Pe lângă elementele proprii fiecărui individ,care îi determină raportarea la societate şi loc de viată, există şi elemente exterioare,care pot scădea sau amplifica sentimentul de nesiguranţă.
Configurarea şi echiparea spaţiului urban pot fi o garantie a siguranţei asigurate; reprezintă o imagine a spaţiului şi pot acţiona în calitate de semnale. De obicei, centrele oraşelor, acolo unde siguranţa este mai mare, au o imagine urbană de calitate. In Bucureşti, prin fenomenul invers de avansare a periferiei către centru, şi-au facut apariţia elemente care induc starea de nesiguranţă (clădiri abandonate, graffiti, paviment degradat, iluminare deficitară sau absentă pe timpul nopţii s.a.). Imaginea urbană rezultată este fragmentată, cu alăturări ciudate de elemente care induc stări contradictorii.
Uneori, elemente din spaţiul privat – cum sunt vitrinele magazinelor –,prin aspect şi prin activităţi – cel putin în timpul zilei,dar partial şi noaptea,prin iluminat – ,confera sentimentul de securitate. Jane Jacobs a observat ca o strada este cu atât mai sigură,cu cât există mai multe personane care sa vegheze asupra siguranţei ei: “a well-used city street is apt to be a safe street. A deserted city street is apt to be unsafe”. Iar cei care lucrează în magazine sunt adesea cei care “păzesc” strada, sau cel putin fragmentul de stradă din faţa magazinului lor. Din acest motiv, este de preferat ca toate activităţile care se petrec în spaţiul privat, în vecinătatea trotuarelor, să nu refuze aceasta comunicare prin izolarea vizuală.
Modul în care este administrat oraşul este definitoriu în gestionarea sentimentului de nesiguranţă, însa parte importantă a acestui proces revine locuitorilor, utilizatorilor; “the sidewalk and the street peace – of cities is not kept primarily by the police[…]. It is kept primarly by an intricate,almost unconscious, network of voluntary controls and standards among the people themselves, and enforced by the people themselves.” Ne rămân de învatat doar standardele şi comportamentele potrivite de a trăi unii cu ceilalti.
Referiri bibliografice:
Jane Jacobs , The Death and Life of Great American Cities, Penguin Books, 1994