Uniforma reprezinta un set de obiecte vestimentare standard purtate de membrii unei organizatii in cadrul activitatilor desfasurate de organizatia respectiva. Aceasta are atat o valoare functionala, practica cat si o valoare simbolica, abstracta .
Uniforma a fost inventata inca de timpuriu, ca o forma de distinctie, de diferentiere a unor persoane , grupuri fata de restul membrilor societatii (ex: sefii de trib aveau tinute specifice care sa le evidentieze rolul si pentru a fi recunoscuti cu usurinta ) . Uniformele au fost utilizate pentru a sublinia apartenenta anumitor indivizi la grupuri specifice (ex: membrii anumitor triburi aveau vestimentatii specifice care sa ii diferentieze fata de alte triburi).
Anumite miscari ale tinerilor precum : Emo, Punk, Hip Hop, Goth etc. au coduri vestimentare specifice pentru a se identifica cu cultura lor. Atunci cand ne modificam in mod intentionat aspectul fizic pentru a ne conforma standardelor unui grup, atunci purtam o uniforma.
Designul uniformei trebuie sa ia in considerare imaginea unitara a grupului sau organizatiei si ierarhia existenta in acel grup (in functe de factori variati). Astfel, uniformele incep printr-un design standard, care este apoi completat si modificat cu elemente aditionale de decor pentru a face diferente in functie de rang , rol sau clasa.
Cand declaram un anumit cod vestimantar in mod informal, impunem un anumit tip de uniforma in cadrul unui mediu scolar sau de afaceri, in mod deosebit pentru a standardiza un set de reguli si valori ilustrate de organizatie.
Un scurt istoric
Cand vorbim despre uniforma, unul din primele exemple care ne vin in minte este cel al uniformei scolare. Uniformele scolare au iscat dezbateri aprinse intotdeauna, constituind o adevarata controversa. Unii elevi le detesta, altii sunt mandri sa le poarte. Unele scoli spun ca uniformele au un impact pozitiv asupra elevilor, altii ca le distrug personalitatea.
Uniforma scolara a supravietuit, in forme diferite, tuturor timpurilor, de la introducerea ei in tara noastra in 1897, pana in zilele noastre. Cu doar 15 ani in urma, elevii, de la bobocii de clasa I pana la liceeni , mergeau la scoala in binecunoscuta uniforma albastra, purtand sepci pe care trebuia musai cusut cu litere aurii numarul scolii.
In 1897, academicianul Theodor Costescu (1864-1939), fiul unui invatator de la scoala din Rovinari, Gorj, a adus pentru prima data in tara noastra uniforma scolara, pentru scolarii din Turnu-Severin.
Inainte de instaurarea regimului comunist, uniforma scolara avea o insemnatate esential diferita fata de cea pe care a capatat-o in ultimii 50 de ani. Era un motiv de mandrie pentru elevii scolilor romanesti, pentru ca fiecare unitate scolara avea pe atunci propria uniforma. Din aceasta cauza nici nu existau reglementari oficiale cu privire la tinuta elevilor. Elevii Liceului „Gheorghe Lazar”, cei ai Colegiului „Sf. Sava” o purtau cu cel mai mare respect.
Chiar si uniforma strajerilor – inventati de Carol al II-lea – asemanatoare cu a pionierilor, era etalata cu fala (inca de la inceputul secolului 20, exista in Romania Legiunea Cercetasilor, al carei comandant era A.S.R. Principele Carol al Romaniei, viitorul Rege Carol al II-lea;de-a lungul domniei de 10 ani, a infiintat o organizatie celebra in epoca -Straja Tarii).
Atitudinea ostila fata de uniforma scolara s-a nascut in perioada comunista. De la un capat la altul, tinerii Romaniei erau imbracati in haine albastre si camasi cu picatele. Orice incercare de a iesi in evidenta era drastic reprimata.
Dorinta regimului comunist de a topi cat mai mult posibil individualitatea cetatenilor sai intr-o masa omogena se manifesta incepand cu primii ani de viata. Din grupa I de gradinita, prescolarii erau imbracati in camasi portocalii si pantaloni albastri.
Din clasa a II-a, moment crucial in ierarhia de partid, cand cei mici erau „facuti” pionieri, cravata rosie cu tricolor devenea un accesoriu obligatoriu. Cravata rosie era trecuta prin jurul gatului si prinsa cu un inel de plastic transparent care se cumpara din librarii. Pentru fete, suferinta venea de la un accesoriu: bentita. O fasie alba de material textil trebuia in permanenta sa le protejeze fruntea. Bentita alba a scolaritelor simboliza curatenia viitoarei femei socialiste, daruirea pentru patrie si popor. Orice abatere de la imaginea standard a elevului era taxata. Rujul si lacul de unghii le erau interzise pana si liceenelor din clasa a XII-a. Pe sub sepcile baietilor nu trebuia sa iasa prea mult par. In adolescenta, cand sentimentul de revolta capata dimensiuni importante, tinerii se simteau in uniforma ca intr-o camasa de forta.
Uniforma scolara comunista a mai rezistat cativa ani dupa 1990 in gimnaziu. Acum, cu unele modificari de natura estetica, mai supravietuieste in ciclul primar, dar numai acolo unde scolile nu si-au introdus propriile uniforme.
<< Cele trei fiice ale familiei Pandele Delcea, medicul veterinar al Casei Regale, isi amintesc de uniformele scolare pe care le-au purtat in perioada interbelica si dupa razboi. Cea mai mare, Emilia (Delcea) Indrei, a fost eleva a Liceului „Regina Maria” din Bucuresti in perioada 1943-1947. Ea isi aminteste: „In anul 1939, cand am inceput prima clasa primara, mergeam la scoala cu o uniforma simpla, o rochita deschisa la culoare, iar la gat aveam un fel de fundita formata dintr-o panglica. Atunci se faceau ca si acum patru clase primare, iar apoi dadeam examen de admitere la liceu. Clasa I de liceu era de fapt clasa a V-a de astazi. La liceu aveam o uniforma foarte frumoasa si decenta. Purtam o rochie de culoare bleumarin, cu guler alb, brodat frumos pe margine. Toate elevele erau incaltate cu pantofi negri si ciorapi albi”. Pe vremea aceea erau licee de fete si de baieti. Erau renumite Liceele de fete „Regina Maria” si „Carmen Silva”, care concurau cu Liceele de baieti „Sf. Sava” si „Lazar”. Paula (Delcea) Hodovanski, cea mai mica dintre surori, a urmat clasele primare la Liceul „Carmen Silva”. „Uniforma noastra era deosebita fata de a fetelor de la “Regina Maria”. Eu aveam o fusta albastra plisata si camasa alba, iar pe cap imi puneam un basc bleumarin. Purtam cu mandrie matricola scolara pe care erau inscriptionate initialele “LCS”. Imi aduc aminte ca trebuia sa avem prinsa matricola atat la camasa, cat si la haina. Baietii de la “Sava” si “Lazar” purtau ca uniforme costume. De fapt, uniformele baietilor nu prea s-au schimbat de-a lungul timpului”.
Floarea Ichim ,74 de ani a facut doar patru clase (atat si-au permis parintii, tarani care lucrau pamantul, sa o tina la scoala). „Pe vremea mea nu erau uniforme. Ne duceam la scoala cu ce aveam mai bun de imbracat pe acasa. Daca aveam o rochie mai buna, pe aia o imbracam. Iar ghiozdanele?! Ghiozdanele erau de fapt niste traistute pe care ni le coseam singuri. Noi, fetele, ne faceam traistute cu doua manere, ca sa le ducem asa, ca domnisoarele, iar baietii aveau traista cu o baiera, de o puneau dupa gat. Atat, nimic deosebit. Mult mai tarziu au aparut uniformele astea cu patratele, dar noi de mult nu mai eram la scoala.”
Numar matricol pe umar, chipiu cu cozoroc rotund sau patrat, pelerine, ca la manastire, toate acestea se purtau in scoala pe la 1920 si s-au pastrat pana spre 1940. Cei ce au avut parte de asa ceva isi aduc aminte cu mandrie de uniformele lor.
„Sa mergi la scoala, mai ales la liceu, in perioada razboaielor mondiale… era o performanta”, spune Silvia Dumitrescu ( 84 de ani, Giurgiu). Din 1927, vreme de patru ani, Silvia a fost inscrisa la „primara”. Ea a fost intr-o scoala de fete, uniforma era obligatorie. „Mi-o cumparau parintii de la croitor”. Aveau un fel de rochite, cu picatele, albe si albastre, asemanatoare cu cele din ziua de azi. Gulerul alb, detasabil, cu model pe margine si cu o funda de culoare rosie, semn ca sunt in ciclul primar, completa garderoba tinerelor. Dupa cei patru ani de „primara”, Silvia a intrat la liceu, unul tot de fete. „Uniforma s-a schimbat. Aveam o rochie neagra cu guler alb brodat. Mai aveam si o funda mare, neagra, ca de liceu”. Liceul nu era obligatoriu, trebuia sa platesti taxe ca sa ai parte de el(opt ani dura ciclul liceal). „Eram mandre de uniformele noastre, de ce sa nu fim?”, spune Silvia.
Sotul Silviei, Nicolae Dumitrescu, este nascut si crescut in Capitala. De uniforma pe care o purta in „primara” nu-si mai aduce aminte prea multe lucruri, au trecut ani multi de atunci, din 1923. „Toate liceele aveau uniforme kaki, dar si elemente particulare”, isi aminteste Nicolae. La Liceul „Lazar”, unde si-a petrecut opt ani din viata studiind, uniforma kaki era completata de un chipiu, o sapca cu un snur albastru la cozoroc si banda albastra pe maneci. Nu lipsea nici numarul de „inmatriculare” de pe umar. „Cand chiuleai de la scoala si te vedea cineva band, fumand sau prin vreo cofetarie sau un local ceva, isi nota numarul tau matricol, se uita ce culoare are banda de pe manecile sacoului tau si a doua zi te reclama la directiune”. Tot in Bucuresti, baietii de la Liceul „Cantemir” aveau o banda rosie pe maneca, cei de la „Basarab” – o dunga alba. Elevii din „Eminescu” aveau si ei o dunga galbena. Caracteristic tuturor liceelor le era insa un snur negru, acesta se cosea peste dunga colorata, incepand cu clasa a V-a, baietii treceau in ciclul de invatamant superior. „Toti aveam uniforme kaki, numai cei de la Seminarul Teologic aveau uniforme negre”, spune Nicolae. „Fetele de la Scoala Centrala aveau palarie si gluga, una cu picatele albe si negre. La Liceul “Pitar-Mosi”, fetele aveau o pelerina, iar invatatoarele de la “Elena Doamna” purtau o pelerina neagra”, spune el.>> Extras articol“Jurnalul National”.
In prezent….
In prezent, liberalizarea anumitor norme privind vestimentatia elevilor a devenit un subiect din ce in ce mai controversat si frustrant, deopotriva pentru profesori si elevi. Renuntarea la uniforma a deschis larg portile imaginatiei elevilor si buzunarele parintilor, in incercarea fiecaruia de a-si construi o imagine unicat si de a nu fi mai prejos unii fata de altii. Clasica uniforma scolara nu mai este un element vestimentar “la moda” si este intalnita din ce in ce mai rar in scolile noastre. In locul acesteia, cei mai multi directori de scoala sustin ideea unui ecuson, sau a unui semn distinctiv pe care sa il aleaga elevii.
Dincolo de portile scolii tinutele sunt mai mult decat informale, fie ca vorbim despre institutii publice sau private de prestigiu, fie de restaurante sau hoteluri. In foarte putine locuri mai exista uniforme specifice, in majoritatea cazurilor fiind cel mult introduse cateva reguli legate de aspectul general al tinutei: culoare, lungime, sobrietate.
Pedagogii spun ca uniforma scolara stimuleaza sentimentul de apartenenta la un grup. Totodata, copii sunt scutiti de stresul de a decide zilnic cu ce sa se imbrace si sunt feriti de tentatia de a veni la scoala cu o tinuta excentrica doar pentru a-i impresiona pe colegi sau a se impune in fata lor. Uniforma intareste disciplina si le reaminteste elevilor care este scopul prezentei lor in institutiile de invatamant. Uniforma face legatura intre elevi si scolile de care apartin si reafirma identitatea lor colectiva in societate ca “elevi”. Unii cercetatori spun ca prin adoptarea uniformei scolare se poate promova siguranta scolara si se consolideaza mediul de invatare. Elevii care poarta uniforma au tendinta sa ia scoala mai in serios si sa adopte o anumita conduita impusa de aceasta.
In ceea ce priveste argumentele contra, paradoxal,deseori uniforma scolara inseamna cheltuieli in plus pentru parinti. Pe de alta parte, uniforma descurajeaza adoptarea unui stil vestimentar propriu, in conformitate cu gusturile, imaginatia si individualitatea fiecarui copil. Cei care se opun uniformei spun ca insasi notiunea de obligativitate este depasita, neconforma cu cerintele societatii moderne.
“De la bun inceput, ma declar impotriva uniformelor scolare. Este libertate de exprimare si, prin tinuta, fiecare tinar se poate exprima cum doreste. Nu cred ca e o motivatie serioasa aceea ca diferentele de haine ar produce invidii sau frustrari intre elevi. Uniforma este o forma de constringere si se stie bine ca nici o persoana nu accepta constringerile de nici un fel.”spune Iulian Manolache, 36 ani, functionar.
“Vreau sa va spun ca uniforma te disciplineaza intr-un fel. Uniformele, daca sunt bine executate, fac copiii mai frumosi. Priveam anul trecut niste poze vechi, unde apaream in uniforma si, desi atunci nu-mi placea, acum imi amintesc cu drag de acele timpuri. Situatia care este acum in scoli nu este cea pe care o dorim noi si consider ca uniformele ar impune, totusi, un respect pentru profesori, pentru colegi, plus respectul pentru sine al elevilor.” (Sanda Nechita, 63 ani, inginer confectioner ).
Un caz inedit
Desi unii sustin ca uniformele impiedica elevii sa isi exprime personalitatea prin tinuta vestimentara, majoritatea elevilor gasesc mijloace de a isi comunica atitudinea si obiceiurile prin anumite elemente de detaliu (ex: utilizarea anumitor accesorii colorate – curele, agrafe, sireturi etc). Unul din cazurile cele mai cunoscute este cel al elevilor din Japonia.
Acestia poarta cu mandrie uniforma scolara care a devenit un element important al culturii pop. Popularitatea uniformelor din Japonia se datoreaza si diferitelor obiceiuri legate de acestea (ex: daruirea celui de-al doilea nasture al uniformei baiatului- cel mai aproape de inima, la festivitatea de premiere din ultimul an de studiu, fetei pe care o place), dar si influeneti mass-media. Uniformele scolare sunt prezente si mediatizate in filme, reviste, videoclipuri etc. Pentru adulti, in timp, acestea au devenit un simbol al tineretii lipsite de griji. Unii elevi poarta uniforma chiar si in timpul liber sau la evenimente formale in afara scolii. Un articol din”New York Times” afirma ca tinerii din Japonia sunt constienti de faptul ca, datorita tineretii lor, ei sunt un”brand” foarte cautat in societate, sugerand ca acestia poarta uniformele adeseori pentru a isi pune in evidenta tineretea. Pentru a atrage parintii, companiile care creaza uniforme au aparut cu noi idei: uniforma pentru fete un elastic pentru fusta care sa previna ca aceasta sa fie coborata in cazul in care este trasa mai sus de un anumit nivel; pantaloni cu un clips metalic care sa previna purtarea acestora foarte jos, etc.
Scurta concluzie
Institutia de invatamant care reuseste sa isi defineasca un sistem de valori propriu are nevoie cu certitudine si de o emblema vestimentara specifica. In acest caz uniforma confera prestigiu si devine element de diferentiere, nu unul de nivelare.
Convingerea unor persoane ca uniforma pentru elevi va anula diferentele de clasa sociala dintre ei este totusi eronata. Copiii care provin din familii instarite vor veni, in continuare, la scoala, cu bani mai multi in buzunar, vor merge in excursii in diverse tari, se vor intoarce si le vor povesti colegilor sau vor avea un pachetel de mancare mai bun. Diferentele sunt estompate doar de fatada: copilul dintr-o familie instarita va putea intotdeauna sa isi arate intr-un fel sau altul situatia materiala in fata celorlalti copii. Elevii se cunosc intre ei, deci haina nu va schimba nimic.
Simpla purtare a uniformei nu ar trebui sa traumatizeze psihicul copilului, dupa cum sustin unii. Traumele apar in urma unui cumul de factori, printre care si datorita modului de introducere a acesteia si a felului in care elevilor li s-ar explica obligativitatea insusirii normelor scolii respective. Introducerea uniformei in scoli in mod autoritar va starni in mod implicit reactii de aversiune.
Scopul introducerii uniformei este acela de a-i invata pe elevi sa se imbrace adecvat statutului lor sau viitoarei meserii. Uniforma ii invata pe elevi ca trebuie sa respecte anumite reguli. Aceasta contribuie la realizarea coeziunii de grup si dezvolta simtul apartenentei la grupul respectiv. Cu toate acestea, desi uniformele pot crea un sens al unitatii, acestea pot de asemenea sugera ideea sacrificiului individualitatii fiecaruia in fata mentalitatii de grup.
Desi au existat intotdeauna pareri pro si contra, modul in care a fost perceputa uniforma scolara s-a schimbat foarte mult in timp. In trecut, aceasta reprezenta un element de distinctie, fiind purtata cu mandrie, avand o imagine pozitiva in cadrul societatii. Statutul de elev in sine era privit in mod diferit de societate ( sa studiezi in cadrul unei institutii de invatamant era considerat un privilegiu ). In prezent, lucrurile stau cu totul diferit. Uniforma este privita in mare parte ca un element negativ, de evitat. Aceasta a devenit un simbol al conformarii in fata unor reguli impuse autoritar (fapt in mare parte datorat regimului comunist care a lasat puternice influente asupra modului de a gandi si de a actiona al membrilor societatii actuale). Parintii au atitudini variate privind acest subiect. Unii sunt nostalgici, amintindu-si de vremurile copilariei, altii se gandesc la caracterul practic al uniformei sau o privesc cu antipatie ,ca simbol al perioadei comuniste. Administratiile scolilor in cele mai multe cazuri nu isi mai pun problema introducerii uniformelor, in mare parte datorita efortului financiar care ar fi necesar, dar si din cauza parerilor impartite in randul elevilor si parintilor, care face ca ajungerea la un consens sa fie foarte dificila.
Bombardati de infomatii, de imagini, modele, intr-o scoietate de consum, copiii nu isi doresc sa poarte uniforme. Confruntati cu o mare varietate de optiuni vestimentare, in ideea exprimarii propriei personalitati, acestia privesc uniforma scolara ca pe un element care le ingradeste libertatea. Acestia nu realizeaza ca prin purtarea anumitor obiecte vestimentare “la moda”, pe care le-au vazut in reviste, la televizor, la prieteni etc. inscriindu-se intr-un anumit “trend” , ei poarta o uniforma. Imbracandu-se in functie de anumite tendinte, in mod inconstient, ei urmeaza regulile impuse de altii (prin intermediul mass-media) fiind dirijati catre anumite directii, nu in functie de optiunile proprii, caracteristice fiecarui individ ci in functie de modele pe care le observa si pe care si le insusesc dorind sa fie acceptati de ceilalti. Putini inteleg faptul ca nu uniforma ingradeste libertatea exprimarii ci mentalitatea fiecaruia. Oricand pot fi descoperite modalitati variate de exprimare a propriei individualitati ( la nivel fizic, vizual) altfel decat prin vestimentatie. Singura problema este cea a constientizarii si a explorarii acestora.
Preda Gabriela este studenta in anul II la Masterul de Managementul Oraşelor Competitive, Facultatea de Urbanism, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „ion Mincu”.