În zona actuală a Podului Eroilor Sanitari a existat o mică aşerzare sătească, contemporană cu aceea de pe dealul Cotrocenilor. Era un sat de mici dimensiuni aşezat pe un ostrov al Dâmboviţei.
Fiind în apropiere de târgul Bucureştilor şi pe traseul unui drum comercial care lega Bucureştiul de Târgovişte, acest sat va prospera în jurul unui schit şi apoi a bisericii cu hramul Sf.Elefterie. Aşa se va numi şi mahalaua, apărută undeva între 1743-1744, când Maxim Cupeţul, neguţător şi locuitor în mahalaua Colţei, a ridicat biserica Sf.Elefterie Vechi. Mahalaua Sf.Elefterie pornea “de la locurile din Grozăveşti (începând de la cârciuma Trei Lulele în jos până la Moara lui Pilciu ce se afla la podul din dreptul bisericii vechi a Sf.Elefterie) şi ţinea până sub dealul Cotrocenilor” ne spune George Costescu.
Acest perimetru era în mare parte împădurit, cu vaste parcele de vii şi livezi. Terenul din jurul bisericii Sf.Elefterie Vechi începe să fie populat, întinzându-se până sub Dealul Cotrocenilor, zona aflându-se în afara limitelor oraşului până în epoca modernă.
Pe vremuri, Sf. Elefterie era o insulă foarte iubită de bucureşteni pentru tihna şi liniştea pe care o găseau aici, printre băltacurile Dâmboviţei şi pădurile ce coborau pantele dealului Cotroceni. “Nu pot”, spune Sulez la sfârşitul secolului al XVIII-lea, “să nu vorbesc despre mica insulă Sf. Elefterie, unul dintre cele mai frumoase colţuri ale Bucureştiului. E un loc de nepreţuit într-un oraş unde domneşte luxul şi plăcerea, dar trist pentru cine nu găseşte încântare decât în frumuseţea naturii”.
Cotul râului care dă ocol micii păduri Sf. Elefterie formând astfel o insulă, a disparut până la sfârşitul secolului al XIX-lea. Curând după rectificarea Dâmboviţei a fost ridicată şi mai impunătoarea biserică Sf.Elfterie Nou iar în perioada interbelică, după trasarea bulevardului Eroilor Sanitari, cartierul Cotroceni a cuprins şi spaţiul vechii insule Sf.Elefterie.
