Emoţionat că mi-a venit rândul, am dat fuga la DEX (… online, desigur, nu voiam să mă fac de râs, umblând cu hârtie). Am găsit aşa: (…) “2. S.n. adj. (Articol de ziar, de revistă etc., de obicei nesemnat) care exprimă părerea conducerii unei publicaţii faţă de o problemă actuală importantă”. Aha. Deci n-o să spun că mă cheamă… n-o să spun. Dar să exprim părerea conducerii?… Care părere? Faţă de o problemă. Care problemă? Enter.
Mai jos, o altă definiţie: “s. (PRESĂ) articol de fond”. “Fond”? Click.
“FOND, fonduri, s.n. I. 1. (În corelaţie cu formă) Conţinut”. (Deci eu, scriind editorialul, scriu un articol de conţinut. Ceilalţi, corelativ, scriu de formă). “♢ Articol de fond = articol care tratează o problemă actuală importantă; editorial”.
Sau poate că nu m-am oprit la sensul potrivit, poate că trebuia s-o fac la sensul 5 (“(Fiz.) Radiaţie greu de înlăturat sau inevitabilă, cu caracter parazit, în prezenţa căreia se efectuează o experienţă sau o măsurare”).
În plus, constat, dacă “Editorial” trimite la “Fond”, se întâmplă că, la rândul său, “Fond” trimite la “Editorial”. Bine, click.
(Mă duc mai jos pe pagină:) “EDITORIÁL2 Ăe n. Articol de ziar sau de revistă care exprimă punctul de vedere oficial al redacţiei într-o problemă actuală şi importantă; articol de fond”.
Ceva mai bine, chiar dacă nu este absolut clar. Să vedem. Până la urmă, pot semna. Dar n-o să exprim o părere, ci un punct de vedere. Obosit, renunţ la click pe “părere” şi la click pe “punct de vedere” (mă rog, pe “punct”, pe “de” şi pe “vedere”).
Ceea ce mă nelinişteşte acum este că, dacă părerea din prima definiţie nu era decât o părere (fie şi a conducerii), punctul de vedere din cea de-a doua definiţie este oficial.
Inevitabil, se naşte întrebarea dacă tot ce am scris până aici reprezintă un punct de vedere, apoi dacă punctul de vedere este al redacţiei şi, în fine, dacă este oficial. Mă simt debordat. Şi asta în condiţiile în care mă limitez la atât.
Însă nu pot să mă limitez la atât. În toate definiţiile, apare “problema actuală (şi) importantă”. La o examinare superficială, s-ar zice că partea cu “importantă” nu ridică mari dificultăţi. Nu este important, de exemplu, dacă Vlad Ţepeş mânca sau nu alune prăjite. Este însă important dacă mânca sau nu turci prăjiţi. Aici mă descurc. Sau, cel puţin, aşa cred. Pentru că lucrurile se complică de cum îmi dau seama ce sentimente rentabile (pentru noi) zămisleşte în inimile turiştilor străini, bine informaţi de către agenţii, ştirea că vreun ienicer a fost cândva gătit atât de aproape de Casa Poporului. Ar fi o catastrofă economică, însă, dacă ar afla că, de fapt, se prăjeau alune. Alunele au, aşadar, importanţa lor.
Iar necazurile cu “importantă” sunt mici în comparaţie cu cele produse de “actuală”. Cum “actuală”? Bun, ar fi simplu dacă publicaţia s-ar numi doar “Bucureştii Noi”. Atunci, am fi în actualitate – şi, pe deasupra, am avea nume de cartier. Dar se numeşte “… Vechi şi Noi”. Or, o problemă despre Bucureştii vechi nu este actuală decât în momentul în care apar ăia cu buldozerele, în spatele lor ăia cu banii, iar în spatele ălora cu banii – ăia cu laptop-uri, cu 3 celulare-n bandulieră şi cu nevasta pe card. Sau când vin ăia cu săbii (actuali, evident, nu cavaleri) şi respectiv ăia cu pistoale, ca să afle care face restaurant în monument.
Pe scurt, habar n-am ce să scriu dacă este să scriu un Editorial. Asta e problema mea. Importantă şi actuală.
