hotelul Novotel. Casa si Gradina au fost inchiriate, iar astfel, in locul gradinii a aparut un teatru de vara. Acesta, fiind apreciat de bucuresteni, desi nu a supravietuit Primului Razboi Mondial, a fost refacut in anii ‘30; in timp s-a transformat in cinematograf. Sfarsitul propriu- zis al casei Otetelesanu a fost reprezentat de vanzarea catre Societatea Anonima Romana de Telefoane. Acelasi destin l-a avut si Parcul.
Palatul Telefoanelor a fost ridicat in anii 1931-1933 (construirea sa a durat aproximativ 20 de luni), dupa planurile arhitectilor newyorkezi L.S. Weeks si Edmond Van Saanen Algi.
Inainte si dupa constructia Palatului Telefoanelor
Constructia acestuia a reprezentat un moment important pentru Romania, fiind prima constructie inalta cu schelet metalic din tara, si totodata cea mai inalta la nicel national, titlu pe care l-a detinut pana in anii’70. Pe de alta parte, prin acordul semnat cu trustul american Morgan, care obtinea astfel monopolul pe piata telefoniei romanesti , a reprezentat un salt tehnologic si un important pas spre modernizare. Reversul medaliei insa a fost constituit de acceptarea cu greu a imaginii de “alien al arhitecturii” de catre populatie, mai ales in contextul in care constructia sa a presupus stergerea de pe harta a terasei si casei Otetelesanu, un loc de intalnire faimos pentru intelectualii si artistii vremii. Probabil a fost o reactie de respingere similara cu cele la care suntem martori astazi in cazul constructiilor blocurilor inalte (zgarie-nori) in zonele sau in apropierea monumentelor istorice.
Hotelul Frascatti (cea de a doua casa Otetelesanu), mai bine spus transformarea sa, reprezinta o alta poveste interesanta. In istoria sa moderna, cladirea a avut mai multi proprietari, iar astazi parterul a fost transformat in Sala Savoy a Teatrului de Revista Constantin Tanase, in timp ce etajele au primit locatari. Blocul sta (la propriu) la umbra Palatului Telefoanelor, iar sala Savoy s-a redeschis in sfarsit la sfarsitul anului trecut, dupa 6 ani de reparatii ale cladirii (nu doar parterul si sala teatrului, ci si etajele superioare, cu locatari). Timp de 6 ani chiriasii hotelului Capsa au fost martori ai unui santier care avansa incet, iar trecatorii se impiedicau de amenajarile de santier care murdareau si ocupau trotuarul. Ceea ce este de remarcat la nivelul vietii sociale este faptul ca Teatrul de revista este una din putinele distractii populare care au rezistat aproape neschimbate in Bucuresti de zeci de ani, transferat din gradina casei « surori ». Ca si fenomen, metamorfozat in parte astazi in stand up comedy pentru a atrage si publicul mai tanar, care are nevoie mai degraba de « satira hardcore », nu atat de umor si distractie tip cabaret, teatrul de revista a inceput in Bucuresti acum 90 de ani, cand actorul Constantin Tanasea infiintat compania de teatru Carabus (in 1919) si inca dainuie.
Sala Savoy a Teatrului de Revista Constantin Tanase, fostul Hotel Frascatti, astazi redeschisa publicului
Cafeneaua si hotelul « High Life » s-au transformat astazi in binecunoscutul Hotel Athene Palace- Hilton. Ca si in cazul Casei Capsa, nu atat modificarile functionale sunt de remarcat, ci acelea ale statutului si ale publicului vizat, Hilton fiind un important lant hotelier international, oferind servicii de lux. Saloanele de alta data au fost inlocuite de Sali pentru « breakfast », « brunch », « lunch ».
Restaurantul Cina (fosta cafenea Kubler), de cealalta parte a Ateneului Roman, reprezinta de asemenea unul dintre localurile de lux din Capitala, departe de imaginea din “Caldura Mare” a lui Caragiale.
Hotelul Athene Palace Hilton, azi simbol al “high life”..
Hotelul Intercontinental, construit pe locul fostului restaurant “Zisu” nu mai are nevoie de prezentare. Pentru o lunga perioada de timp a fost considerat una dintre cele mai moderne si mai inalte cladiri ale Capitalei, si reprezinta si astazi una dintre imaginile-simbol ale orasului. Muzica de la « Zisu » s-a mutat in Laptaria lui Enache (Johnny Raducanu a concertat si aici), iar dansul in cluburile din apropierea Universitatii.
Hotelul Intercontinental – simbol al Capitalei
Cladirea berariei Gambrinus a avut la randul ei un destin dramatic. Dupa ‘90, imobilul a devenit hotel, apoi camin al Facultatii de Teatru si Cinematografie. Este binecunoscuta tragedia unei tinere care a murit cazand in casa liftului. Scarile caminului au fost imbracate in lumanari si flori pana sus, unde locuia si a fost adusa o placa memoriala. Evenimentul a adus imobilul in atentia opiniei publice, devenind si subiectul unei compozitii muzicale. In 2001, cladirile au fost retrocedate urmasilor vechilor proprietarii, iar patru ani mai tarziu, au fost preluate de un antreprenor spaniol. Proiectul presupune restaurarea fostului camin si transformarea lui in bloc de apartamente pentru inchiriat. Va reintra pe „autostrada” bunastarii, si, nu in ultimul rand, se va da pe mana unui manager profesionist spatiul berariei de la parter pentru a se pastra destinatia initiala.
Toate “destinatiile culturale” propuse in prima parte a lucrarii si-au schimbat caracterul, au fost, mai mult sau mai putin, ingropate sub pasii orasului spre modenitate. Ramane de vazut cum si daca va dainui in continuare renumele Casei Capsa sau al Teatrului de Revista, dar si daca acestea vor rezista fizic tendintei de densificare si crestere urbana, daca memoria Berariei Gambrinus si Hotelului Cismigiu va fi reabilitata. Cert este ca astazi timpul liber este petrecut altfel, locurile de intalnire sunt altele, si oamenii s-au schimbat .
Cu ce se deosebesc reprezentantii lumii artistice si culturale de astazi de cei din sec. XIX- inceputul sec. XX ?
In primul rand, si ei s-au adaptat tehnologiei informatiei, vitezei si noilor stiluri de viata impuse de societatea secolului XXI. Si ei, asemenea tuturor, sunt mai mobili, au mai putin timp liber, lucreaza mai mult. Si ei, au acces la informatii on-line, deci au mai putina « nevoie » propriu-zis sa se intalneasca. Caracterul « boem » al vietii artistilor de alta data s-a ciocnit de pragmatismul vietii in epoca informatiei, unde “ boemia tineretului este computerul . Astfel, “viaţa unui artist s-a simplificat, s-a mecanizat.” – Radu Jansen, cineast.
Pe de alta parte, omul de astazi, in general, este mai individualist ca niciodata, mai pretentios privind alegerile pe care le face, directiile in care investeste resurse – fie ele materiale sau spirituale. Fiecare aleargă după partea materială a existenţei, prin care sa isi satisfaca dorintele personale. Iar modalităţile de informare mult mai largi fac si mai usor ca artiştii sa se retraga în carapacea lor. Comunitatile de alta data, din cafenelele literare, s-au transformat in mici grupuri, « micile găşti » asa cum le numeste tot Radu Jansen, referindu-se la grupurile de prieteni. Pe de alta parte, un rol important incep sa il aiba grupurile de interese, care se agrega in jurul diferitelor proiecte. Aceasta impartire, segregare, este un fenomen general valabil, unul dintre efectele “marelui oras” asupra comunitatilor. Pe de alta parte, exista si aspectul libertatii de alegere, ilustrat de raspunsul actorului Marius Bodochi: “Cluburile sunt foarte frumoase, dar «lumea bună» înseamnă omul cu bani amorezat de o «zână» care stă lângă el şi se bâţâie pe ritmuri house. Nu e o privelişte prea plăcută. Prefer să ies la o cină, la un restaurant mai bunicel.”.
Care sunt locurile de intalnire de astazi ?
In primul rand, si nu este o afirmatie valabila numai pentru categoria oamenilor de cultura, astazi tot mai multi locuitori ai « marelui oras » doresc sa evadeze, sa isi petreaca timpul liber, si asa din ce in ce mai putin, in locuri speciale, fie ele in tara sau in strainatate, ca o incununare, o recompensa pentru efortul si depus. Nu mai este vorba numai de vacante, ci si despre calatorii de o zi sau mai putin, pentru a scapa de apasarea orasului. Insa mai exista si locuri “speciale” in interiorul Capitalei:
Pentru multi Green Hours nu mai are nevoie de nici o prezentare, este un bar, o terasa, un teatru, un loc pentru concertele de jazz, un brand reprezentativ pentru viata culturala, mai mult sau mai putin conventionala, a Bucurestiului.
Este unul dintre primele, cele mai cunoscute si mai celebre jazz-cafe-uri bucurestene: a aparut in 1994 pe Calea Victoriei, flancat de sediul Grupului pentru Dialog Social, sediul Revistei 22 si de Libraria Humanitas din curte. De acest loc sunt legate numele cele mai reprezentative ale muzicii jazz, gazduind generatii diverse de artisti: Johnny Raducanu, Harry Tavitian, A.G. Weinberger, Lucian Ban, Ada Milea, Mircea Tiberian, Pedro Negrescu, iORDACHE, Marius Popp, Cristian Soleanu, Ion Baciu jr, Vlaicu Golcea, Electric Brother, Jazz Unit, Urma, Aievea, Kumm (Cluj), Slang, Blazzaj (Timisoara), East Village, Maria Raducanu. Pe langa serile si concertele de jazz, Green Hours mai este renumit si pentru Teatrul Luni, cel care a dat startul “cafe-teatrului”, un gen de teatru neconventional, dar si unul dintre cele mai longevive teatre independente din Romania. Pe scena de aici au jucat nume sonore precum: Maia Morgenstern, Florin Piersic jr, Dorina Chiriac, Dragos Bucur, dar s-au si lansat nume noi de actori si regizori.
Terasa de la Greenhours seamana poate cu cea a casei Otetelesanu, la fel si caracterul polarizator pentru personaje si evenimente artistice.
Terasa Casei Otetelesanu si Terasa Green Hours, asemanare din alt secol
Laptaria lui Enache si Terasa la Motoare reprezinta alte puncte de atractie nominalizate de actori, din motivul evident al amplasarii in incinta Teatrului National, dar si datorita traditiei si atmosferei deosebite, precum si evenimentelor – concerte, proiectii, piese de teatru pe care le gazduiesc. Ca si Green Hours, acestea reprezinta puncte de reper in “geografia culturala” a Capitalei, dar sunt si mediatizate si controversate, avand un caracter la intersectia intre “mainstream” si “underground”. Laptaria lui Enache a fost in trecut “cartierul general” al reprezentantilor curentului avangardist, iar astazi are pretentia de a isi mentine aerul revolutionar. Insa totodata gazduieste o serie de personalitati publice si evenimente de tip “mainstream”, pentru marele public consumator.
Hotelul Banat, o cladire din anii ’30 din Piata Rosetti, intruneste, in barul de la parter, actorii de la Teatrul National si Odeon. Conditiile nu sunt de lux, insa amplasarea in centrul orasului si aerul boem il recomanda. La fel restaurantul-terasa “Vama Veche km.0”, din zona Pietei Lahovari.
Terasa de la Muzeul Literaturii Romane (pe Bulevardul Dacia) – intitulata sugestiv “La Muzeu”, este locul în care se adună seara scriitori, artişti plastici, actori şi muzicieni. Paradoxal, terasa din centrul Bucureştiului este o locatie insalubra si prafuita, cu servicii care lasa de dorit, si mobilier de plastic (verde). Dar de data aceasta nu atmosfera este cea care îi ademeneşte pe boemii de azi, ci obişnuinţa şi convingerea că nu au cum să nu-şi găsească doi-trei prieteni la o masă, dacă se abat chiar şi întâmplător pe acolo.
In antiteza, uneori sunt preferate restaurante si cafenele de lux , probabil pentru intalnirile de afaceri, dar si datorita serviciilor de calitate:
CONCLUZIE
Tendintele de astazi sunt clare: mai multa munca, mai multa implinire individuala, noi modele si unitati familiale, mobilitate crescuta pe plan social, economic si fizic, cercuri extinse de prieteni si cunostinte, un alt tip de implicare in problemele societatii. Schimbarile au loc in toate sectoarele vietii de zi cu zi. Asistam la o diversificare a criteriilor in functie de care comunitatile se definesc si la mutatii sociale generate de schimbarile individului ca si celula de baza a vietii orasului. Valorile, normele si legile determinante ale culturii sau subculturilor urbane se transforma si ele. Astfel, nu este de mirare ca, in urma comparatiei intre secventel de viata urbana din sec.XIX si pana astazi ne infatiseaza schimbari atat de semnificative, nu numai in ceea ce priveste modificarea tipologiei spatiilor in care categoriile sociale se intalnesc, cat in structura acestora din urma :
- de la cafenele literare si berarii la restaurante de lux, restaurante boeme, restaurante cu specific national, international, « fusion », cafenele, baruri, asistam la o diversificare, considerata de unele voci exagerata, a optiunilor.
- de la teatru, opere literare, si, mai tarziu cinematograf, la teatru, teatru neconventional, proiectii in spatii publice, concerte si jocuri de lumini, formele de expresie artistica evolueaza, iar maginea intre mainstream si underground (din punct de vedere artistic, nu al categoriilor sociale) devine din ce in ce mai transparenta.
- de la orele nesfarsite si dezbaterile de la Capsa, la intalnirile pe fuga cu prietenii, eventual la masa, de astazi, viteza vietii cotidiene creste, iar timpul liber se contracta,.
- de la boem la pragmatic, artistul de azi se incadreaza in tendintele generale, intra in competitia specifica vietii urbane, marelui oras, pentru o pozitie mereu mai buna. Statutul lui privilegiat parca se dilueaza, el este adus, mai mult obligat de circumstante, mai aproape de “realitate”.
- de la balurile la Casa Otetelesanu sau Capsa la baluri caritabile la Marriot, anvergura evenimentelor mondene creste, expunerea este mai mare, luxul devine cuvantul de ordine.
- de la grupuri de zeci de persoane la cativa prieteni, grupurile sociale se modifica, individualismul, dar si o separare mai puternica a categoriilor sociale, concurenta si scaderea coeziunii sociale sunt fenomene asociate secolului vitezei, in care traim.
Bal in saloanele Printesei Irina Grigore Sutu
Bal organizat de J.W. Marriott la Palatul Parlamentului
Ioana IVANOV – Master MANAGEMENT URBAN pentru ORASE COMPETITIVE, Facultatea de Urbanism, Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” – Bucuresti
