Titlul eseului este produsul unui alambic istoric cu o vechime apreciabilă la noi. În urmă cu trei sute de ani, „băiatul de gaşcă”, care primea darul, avea poziţii sociale variate în funcţie de context: pentru boierii norocoşi, era padişahul de la Poartă care-l introducea la sultan; pentru meşteşugar sau liberul profesionist din târg, era pârgarul sau judeţul oraşului, care strângea impozitele; pentru ţăranul valah, era moşierul sau vechilul acestuia, căruia i se cumpăra bunăvoinţa prin variate moduri, deoarece şi acesta din urmă cumpăra bunăvoinţa domnitorului. Şi tot aşa, iată-ne la 1830, în iubitul nostru Bucureşti, unde, un ofiţer autriac, pe nume Ştefan Dietrich, descria o masă umană tristă şi îngrijorată. De ce credeţi? Pentru că nici cu bani nu găsea dreptate la boieri sau la divanul domnesc. Şi asta pentru că, ipochimenii nu se coborau să ia şpagă de la sărăntoci, de cele mai multe ori exista un intermediar, care ridica costul mitei.
În ultimii 20 ani, se petrec scene de-a dreptul groteşti; vorba unui prieten, trebuie să „psihiatrizezi momentul şpăgii” pentru a vedea ce bine te simţi, când descoperi ce băiat de gaşcă e acela, care te rezolvă pe măsura darului.
De pildă, iată o întâmplare dintr-un liceu bucureştean, aflat în sectorul 2, cu prilejul unei inspecţii „frontale” la catedra de limba română, în urma unor reclamaţii că nu se făceau orele de limba şi literatura română. Intr-o bună zi a sosit inspectorul în şcoală, cu o falcă în cer şi una în pământ. Directorul şi colegii de catedră şi-au pus într-un separeu, întrebarea: „ce să-i luăm ăstuia?” Şi au luat. La numai trei ore de la şedinţa cu reclamaţii, o uşă s-a deschis cu greu, făcându-şi loc un cap cu chelie pronunţată. Mâinile erau agăţate de vreo zece sacoşe. Trecând prin dreptul cancelariei, inspectorulului i-a scăpat afirmaţia: „nicăieri nu am văzut specialişti atât de bine pregătiţi”, asta după ce-i beştelise în urmă cu trei ore. Un profesor mai bagabond’ i-a parat-o: „Dar nici dvs nu v-aţi lăsat uşor. Se vede ca aveţi serioase cunoştinţe de literatura română!” Inspectorul replică: „Da, da. La pedagogie mai aveţi probleme dar la ştiinţă nu vă întrece nimeni în sector!”. Coruptu’, a fost băiat de gaşcă. A primit. A rezolvat. Incoruptibilul devine o problemă. Darul neprimit crează disconfort. De aceea, istoria valahă l-a evacuat pe incoruptibil dintre actorii săi preferaţi. Oriunde mergi să rezolvi o problemă, doreşti să respiri la final uşurat, stropind printre dinţi câteva cuvinte: „ce băiat de gaşcă! A primit, a rezolvat! Dacă dădeam de unul, care nu primea şi nici nu rezolva?”. Sau mai rău: să primească şi să nu rezolve. Cazul Constantin Brâncoveanu este cel mai teribil din istoria noastră. Deşi a oferit daruri de tot felul la Stambul, ele nu i-au salvat nici viaţa.
